News

Cum încep cursurile elevii din București. Lista școlilor aflate în scenariul galben sau roșu

11.09.2020 | 09:38
Cum incep cursurile elevii din Bucuresti Lista scolilor aflate in scenariul galben sau rosu
ADVERTISEMENT

Cu doar câteva zile înainte de startul anului școlar 2020-2021, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti a adoptat o hotărâre prin care a aprobat scenariile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din Capitală.

Conform acestei decizii, nu toți elevii din cel mai mare oraș al țării vor fi prezenți fizic în clase, fiind adoptate două scenarii de începere a cursurilor.

ADVERTISEMENT

Astfel, pentru elevii din 24 de unități de învățământ din Capitală școala va debuta exclusiv online, iar în aproape 600 de licee, școli şi grădinițe, copiii vor învăța în sistem hibrid.

S-a anunțat cum încep cursurile elevii din București pe data de 14 septembrie

Potrivit hotărârii Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti, cele mai multe unități de învățământ încep cursurile pe 14 septembrie în scenariul galben.

ADVERTISEMENT

Mai exact, este vorba despre 595 de școli, colegii, licee și grădinițe. Din cauza numărului de infectări ridicat, care face ca rata de îmbolnăvire să treacă de 1/1.000 de locuitori, nicio școală din Capitală nu începe în scenariul verde, adică să facă toți elevii cursuri clasice, față în față.

Majoritatea unităților de învățământ din București încep cursurile pe 14 septembrie în scenariul galben. Este vorba despre 595 de școli, colegii, licee și grădinițe.

ADVERTISEMENT

”S-a aprobat scenariul galben de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învăţământ din Municipiului Bucureşti prevăzute în Anexa 1, ce face parte integrantă din hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, scenariu avizat de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi de către Inpectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti”, a anunţat Prefectura după şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, conform News.ro.

Iată AICI lista cu cele 595 de unități de învățământ în care copiii vor învăța în sistem hibrid, prin rotație.

ADVERTISEMENT

Care sunt școlile aflate în scenariul roșu, cu ore 100% online

În Capitală, noul an școlar va începe online în 24 de unități, potrivit hotărârii Comitetului Pentru Situații de Urgență. Printre acestea se numără 15 școli gimnaziale, 3 grădinițe, 2 colegii, 2 școli speciale, un liceu particular și o școală postliceală.

Iată lista celor 24 de unități aflate în scenariul roșu – ore 100% online:

  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ PENTRU DEFICIENŢI DE VEDERE STR. AUSTRULUI NR. 33, SECTOR 2
  • ŞCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ NR. 3 STR. IANCU MARCEL NR. 7, SECTOR 2
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR. 3 SPLAIUL UNIRII NR. 114, SECTOR 4
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „I. G. DUCA” ŞOS. PANDURI NR. 42
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 156 STR. DEALUL LUI TUGULEA NR. 35
  • GRĂDINIŢA ELECTROMAGNETICA CALEA RAHOVEI NR. 266
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIRCEA SÂNTIMBREANU” ŞOS. ALEXANDRIEI NR. 21
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SFÂNTUL ANDREI” ALEEA PARVA NR. 3-5
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA” ALEEA LUNCA CERNEI NR. 3
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 197 STR. OBCINA MARE NR. 2
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 179 STR. ARDEALULUI NR. 34
  • Liceul Particular „Onicescu-Mihoc” CALEA GRIVITEI NR. 56
  • ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „FUNDENI” ŞOS. FUNDENI NR. 254, SECTOR 2
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 80 CALEA DUDEŞTI NR. 191
  • COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” STR. GEORGE GEORGESCU NR. 2
  • LICEUL TEHNOLOGIC „MIRCEA VULCĂNESCU” STR. IZVORUL CRIŞULUI NR. 4
  • GRĂDINIŢA NR. 244 STR. HUMULEȘTI NR. 31
  • GRĂDINIŢA NR. 268 STR. ION CREANGĂ NR. 8
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 124 STR. MARGEANULUI NR. 25
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „LUCEAFĂRUL” STR. DOINEI NR. 1
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 143 STR. BANUL MARACINE NR. 16
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRACHE POENARU” STR. BACĂU NR. 1
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 59 STR. VLADEASA NR. 9
  • COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI” STR. ROMANCIERILOR NR. 1
ADVERTISEMENT
Tags: