News

Cum fac averi samsarii pe spatele ţăranilor: “Iau marfa pe nimic, iar tu te bucuri că duci acasă doi lei”. Reportaj Fanatik din târgul de legume de la Pucheni

28.05.2020 | 13:33
Fermierii vin la Târgul de legume Pucheni pentru a-și vinde marfa. Sursa foto - Fanatik
ADVERTISEMENT

Târgul de legume Pucheni reprezintă fără doar și poate o adevărată poartă între două lumi! Două universuri separate pentru totdeauna, deși inițial au fost legate printr-un cordon ombilical. Pământul, căci despre el este vorba, s-a transformat într-un blestem pentru țăranul român, nevoit să muncească zi lumină după care să vândă pe nimic, în timp ce pentru alții, acesta a căpătat un glas aparte. O chemare a banilor.

Târgul de legume Pucheni, poartă între două lumi!

Este ora 4 dimineața și Bucureștiul pare scunfundat într-un somn adânc. Abia peste o oră și 39 de minute răsare soarele. Probabil, tot cam pe atunci, cele mai nerăbdătoare femei încep să se pregătească pentru slujba de Înălțare. Bisericile sunt închise, deocamdată, semn evident că metropola a găsit un moment de respiro.

ADVERTISEMENT

Se spală străzile cu nesaț, deși ANM a consumat topuri întregi de hârtie pentru comunicate și alerte prin care anunță ploi cu nemiluita. Semafoarele mai mult enervează, dar își continuă dansul nocturn. Nu sunt încă tramvaie, nu circulă mai nimeni pe străzi. Ici colo un câine, poate o pisică, un sărman fără adăpost. Noaptea, orașul își mai pierde din culoare și se izbește de realitate.

Averi din comerț versus muncă impresionantă a pământului

Plecăm spre târgul de la Pucheni, acolo unde trebuie să ne întâlnim cu fermierul despre care am scris AICI și care și-a respectat promisiunea de a ne conduce pe drumul legumelor de la pământ până în farfurie. Un drum ciudat, plin de bariere și semne care interzic.

ADVERTISEMENT

Este încă întuneric atunci când intrăm pe șoseaua Măgurele, loc de joncțiune. După câteva taxe de intrare, ne preluăm locul, unul aflat mai degrabă în spatele târgului. Mașina este parcată între alte furgonete și dubițe care formează un șir nesfârșit de povești și întâmplări.

Nu toți sunt legumicultori după cum aveam să aflăm. Tanti Maria, vecina noastră din dreapta e supărată pe situație, dar resemnată. „N-ai ce să faci, unii cu mapa, alții cu sapa. Și apoi ăștia, samsarii vieții. Măcar mă bucur că unii dintre ei se trezesc la ore d-astea”, ne spune femeia.

ADVERTISEMENT

Încet, dar sigur târgul prinde viață. Siluete întregi se observă în dreptul fiecărei mașini și totul prinde contur și culoare la apariția luminii. Prin dreptul nostru trec mașini scumpe, mașini care au un preț de achiziție ce rivalizează cu întreg târgul.

„Îi vezi? Din legume, tată. Din legume, crede-mă. Din legumele noastre. Din munca noastră. Ai idee ce înseamnă să încălzești iarna un solar când vine zăpadă sau îngheț? Știi câtă muncă presupune, cât chin e și ce costuri?

ADVERTISEMENT

Și la final n-ai loc de ăștia. Ori îți iau marfa din poartă pe nimic, ori aici. Și tu te bucuri că ai scăpat. Că ai vândut și că duci acasă doi lei, deși, poate per total, cheltuiala ta a fost „a la long” de 2 jumate sau chiar 3. Și ăștia se duc în piețe și fac averi”, ne spune mersul nea Titel.

E venit de la începutul săptămânii în târg și doarme în mașină. În fiecare seară. Bine, e mult spus doarme pentru că „numai somn nu e ăsta, taică. Dormi iepurește”. Are doi nepoți la liceu care au cam uitat drumul spre el, dar nu e supărat. Din contră.

„Ce să facă la mine, nenicule? Să dea cu hârlețul? Asta e viață? Să ajungă să o ”mielușească” pe aici?”, mai spune bărbatul încă în puteri. Simțim nevoia să cerem traducerea și toată lumea bufnește în râs. „Să o milușească e așa, cum să-ți zic eu, să nu sforăi, domnule. Mie îmi e dor să sforăi. Adică să dorm bine, liniștit. Aici e mai rău ca la închisoare”, continuă acesta.

S-au format 6 coloane prin care cumpărătorii circulă în căutarea celei mai bune oferte. Zeci de mașini s-au transformat ca la un semn în tarabe și pe trotuar au ajuns cartofi, ceapă, usturoi, roșii, castraveți, țelină, varză și toate cele. Căpșunele, cireșele, pepenii și merele domină sectorul fructelor.

„De Dăbuleni, tată, de Dăbuleni, câți vrei?”, spune un comerciant. „Marine, mai taie din ele dă-le dracu’, că nici frunze n-are ăla de Dăbuleni”, e apostrofat imediat acesta de ceilalți vânzători. Veteran al târgului și trecut prin multe, Marin nu dă înapoi.

„Ce știți voi, bă? Ce îngroapă pisica. E tehnologie la mine, îi ud la picurare, la oră fixă. Am dormit cu pepenii ăștia mai mult decât am făcut-o cu nevastă-mea anul ăsta”. Replica neiertătoare și care stârnește râsul tuturor nu întârzie să apară. „Lasă, Marine, că mă culc eu cu ea și tu cântă la pepenii ăștia. De Dăbuleni, boss, de Dăbuleni, nu cânți la orice”.

Mulți comercianți încep să plece după câteva ore. Cei mai norocoși au vândut tot și se întorc acum la casele lor. O fac numai pentru câteva clipe, cât să pună la punct următorul transport. Alții rămân până mai târziu în târg în speranța că vor reuși să scape de încărcătură.

Acceptă să vândă și la bucată pentru oamenii care locuiesc în zonă, mai scad și din preț, dar nu e întotdeauna o zi norocoasă. Legumele românești se cresc greu și se vând înfiorător. „Înfiorător de ieftin, așa să scrii. Samsarii ăștia le vor pe nimic și apoi își construiesc case de se învârte soarele după ele”, adaugă tanti Maria.

În urma comercianților rămân munți de gunoaie. Lădițe, borcane, foi de ceapă, sâmburi, resturi de foc, semn că nopțile sunt încă reci și o mulțime de întrebări pentru care statul nu are niciodată răspuns. Fermierul român se zbate să producă, dar până la farfuriile orășenilor, legumele își schimbă proprietarul. De frica zilei de mâine, țăranul acceptă disperat să vândă la prețul impus de intermediar.

Care intermediar își continuă afacerea nestingherit, deși toată lumea știe de existența lui. Doar că autoritățile preferă să întoarcă spatele.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT