News

Cum îi vânează Israelul pe autorii masacrului de la 7 octombrie. Sute de ținte au fost lichidate, detalii din culisele Operaţiunii Nili

Serviciile israeliene desfășoară o operațiune secretă de urmărire și eliminare a celor implicați în atacul Hamas din 7 octombrie 2023. Lista cuprinde mii de "ţinte", iar sute dintre ele au fost deja eliminate.
21.05.2026 | 14:25
Cum ii vaneaza Israelul pe autorii masacrului de la 7 octombrie Sute de tinte au fost lichidate detalii din culisele Operatiunii Nili
Operaţiunea israeliană se desfăşoară sub numele de cod Nili Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Israel şi Liban au încheiat în urmă cu câteva săptămâni un acord de încetare a focului care este încă în vigoare, însă asta nu-i împiedică pe ofiţerii Shin Bet (Serviciul de Securitate al Israelului) şi Tzahal să desfăşoare o vânătoare fără precedent pentru a-i elimina pe autorii masacrului din 7 octombrie 2023. Operaţiunea este executată de o unitate specială secretă, creată tocmai în acest scop.

A fost lichidat inclusiv tractoristul care a dărâmat gardurile ce proteja kibuțurile

Noa Argamani a stat 245 de zile în captivitate la Hamas, în Gaza, înainte de a fi eliberată. La scurt timp după aceea, serviciile de informații i-au localizat cei doi bărbați care au luat-o pe tânără şi pe partenerul ei de atunci, Avinatan Or, ambii terorişti fiind eliminați în urma unor atacuri aeriene. Lista cu ţinte de urmărit cuprinde mii de nume, iar eliminarea celor doi este un exemplu despre cum se îşi desfăşoară activitatea Unitatea Nili, în culisele căreia au intrat jurnaliştii de la The Wall Street Journal.

ADVERTISEMENT

Scopul acestei unităţi este simplu: să ucidă sau să captureze pe oricine a plănuit sau a participat la masacru. Potrivit unor surse israeliene, sute de teroriști au fost deja șterși de pe listă, într-una dintre cele mai precise și mai tehnologizate operațiuni de eliminare țintită din istorie. Operațiunea continuă și acum, în ciuda tensiunilor cu Iranul și a acordului de încetare a focului din Gaza.

Israelul susţine că niciun participant la masacru, oricât de minor i-ar fi fost rolul, nu va scăpa nepedepsit. Spre exemplu, la multe luni după momentul 7 octombrie a fost identificat şoferul tractorului care în dimineaţa fatidică a dărâmat gardul care proteja kibuţurile israeliene. După ce a fost localizat, el a fost ucis în timp ce mergea pe o stradă îngustă din Gaza.

ADVERTISEMENT

Cum întocmesc serviciile secrete israeliene „lista morții”

Vânătoarea îi vizează absolut pe toţi cei implicaţi în masacru, de la simplul executant din teren, până cei mai înalţi factori de decizie din conducerea Hamas. Recent, armata israeliană, Tzahal, l-a omorât pe Izz al-Din al-Haddad, care a fost comandantul Brigăzii Gaza a Hamas și unul dintre ultimii supraviețuitori din eșalonul de comandă care a plănuit masacrul.

ADVERTISEMENT

Teroriștii care și-au filmat faptele cu telefoanele sau cu camere GoPro, pentru ca apoi să se laude pe rețelele de socializare, sau cei care au sunat acasă ca să le povestească rudelor despre ce au făcut, au fost cel mai uşor de identificat. Surse din cadrul forţelor de securitate israeliene explică faptul că un terorist este marcat pentru eliminare fără proces dacă există cel puțin două probe solide că ar fi participat la atrocități.

ADVERTISEMENT

Pentru a întocmi „lista morţii”, specialişti din Shin Bet analizează mii de filmulețe, rulează programe de recunoaștere facială, ascultă convorbiri telefonice și analizează datele de locație de la antenele de telefonie mobilă.

Maariv subliniază că, în ciuda armistițiului, continuă eliminarea numelor de pe listă. Printre ultimii ucişi s-a numărat Ali Sami Muhammad Shakra, un comandant Hamas care a participat la masacrul de la Festivalul Nova și a fost implicat în răpirea a patru ostatici. Cu trei zile înainte fusese eliminat un terorist din Jihadul Islamic, care participase la masacrul din kibuțul Nir Oz.

ADVERTISEMENT

Operațiunea Nili este similară cu cea din 1972, când au fost vânați autorii masacrului de la Munchen

„În Orientul Mijlociu, răzbunarea joacă un rol important în intimidarea adversarului, determină modul în care te percepe celălalt. Din păcate, acesta este limbajul în zona noastră”, explică Michael Milstein, fost ofițer superior în serviciul de informații militare.

Yaakov Argamani, tatăl lui Noa, a povestit că singura lui dorință a fost ca fiica sa să fie eliberată la timp pentru a-și vedea mama, care era bolnavă în stadiu terminal. Noa a fost eliberată exact de ziua de naștere a tatălui ei și a reușit să petreacă trei săptămâni cu mama ei înainte ca aceasta să se stingă. Când a fost întrebat despre uciderea răpitorilor fiicei sale, bărbatul a spus: „Răzbunare? Nu știu ce aduce ea. Vorbesc sincer, chiar nu știu ce rezolvă”.

Operațiunea actuală desfăşurată de Shin Bet și a Tzahal a primit numele de cod Nili („Veșnicia lui Israel nu va minți”), în memoria unei mișcări clandestine evreieşti care a activat înainte de înfiinţarea statului Israel. Observatorii constată că modul în care se desfăşoară această vânătoare de terorişti aminteşte de operațiunea „Mânia lui Dumnezeu”, în cadrul căreia Israelul i-a eliminat pe cei responsabili de masacrul sportivilor la Olimpiada de la München din 1972.