News

Cum exportă România animale „la negru”. Samsarii fac averi din transporturi ilegale

Cum exportă România animale „la negru”, adică fără acte reale și cu larga înțelegere a unei legi driblate cu ușurință
16.06.2021 | 17:02
Cum exporta Romania animale la negru Samsarii fac averi din transporturi ilegale
Samsarii transportă animale din România fără acte. Sursa foto - Fanatik
ADVERTISEMENT

Dacă ne raportăm la statisticile oficiale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să știți încă de la început că țara noastră a exportat în primele nouă luni ale anului trecut, animale vii în valoare de 302,21 milioane de euro. Culmea, discutăm despre o scădere cu 6,4% față de perioada similară a lui 2019, an în care pandemia de coronavirus era încă o necunoscută.

Există însă și o explicație pentru acest regres și de vină nu este neapărat COVID-19. Virusul care a făcut ravagii în întreaga lumea a pus în așteptare afacerile legale ale statului, dar nu și pe cele ale micilor intermediari. Samsarii au continuat să-și creioneze combinațiile după bunul plac și mai ales după propriile legi.

ADVERTISEMENT

Cum exportă țara noastră animale „la negru”

Doar că, și-au mutat sediul în spațiul online, acolo unde numeroși intermediari caută cu disperare animale vii pentru a le trece granițele României. Sunt preferate oile, caprele, dar la fel de bine merg și vacile sau caii. Despre ultimii, FANATIK a scris pe larg chiar AICI.

Concret, deși în țara noastră nu există nici măcar o crescătorie de cai pentru carne, România a devenit unul dintre cei mai mari exportatori din Uniunea Europenă în domeniu. Culmea, nu o dată a făcut-o ilegal. Abatoarele din străinătate au apelat la samsari care au beneficiat din plin de o lege destul de permisivă.

ADVERTISEMENT

Inițiată în 2005, aceasta spune clar că oricine vrea să cumpere sau să vândă un cal, trebuie să dețină un pașaport eliberat de Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie. Drept pentru care un medic veterinar trebuie să evalueze starea de sănătate a exemplarului, să-i întocmească o fișă de identificare, după care să-i aplice un microcip și să-i elibereze un pașaport.

Pe baza acestui act, animalul poate fi vândut și transportat într-o altă țară. Doar că, realitatea este una departe de legile scrise în Parlament. FANATIK a intrat într-o filieră a samsarilor de cai și a descoperit că negoțul animalelor ține mai degrabă de reguli nescrise.

ADVERTISEMENT

Pașaportul animalului, o glumă proastă pentru samsari

După câteva tatonări, am descoperit că, de fapt, târguiala cailor se poate face și diferit. Viitorul proprietar, unul care a umplut grupurile fermierilor cu mesaje de cumpărare, și-a luat, în cele din urmă, inima în dinți și a dat toate cărțile pe față.

Acesta ne-a explicat că putem să aducem un pașaport de la oricare alt cal. Ideea de bază este ca el să aibă un act doveditor în cazul în care este întrebat în vamă despre animal. „Boss, nu trebuie neapărat să fie pașaportul lui.

ADVERTISEMENT
Discuție cu unul dintre samsarii care exportă fără acte animale vii în alte țări. Sursa foto – Fanatik

Nu e problemă asta, poți să iei și de la alt cal. E mai important să fie al lui, ai înțeles tu, dar e bun și ăla care îl ai de la altul, ca să am pe drum”, ne-a comunicat acesta care a transmis și că situația nu l-ar împiedica prea mult în vamă.

Am luat legătura și cu alți samsari și răspunsul a fost același. Așa am aflat că cei mai mulți cai merg în Puglia și Veneto. „EmiliaRomagna, Piedmont, Lombardia, Sicila și Sardinia. Unde nici nu visează fratele tău, unde a înțărcat murgu iapa, peste tot ducem cai”, ne-a spus cu fală un intermediar.

Oile și caprele, preferatele samsarilor

Exporturile de animale vii din specia ovine/caprine reprezintă aproape jumătate din totalul animalelor vândute anul trecut, respectiv 64.927,3 tone. Drept pentru care încasările depășesc 169 milioane de euro. Cantitatea exportată în țările intra și extra comunitare a fost de 139.603 tone în primele nouă luni ale lui 2020, cu aproape 13% mai puțină față de același interval de timp din 2019.

