Life

Cum i-a urat Andreea Esca „La mulți ani!” soțului ei: „M-am prins într-un final”

Andreea Esca i-a făcut soțului său urări de „La mulți ani!” într-un mod inedit. Aceasta a spus că a înțeles un lucru despre căsnicia sa.
27.03.2023 | 22:28
Cum ia urat Andreea Esca La multi ani sotului ei Mam prins intrun final
Cum i-a urat Andreea Esca „La mulți ani!” soțului ei. Foto: Colaj Faantik / Instagram
ADVERTISEMENT

Andreea Esca a avut un mod inedit să îi ureze „La mulți ani!” soțului ei. Alexandre Eram a împlinit vârsta de 53 de ani, iar soția lui nu a ratat această ocazie pentru a-l… critica.

Cum i-a urat Andreea Esca „La mulți ani!” soțului ei

Vedeta nu a făcut deloc o urare obișnuită pentru partenerul său de viață de ziua lui de naștere. Andreea Esca nu i-a spus cât de mult îl iubește pe soțul său în mesajul publicat pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea de știri chiar a spus că a înțeles care este diferența dintre ea și soțul său, după 23 de ani de căsnicie. Astfel, Andreea Esca a spus că soțului său îi place șahul, iar ei, tablele.

„M-am prins într-un final și care e diferența clară dintre noi: mie îmi place să joc table și lui, șah!”, a postat vedeta pe pagina sa de Instagram.

ADVERTISEMENT

În schimb, aceasta a dat detalii despre munca asiduă pe care o depune Alexandre Eram pentru familia lui. Astfel, Andreea Esca a vorbit despre afacerile familiei de care soțul ei se ocupă.

Andreea Esca îl acuză pe soțul ei că nu este romantic, chiar de ziua lui

În imaginea pe care a postat-o alături de soțul său, el apare cu ochii închiși, dar Andreea Esca spune că nu este pentru că este romantic.

ADVERTISEMENT

Ci pentru că acesta calculează tot timpul lucruri legate de afacerile sale, dar și cei doi copii pe care îi au împreună, Alexia și Aris Eram.

„La mulți ani băiatului care pare că închide ochii (romantic), dar de fapt calculează! Câți oameni au fost la @half_is_free Cluj, cât costă tiparul pentru următorul @alistmagazine, câți metri pătrați de lemn sunt necesari pentru șura de la @oberwood , cât de lungă să fie traversa pentru scările de la birou, câte referințe de ojă @melkiorprofessional sunt suficiente, câte evenimente avem de organizat anul ăsta, câte tablouri sunt de înrămat pentru proiectul următor, câți ani de facultate mai are Aris, câte acte are de verificat pentru Alexia, câți ani o mai ține într-un dans nebuna asta de Andreea…. Berbec Style!”, a scris prezentatoarea știrilor Pro TV.

ADVERTISEMENT

Povestea de dragoste dintre Andreea Esca și soțul său de origine franceză a început în urmă cu 23 de ani. Acum, au împreună doi copii și multe afaceri de succes, după cum a enumerat și Andreea Esca.

ADVERTISEMENT
Tags: