Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a declarat, după victoria obținută de echipa sa în fața celor de la UTA, cu 4-0, că a plătit din nou bani ardelenilor de la CFR Cluj pentru a îngheța o parte din clauzele din transferul lui Daniel Bîrligea. Cristi Coste a explicat, la FANATIK SUPERLIGA, detaliile acestei tranzacții.
Sezonul precedent, Gigi Becali l-a adus pe Bîrligea de la CFR Cluj în schimbul a peste două milioane de euro. Doar că ardelenii au acceptat oferta celor de la FCSB cu condiția ca în înțelegere să fie trecute mai multe clauze de performanță.
Practic, ardelenii încasau sume consistente de la campioana României în cazul în care Daniel Bîrligea avea reușite pe teren. Nu mai puțin de 100.000 de euro plătea Gigi Becali la fiecare cinci goluri înscrise de atacant.
Latifundiarul din Pipera a decis să intre din nou la negocieri cu clubul din Gruia. Gigi Becali le-a plătit 400.000 de euro ardelenilor pentru eliminarea acestor bonusuri de performanță. Totuși, în cazul în care îl va vinde pe fotbalist pe o sumă importantă, FCSB nu va încasa toți banii din transfer.
Concret, în contract a rămas o singură clauză care precizează că, dacă FCSB îl vinde pe Daniel Bîrligea pentru o sumă de peste 10 milioane de euro, 15% din ce trece de 10 milioane se întoarce în Gruia. Practic, dacă Becali îl cedează pe atacant pe 11 milioane, Varga va primi 150 de mii de euro doar.
„A fost acest deal cu Gigi Becali legat de Daniel Bîrligea. Au fost procente de 20%. Au rămas doar 15%, dar doar în cazul unui transfer pentru peste 10 milioane de euro. S-a renunțat la clauzele de performanță. CFR Cluj a luat bani mulți – o sută de mii de euro pentru cinci goluri sau assisturi în Superligă.
Tocmai au renunțat la această clauză pentru 400.000 de euro. Cu acești bani s-a mai plătit un salariu. Suma transferului a fost de două milioane și ceva. Dacă nu îl vinde pe 10 milioane, CFR nu mai ia nimic. Clauzele astea au fost foarte ok pentru CFR Cluj. Au fost asigurați bani buni”, a explicat Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA.