Gigi Nețoiu a fost invitatul lui Horia Ivanovici în ediția specială de FANATIK SUPERLIGA. Printre subiectele abordate, omul de afaceri a ținut să îi caracterizeze și pe patronii de cluburi de fotbal din România.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Gigi Nețoiu i-a caracterizat pe patronii Dan Șucu, de la Rapid, Neluțu Varga, de la CFR Cluj, Mihai Rotaru, de la Universitatea Craiova și Adrian Mititelu, de la FCU Craiova, echipa din al treilea eșalon valoric din România.
Omul de afaceri îl vede pe Dan Șucu drept urmașul lui George Copos la Rapid, însă acesta ar trebui să câștige și trofee. Gigi Nețoiu îl știe pe Mihai Rotaru încă de când avea 10 ani și l-ar sfătui să îl păstreze pe termen lung pe Mirel Rădoi. Ei bine, fostul acționar de la Dinamo și Craiova a rememorat episoadele inedite cu Adrian Mititelu, din momentul în care FCU Craiova se afla în prima ligă.
„Îl știu pe Șucu, ne-am văzut, mai vorbim, ne respectăm. (n.r. – Face treabă la Rapid?) Nu prea am informații, sunt desprins de fotbal. Din ce văd, față de cum era Rapid… Eu zic că, după perioada Copos, încearcă să facă ceva. Deocamdată să ia și el o Cupă, un campionat. Rapidul se caută, așa cum e și Dinamo, doar că Rapid are mai multă stabilitate financiară decât Dinamo.
(n.r. – Neluțu Varga, de la CFR Cluj) L-aș asocia cu Dan Petrescu. Au făcut o echipă foarte bună cei doi, Dan Petrescu e prietenul meu și cred că este unul dintre antrenorii care are unele dintre cele mai mari performanțe din fotbalul românesc. E un om dedicat campionatului 100%, nu am văzut un antrenor mai profesionist decât el. Așa era ca și jucător.
Acolo sunt probleme, nu au condiții de pregătire. Am fost acolo, am jucat un meci de pregătire. Am ajutat Voluntariul și am văzut că au un singur teren de antrenament, nu sunt condiții de performanță. Îl știu și pe Neluțu, e greu să țină singur o echipă, ei au salarii foarte mari. Cred că au și ei un buget de 8-9 milioane de euro, drept dovadă au avut cele mai mari performanțe în ultimii 5 ani.
(n.r. – Mihai Rotaru, de la Craiova) Îl cunosc de când avea 9-10 ani. Unchiul lui, fratele lui maică-sa, a fost coleg cu mine. Îl cunosc pe Mihai de când era mic, e un băiat ambițios, care vrea să facă foarte multe. Cred că și el s-a implicat de multe ori peste conducerea tehnică. S-a grăbit cu schimbările, se apropia prea mult de jucători… Eu spun asta din afară!
Eu zic că dacă îl lasă pe Rădoi încă 3 ani de zile și îl ajută puțin… El este sufletist! Și eu mă legam de jucători, dar nu mă băgam peste antrenori. Nu zic că o face, eu spun ce văd din exterior. L-aș lăsa 3 ani pe Rădoi și l-aș ajuta financiar. Dacă îi asigură lui Rădoi partea financiară și îl lasă în pace, el peste 3 ani de zile va face Craiova una dintre cele mai bune echipe din România.
(n.r. – Craiova lui Mititelu a dispărut) E prietenul meu… Îmi aduc aminte când umbla cu sicriul în Craiova. Mi-a trimis un tricou cu ‘sunt mândru că sunt oltean’. Mergea cu sicriul și a angajat bocitoare. Toate blestemele i s-au întors după lui”, a declarat Gigi Nețoiu.