Lucian Marinescu a jucat un singur an la Rapid, dar a rămas în memoria giuleștenilor. Fostul mijlocaș, care a jucat și în prima ligă spaniolă, a mărturisit ce i-a spus marele Raul Gonzalez de la Real Madrid.
Lucian Marinescu a fost coleg la un curs de Director Sportiv cu Raul Gonzalez de la Real Madrid. Fostul rapidist a povestit despre interacțiunea cu legenda de pe Bernabeu și a mărturisit că sfatul pe care l-a primit de la spaniol i-a schimbat viața.
„Asta a fost așa în mentalitatea noastră după 1989, să avem o mașină, o casă și după lasă. Pe mine m-a ajutat mult să facă cursul de Director Sportiv, pentru că mă ajută mult în ceea ce fac eu acum.
Eram 10-12 fotbaliști de Primera Division (n.r. La Liga). Raul Gonzalez, de la Real Madrid, Pedro Munitis, Juanfran, de la Valencia, Esteban, Michu, care a fost la Swansea și Rayo Vallecano, dar și alții.
Trei luni am stat acolo la acel curs intensiv. Eu stăteam la 100 de kilometri de Federație și mă duceam, mă întorceam acolo. Ne mai împrieteneam acolo, dar ne mai și cunoșteam deja. Ne maturizasem.
L-am întrebat pe Raul cum a reușit să se depășească zi de zi mereu. Și el a zis: ‘Lucian, eu nu m-am gândit niciodată și nu a contat pentru mine ce a fost în spate’. A mai spus că: ‘În generația mea au fost jucători mult mai talentați, dar eu m-am autodepășit mereu. Zi de zi vreau mai mult’.
El a fost axat doar pe fotbal. Satisfacțiile și ceea ce poate să îți ofere fotbalul la nivel înalt e incomparabil cu alte chestii. Zic asta, poate, și pentru că sunt eu pasionat”, a povestit Lucian Marinescu, la SUFLET DE RAPIDIST.
Fostul rapidist a vorbit și despre mentalitatea jucătorului român care pleacă în străinătate. Lucian Marinescu susține că fotbaliștii noștri trebuie să muncească mai mult pentru a reuși în Europa.
„Sunt convins că jucătorului român îi lipsește disciplina asta a muncii. Sunt și excepții. În mare parte de asta nu reușesc nici în afară. Contează și ce așteptări au ei la etapa asta de afară.
Nimeni nu îți dă nimic cadou. Eu când m-am dus la Salamanca, Bogdan Stelea mi-a zis: ‘Vezi că ăștia de mănâncă de viu’. Primul antrenament după ce am venit de la mini-vacanța aceea de la Campionatul Mondial, când ne-am vopsit în cap, așa mi-a zis.
Din vestiar mie mi se păreau de treabă, dar la antrenament nu a fost așa. Pentru că tu vii să îl dai la o parte pe el. Păstrând proporțiile, și la echipele de juniori e aceeași competiție.
Trebuie să te pregătești. Dacă nu ești ca picătura chinezească, să te pregătești zi de zi, vin din spate mulți cu viteză, cu altă mentalitate, cu dorință, cu tot. Asta, probabil, ei nu înțeleg”, a spus Lucian Marinescu, la SUFLET DE RAPIDIST.