Culiță Sterp are o afacere din care câștigă sume uriașe de bani, dincolo de scenă. Artistul este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică de petrecere din România și are peste 700.000 de urmăritori pe rețelele de socializare.
În afară de pasiunea pentru muzică, fostul concurent de la Survivor România se mai ocupă și cu altceva. Solistul a vorbit recent despre business-ul pe care îl are și care îi aduce mulți bani.
Culiță Sterp investește la bursă, iar această pasiune îi aduce venituri suplimentare, pe lângă muzică și postările de pe Instagram.
Artistul a vorbit despre acest subiect în cadrul unui videoclip postat pe YouTube. Acesta a dezvăluit cum a reușit să câștige o sumă mare de bani.
„Vă pup dragii mei! Eu tocmai ce am ieșit de pe tranzacția de pe euro din grupul nostru. După cum vedeți am extras aici o sumă destul de mare. Sunt peste 4.000 de euro pe care i-am schimbat în lei”, a declarat Culiță Sterp în clipul video postat.
Culiță Sterp mai câștigă bani și cu ajutorul postărilor în care promovează produse care aparțin brandurilor cunoscute pe piață. Aceste postări îl ajută pe solist să-și suplimenteze veniturile. Interpretul susține lunar zeci de concerte care îi aduc mii de euro în buzunare.
Culiță Sterp și Daniela Iliescu au devenit părinți în luna iunie, la puțin timp după ce artistul a fost descalificat de la Survivor România pentru a fi acasă la nașterea fiului său.
Cei doi au organizat botezul micuțului în urmă cu câteva săptămâni, dar încă nu s-au căsătorit. De altfel, înainte de nașterea micuțului Milan, Culiță Sterp a spus că mai întâi vor face botezul și abia după aceea nunta.
„Sunt foarte fericit. Urmează să avem un copilaș împreună și chestia asta nu o faci cu oricine. Ne-am dorit, nu a fost ceva accidental.
Chiar dacă nu suntem încă căsătoriți, o să vină și asta, dar nu vreau să stric surpriza. Vreau să o cer, dar nu vreau să spun când. Prima oară o să facem botezul și după aceea nunta”, a declarat Culiță Sterp în urmă cu câteva luni.