Vorbim, atenție, de cifrele legale, cifre despre care statul știe. „Eu cumpăr miei din toată țara, dar să fie de la 14 kilograme în sus. Merge și fără acte, o rezolvăm noi, nu ne împiedică asta. Eu îi iau de peste tot, îi țin o lună-două și îi dau mai departe. 

Am auzit și eu că alții fac treaba asta, îi iau îi duc pe vapor, au înțelegerile lor cu vămile, cine știe. Sunt mulți care din asta trăiesc, asta fac, au mersul lor, intrările lor peste tot.

Am nevoie de o filmare pe whatsapp, să-i văd, să mă asigur că ești om serios. Ai mai lucrat și cu alții, te mai știe lumea? Că dacă tot o facem fără acte să știm unul de altul?”, a zis pentru site-ul nostru un alt intermediar.

Ce spun autoritățile despre exportul de animale vii

Ministrul Adrian Oros s-a adresat de curând europarlamentarilor români, membri în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală pentru susținerea crescătorilor de animale din România. Acesta a transmis că exporturile de animale vii nu trebuie interzise, continuarea lor fiind legată de respectarea condițiilor de bunăstare animală.

Demersul ministrului a avut loc în contextul constituirii la nivelul Parlamentului European a Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului și a propunerii de rezoluție referitoare la interzicerea transportului animalelor vii și a sacrificării rituale.

Adrian Oros a spus că România dispune de mari efective de ovine pentru export, potențial care trebuie valorificat. De altfel, România exportă anual nu mai puțin de două milioane de ovine preponderent către statele arabe, care în general preferă ovinele vii datorită ritualului specific la sacrificare și nu în ultimul rând, gustului aparte al cărnii de ovine din România.

Pe site-ul MADR se arată și că piețele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord reprezintă mijloace de desfacere foarte importante, care nu trebuie pierdute, în caz contrar, producători din alte părți ale lumii urmând să înlocuiască oferta europeană, crescând producția lor și transportul de animale vii care nu respectă standardele europene înalte.

„Exportul de animale vii să fie corect reglementat și cât mai bine monitorizat, având în vedere interesul economic al crescătorilor de animale din România și din Uniunea Europeană, interzicerea acestuia ar crea prejudicii importante fermierilor europeni.

În acest sens, sunt necesare asigurarea și controlul respectării stricte a condițiilor de transport (dotarea mijloacelor de transport cu aparatura și echipamentele necesare, supravegherea constantă a acestora, pauze regulate, hrănirea și adăparea corespunzătoare a animalelor) și fonduri pentru modernizarea acestora.

În ultimii trei ani, România a exportat în medie peste 1,6 milioane capete ovine anual în țări terțe precum: Arabia Saudită, Regatul Hașemit al Iordaniei, Liban, Libia, Statul Kuwait, Israel. Totodată, țara noastră a avut un comerț intra-comunitar activ, cu o medie anuală de peste 1 milion de capete în state membre ca Spania, Italia, Franța sau Ungaria”, mai este notat pe site-ul madr.ro

ADVERTISEMENT
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am...
Fost fotbalist al Stelei, dezvăluiri incredibile din Coreea de Nord: „Știți ce am mâncat? Răducioiu și-a vomitat mațele”
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
Trucul simplu pentru potolirea foamei. Obiceiurile cu care poți jongla
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care
Crima din Sibiu. Ucigaşul Florentinei se droga şi auzea voci care "îi spuneau ce să-i facă". Fusese internat la psihiatrie, dar în zadar
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă /...
Apariție scandaloasă la Cannes! O prezentatoare TV s-a afișat fără lenjerie intimă / FOTO
ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR! Se ANUNȚĂ SUMELE EXACTE
ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR! Se ANUNȚĂ SUMELE EXACTE
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt,...
O nouă tentativă de blat, marca Pro TV!? Cine ar fi, de fapt, câștigătorul de la Românii au talent 2024: ”Tu ai cele mai mari șanse”
Rovinieta 2024. Cât costă taxa de drum, în funcție de vehiculul pe care...
Rovinieta 2024. Cât costă taxa de drum, în funcție de vehiculul pe care îl conduci
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic,...
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și...
Zelenski spune că aliații Kievului „se tem” de o înfrângere a Rusiei și ar vrea ca Ucraina „să câștige în așa fel încât Rusia să nu piardă”
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu,...
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii