Sport

Cum i-a cucerit Dusan Uhrin pe jucătorii lui Dinamo. Dezvăluiri din vestiar. „E setat doar pe echipă. Nu face jocuri” Exclusiv

Dusan Uhrin o poate salva pe Dinamo de disputarea barajului de menținere în Casa Pariurilor Liga 1! Antrenorul ceh a reușit să unească vestiarul lui Dinamo și să și-i apropie pe jucători
06.04.2022 | 11:54
Cum ia cucerit Dusan Uhrin pe jucatorii lui Dinamo Dezvaluiri din vestiar E setat doar pe echipa Nu face jocuri Exclusiv
Dusan Uhrin este omul în care suporterii lui Dinamo își pun speranțele pentru evitarea retrogradării. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Dinamo a obținut vineri prima victorie în deplasare în acest sezon de Casa Pariurilor Liga 1, 2-0 pe terenul Chindiei. Doar acest lucru spune multe despre perioada de coșmar pe care au traversat-o roș-albii. Dar și despre speranțele de viitor ale “câinilor” sub comanda lui Dusan Uhrin.

Dusan Uhrin o poate salva pe Dinamo de la disputarea barajului de menținere în Liga 1. Cum a reușit cehul să își câștige vestiarul

În mai puțin de o lună, Dusan Uhrin jr. a reușit să aducă o urmă de speranță pentru fanii dinamoviști. Și, cu siguranță cel mai important, a asigurat unitatea în vestiar. Care le-a lipsit enorm câinilor până acum. FANATIK a vrut să afle chiar din vestiarul câinilor ce s-a întâmplat în interior începând cu 9 martie, când Uhrin jr. îi lua locul lui Flavius Stoican.

ADVERTISEMENT

“Dusan Uhrin a câștigat vestiarul pentru că toată lumea și-a dat seama, din prima clipă, că el nu are interese ascunse. Nu ține cont de numele jucătorului și, mai ales, de impresarul pe care acesta îl are. Nu face jocuri! Pentru Uhrin contează doar ce face jucătorul în teren.

În plus, ține foarte mult la disciplină, de care era mare nevoie în grup. Și are și un program foarte strict pe care l-a organizat excelent. Nu schimbă programul după cum bate vântul, cum se întâmpla în mandatul lui Stoican. Chiar și modul în care și-a ales staff-ul este o dovadă pentru cât este de conservator. A ales să se bazeze pe aceiași oameni pe care i-a avut și sezonul trecut, Sebastian Moga, Iulian Mihăescu și Dragoș Picu”, este concluzia la care s-a ajuns în vestiarul lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

Dinamo – FCU Craiova 1948, meci decisiv pentru trupa lui Dusan Uhrin pentru a rămâne în grafic. Ce calcule își fac “câinii”

Totuși, evitarea barajului rămâne o misiune foarte complicată pentru Dinamo. Chindia și CS Mioveni sunt echipele pe care “câinii” speră să le bage sub ei, pentru a urca pe locul 12, care asigură rămânerea în Casa Pariurilor Liga 1. Doar că ambele adversare au deja un avans consistent de 6 puncte. Și urmează o etapă complicată pentru “roș-albi”.

Dinamo joacă vineri cu FCU Craiova 1948, o adversară redutabilă, care are la rândul ei mare nevoie de puncte pentru a nu se trezi în calcule pentru baraj. Și oltenii arată mult mai bine de la revenirea lui Nicolo Napoli, omul care a demonstrat că știe să pună pe picioare echipa lui Mititelu.

ADVERTISEMENT

Dacă Dinamo are meci foarte complicat, principalele rivale în lupta pentru evitarea barajului, Chindia și Mioveni, au punctele aproape asigurate. Înfruntă chiar cele două echipe care deja sunt direct retrogradate. Chindia joacă vineri pe terenul Academicii Clinceni, iar Mioveni se deplasează la Mediaș pentru meciul cu Gaz Metan.

Dusan Uhrin a reușit un miracol și în sezonul precedent. A făcut 17 puncte în play-out, după ce luase Dinamo la doar două lungimi peste ultima clasată

Dinamoviștii speră să păstreze ecartul de șase puncte față de Chindia și Mioveni și după această etapă. Ar urma apoi o altă partidă crucială, la Mioveni, una dintre rivale. Dar și șase puncte sigure în etapele 6 și 7 din play-out, când adversare vor fi Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș.

ADVERTISEMENT

Dusan Uhrin încearcă să bifeze a doua salvare miraculoasă a lui Dinamo, după situația asemănătoare din sezonul precedent. În aprilie 2021, antrenorul ceh venea la Dinamo chiar înainte de a se da startul în play-out. “Câinii” terminaseră sezonul regulat pe 14, la doar două puncte peste ultima clasată, Poli Iași. Și la 5 în spatele celor de la FC Voluntari, locul 12, ultimul dintre cele care evită barajul.

Dinamo avea să fie echipa care a făcut cele mai multe puncte în play-out, 17. Și termina sezonul pe locul 11, reușind astfel să evite atât retrogradarea directă, cât și barajul. Chiar și în cazul în care nu se va putea evita barajul în acest sezon, efectele Dusan Uhrin ar putea să o ajute enorm pe Dinamo într-un eventual duel decisiv pentru menținerea în primul eșalon.

  •  4 puncte a făcut Dusan Uhrin în cele trei partide disputate de când și-a început al treilea mandat la Dinamo.
  • 5 puncte a făcut Flavius Stoican în cele 8 meciuri în care a stat pe banca lui Dinamo în acest sezon, ajutat și de o victorie pe propriul teren cu Gaz Metan
ADVERTISEMENT