News

Cum funcționa rețeaua Economat Sector 5: produse supraevaluate de 30 de ori, prejudiciu de 120 de milioane. Politicianul care lipsește din rechizitoriu

Rețeaua Economat Sector 5, explicată: cum a golit Vanghelie bugetul cu 120 de milioane de lei. Edilul care a scăpat de dosar penal. Când se prescriu faptele
12.05.2026 | 16:30
Cum functiona reteaua Economat Sector 5 produse supraevaluate de 30 de ori prejudiciu de 120 de milioane Politicianul care lipseste din rechizitoriu
Bugetul Sectorul 5 a fost prejudiciat cu 120 de milioane de lei conform procurorilor DNA.
ADVERTISEMENT

Un prejudiciu de peste 120 de milioane de lei, a fost realizat prin supraevaluarea prețurilor și de 31 de ori la produsele alimentare, de curățenie, sanitare, papetărie achiziționate de Economat, magazinele sociale din Sectorul 5. „Produsele erau achiziționate de Economat de la firme controlate de Marian Vanghelie, conform documentelor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) consultate de FANATIK. Pentru că produsele achiziționate de Economat era prea scumpe, ele nu erau vândute populației în magazinele rețele, ci erau cumpărate mai departe de direcții din subordinea primăriei și a consiliului local in Sectorul 5 în speranța că se va pierde urma supraevaluării.

Cei doi capi ai rețelei din Sectorul 5

Chiar dacă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, Marian Vanghelie are mici șanse să fie condamnat în acest dosar din cauza faptul că faptele din dosar ar putea fi prescrise peste un an, așa cum reiese din informațiile obținute de FANATIK de la ambele părți implicate în această anchetă: procurori și persoanele trimise în judecată. Reamintim că Marian Vanghelie mai este trimis în judecată într-un alt dosar ce vizează contractele Economat. În primul dosar „Economat”, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în decembrie 2024 de procurorii DNA. Ancheta viza presupuse achiziții supraevaluate realizate prin Economat Sector 5 și alte societăți aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5. Prejudiciul a fost de 100 de milioane de lei.

ADVERTISEMENT

Revenind la cel de-al doilea dosar Economat, la sfârșitul anului 2018 se puneau la punct ultimele detalii ale unui mecanism care urma să funcționeze fără întrerupere vreme de doi ani și să golească bugetul public de echivalentul a peste 25 de milioane de euro (120 de milioane de lei), așa. Conform primelor denunțuri depuse la DNA, dar și a altor mărturii depuse pe parcursul anchetei, arhitecții schemei au fost doi primari din Sectorul 5.

Este vorba de Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 reconvertit în consilier local în mandatul 2016-2020, și Daniel Florea, primarul în funcție al aceluiași sector. Conform mărturiilor de la dosar, consultate de FANATIK, Marian Vanghelie a aranjat circuitul financiar prin care municipalitatea de sector cumpăra produse supraevaluate. Fostul primar ar fi primit și promisiunea edilului în funcție că produsele achiziționate de firme pe care le controla prin interpuși urmau să fie cumpărate în final de Economat, rețeaua de magazine sociale a Sectorului 5.

ADVERTISEMENT

Marian Vanghelie s-a declarat nevinovat în fața procurorilor și a refuzat să recunoască faptele. El a fost trimis în judecată cu acuzațiile „de – constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul (26 de acte materiale)”, conform unui comunicat al DNA. De cealaltă parte, Daniel Florea nu a fost trimis în judecată, deși au fost multiple denunțuri care l-au vizat. Procurorul de caz a considerat că nu sunt probe care să indice că acesta s-ar fi folosit de sumele cu care ar fi fost prejudiciat bugetul local, așa cum reiese dintr-o explicație primită de FANATIK de la surse judiciare implicate în acest caz. Daniel Florea nu a dorit să ne răspundă la întrebările trimise de FANATIK în legătură cu acest dosar.

ADVERTISEMENT

Mecanismul în trei etape de fraudare a bugetului public

Prima etapă – Umflarea prețurilor prin firme interpuse. Vanghelie cumpăra produse – pixuri, tarabe pentru piețe, nebulizatoare, produse de curățenie, măști FFP2, geluri dezinfectante, cântare comerciale, alimente. Le trecea apoi printr-un circuit de vânzare-cumpărare între mai multe firme deținute sau controlate de fratele său sau de apropiații săi, fiecare tranzacție adăugând un strat nou de preț. La capătul acestui circuit, produsele ajungeau să coste, în medie, de nouă ori mai mult decât prețul inițial de la furnizorul original. În cazuri extreme – documentate de procurori – majorarea a ajuns la de 31 de ori față de prețul real de piață. Un produs cumpărat cu 1.000 de lei era facturat Economatului cu 31.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Esențial, conform mărturiilor date procurorilor, Marian Vanghelie nu cumpăra aceste produse înainte de a discuta cu Florea și de a se asigura că Economatul i le va achiziționa. „Schema nu pornea din inițiativă comercială, ci dintr-un acord prealabil între cei doi, după care roțile se puneau în mișcare”, se precizează într-o mărturie dată procurorilor.

Etapa a doua – Alimentarea Economatului cu bani publici. Odată stabilit că produsele umflate artificial în preț vor fi vândute Economatului, primarul Daniel Florea dispunea alimentarea conturilor societății cu fondurile necesare achiziției. Consiliul Local – controlat de blocul majoritar format din consilierii PSD ai lui Florea și consilierii lui Vanghelie – aproba virarea banilor. Marian Vanghelie controla atunci Partidului Dreptății Sociale (PDS) care avea trei consilieri locali.

ADVERTISEMENT

Etapa a treia – Redistribuirea produselor supraevaluate către instituțiile subordonate. Produsele ajunse la Economat nu rămâneau acolo. Urmau să fie vândute mai departe, la același preț umflat, instituțiilor din subordinea Primăriei și Consiliului Local: AES, ADP, Centrul Cultural, DITL, unități de învățământ, DGASPC.

Schemă relațională din dosarul Economat II
Schemă relațională din dosarul Economat II

Florea cerea directorilor din sfera sa – pe care îi menținea discreționar din șase în șase luni, deci îi ținea în frică permanentă – să cumpere de la Economat. Vanghelie cerea același lucru directorilor din sfera sa. Consiliul Local aproba fondurile necesare. „Florea semna filele de buget sau, în lipsa sa, viceprimarul Țigănuș. Banii publici plecau din bugetul sectorului, ajungeau la instituții, de la instituții la Economat, de la Economat la firmele lui Vanghelie. Circuitul era închis”, se mai precizează într-o declarație din dosarul DNA.

De altfel, Consiliul Local Sector 5 a adoptat o Hotărâre (HCL) prin care aproba explicit ca toate instituțiile publice și societățile comerciale din subordine, inclusiv unitățile de învățământ, să achiziționeze produsele necesare de la Economat. Hotărârea era invocată apoi de directori ca justificare a achizițiilor.

Cifrele prejudiciului

Potrivit rechizitoriului DNA, prejudiciul total cauzat se ridică la 120,4 milioane de lei – aproximativ 25 de milioane de euro – în dauna Primăriei Sectorului 5, a Economatului și a celorlalte instituții publice implicate. Din această sumă, societățile administrate în fapt de Vanghelie au încasat foloase necuvenite de 57,5 milioane de lei prin Games & Sports Distribution Romania și 41,8 milioane de lei prin City Bistro Management. Celelalte firme interpuse în circuit au obținut sume cuprinse între 400.000 și 8.400.000 lei fiecare.

Games&Sports Distribution România SRL, firmă controlată integral de Paul Vanghelie, fiul fostului primar Marian Vanghelie, avea ca principal obiect de activitate „comerțul cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc”. Societatea, înființată în 2003, a avut o explozie financiară în perioada 2017–2020, când cifra de afaceri a crescut de la aproape 10 milioane de lei la peste 54,7 milioane de lei în 2019 și 30 de milioane de lei în 2020. Firma a raportat și profituri uriașe, de 33 de milioane de lei în 2019 și 7,4 milioane de lei în 2020. Ulterior mandatului lui Daniel Florea ca primar la Sectorul 5, compania s-a prăbușit financiar, a intrat în insolvență și apoi în faliment, acumulând datorii ANAF de peste 8,3 milioane de lei și devenind inactivă fiscal.

City Bistro Management SRL, firmă aflată în faliment, are ca obiect principal de activitate lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Societatea este deținută în prezent integral de Mihaela Preda, care figurează și ca administrator special, iar lichidator judiciar este First Capital Solution IPURL.

În rechizitoriul DNA din primul dosar Economat este menționat că firma era controlată de Marian Vanghelie care însă a fost „fost cesionată în 2019 către Mihaela Preda ce către Florin Prodea, fondatorul societății. Prodea declara că îl cunoștea pe soțul acesteia, Laurențiu Preda, despre care știa că avea legături cu PSD Sector 5”. Firma a avut o explozie financiară în 2019-2020, cu afaceri de 58,1 milioane lei în 2019 și 223,8 milioane lei în 2020, când a raportat profit net de 84 milioane lei. Ulterior, activitatea s-a prăbușit, ajungând la doar 9.076 lei cifră de afaceri în 2023 și datorii ANAF de 867.890 lei.

Acuzațiile DNA

Pe 5 mai 2026, DNA a trimis în judecată 31 de inculpați — persoane fizice și juridice. Printre ei: directorul general al Economatului, directori ai AES, ADP, Centrului Cultural, DITL, Administrației Piețelor, directorul de achiziții al Economatului, cenzorul societății, administratori ai firmelor din circuit. Marian Vanghelie figurează pe lista de inculpați pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată – 26 de acte materiale.

Daniel Florea, prezent în denunțuri, absent în rechizitoriu

Printre persoanele menționate în plângerile penale, realizate chiar de directorii din Primăria Sector 5, reiese că Daniel Florea încheia contracte cu Economat pentru ca această rețea să cumpere mai departe de la firmele controlate de Vanghelie. Așa cum reiese din documentele din dosar consultate de FANATIK, Marian Țigănilă, fost viceprimar, Nicoleta Isabela Disăgilă, fost director adjunct în primărie și Valentin Sălăvăstru, șeful Direcției de Taxe și Impozite Sector 5 au depus declarații în care îl implică pe Daniel Florea în mecanismul de achiziții supraevaluate.

Spre exemplu, în declarația lui Marian Țigănuș, fostul viceprimar al Sectorului 5, dată la DNA pe 17 februarie 2022, îl plasează pe Daniel Florea în miezul schemei de achiziții supraevaluate de la Economat – deși Florea nu a fost niciodată pus sub acuzare. „Majoritatea documentelor care au stat la baza plăților făcute către Economat Sector 5 S.R.L., în speță angajamente de plată, ordonanțări, ordin de plată și referate de plată, nu sunt semnate de mine, unele dintre ele sunt semnate chiar de primar” sau „Cu privire la activitatea de achiziționare a acestor bunuri, eu personal nu pot avea decât două explicații logice: că achiziția s-a făcut cu acceptul primarului în funcție…” – sunt doar două astfel de declarații.

La întrebarea procurorului „Cum s-a luat decizia achiziționării de produse de la S.C. Economat sector 5 S.R.L.?”, Țigănuș răspunde: „Nu cunosc cum s-a luat decizia achiziționării de produse de la S.C. Economat Sector 5 S.R.L. Astfel de decizii erau luate de către primar. Mă refer la primarul în funcție de la acea dată, Daniel Florea”.

De altfel, DNA nu l-a audiat pe Daniel Florea decât în 2026 deși dosarul era deschis din 2020, așa cum reiese din datele consultate de FANATIK. Surse juridice implicate în dosar ne-au explicat că nu s-au găsit probe din care să reiasă că Daniel Florea s-ar fi folosit de sumele transferate la Economat, însă în această situație sunt și directorii din subordinea sa și a Consiliului Local care au fost trimiși totuși în judecată, așa cum reiese din comunicatul DNA. Reamintim că, Daniel Florea nu a dorit să ne răspundă la întrebările trimise de FANATIK în legătură cu acest dosar.

Faptele se pot prescrie în 2026

Chiar dacă DNA l-a trimis în judecată pe Marian Vanghelie pentru acuzații grave, prejudiciu de 120 de milioane de lei, acesta ar putea scăpa și de acest dosar. Asta pentru că faptele se pot prescrie în 2027, dosarul a fost început în 2019. Așa cum ne-au explicat procurori DNA, dar și părțile acuzate din dosar, faptele de corupție din dosar s-ar prescrie după 8 ani de la startul anchetei. Altfel spus, data de prescriere ar pute fi mijlocul anului 2027.

Prescripția răspunderii penale reprezintă termenul după care o persoană nu mai poate fi trasă la răspundere penală pentru o infracțiune. Codul Penal stabilește termene diferite în funcție de gravitatea faptelor și de pedeapsa prevăzută de lege?: „Potrivit art. 154 alin. (1) din Codul Penal, termenul este de „8 ani, când legea prevede (…) pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani”. Prescripția este una dintre cauzele care înlătură răspunderea penală și poate duce la închiderea definitivă a unui dosar penal.

Nu putem noi stabili prescripția, un judecător va trebui să decidă dacă faptele s-au prescris sau nu”, ne-a explicat o sursă implicată în dosar.