Candidatul suveranist George Simion, care a obținut un vot-record din partea românilor, aproape 4 milioane, are șanse să își păstreze avantajul din primul tur al alegerilor.
Costin Ciobanu, analist politic, și Valeriu Turcan, jurnalist și fost consilier prezidențial, au analizat cu atenție, la Testul Puterii cu Denise Rifai, toate posibilitățile pe care George Simion le are pentru a câștiga alegerile din 18 mai. Printre ele se află și dezbaterile cu contracandidatul său, Nicușor Dan, pe care are șanse să îl învingă.
„Cred că domnul Simion ar putea accepta măcar o dezbatere. Nu cred că ar fi foarte dăunătoare. Mi se pare că mai experimentat George Simion, politic vorbind, decât Nicușor Dan. Cu un bun antrenament pentru dezbatere, sunt ferm convins că n-ar trebui să privească drept un risc major pentru campania domniei sale”, susține Valeriu Turcan.
Întrebat ce ar trebui să facă Simion pentru a-și consolida poziția de lider în preferințele românilor în ceea ce privește președintele României, jurnalistul a spus că pregătirea pentru o dezbatere publică poate fi crucială.
„George Simion, în primul rând, ar trebui să împingă toată dezbaterea publică în zona agendei care îl avantajează. Cred că merită și mi se pare că exact în această direcție merge, să folosească la maxim social media, încercând să arate și capacitatea de a fi uman, dar și capacitatea de a avea soluții pentru cei mulți.
Nu e simplu când probabil te vei lovi de o puternică campanie mediatică. Nu mi-ar fi teamă să intru într-o dezbatere, părea mea este că dacă se pregătește două-trei zile poate să câștige orice dezbatere. Pentru că este și încărcat de acest vot. E o energie extraordinară pe care o primesc oamenii politici atunci când câștigă. A doua, mi se pare important, având în vedere că are și prima șansă, să stabilească cât mai clar bilanțul actualei guvernării. Îl ajută și în campanie, îl ajută și la preluarea unui eventual mandat”, a mai explicat acesta.
Părerea fostului consilier prezidențiale, Nicușor Dan beneficiază de avantajul existenței lui Ilie Bolojan, dar și de sprijinul din urmă a partidelor mari. De asemenea, primarul și-a dovedit capacitățile și în cadrul dezbaterilor la care a participat alături de contracandidații săi.
Nicușor Dan, din punctul meu de vedere, cea mai importantă armă electorală o reprezintă Ilie Bolojan. Nu este lipsit de resurse, inclusiv de infrastructură de campanie, dar nu trebuie privit ca un ONG-ist cu capu-n nori care din întâmplare a ajuns în această poziție. Dezbaterile ni l-au arătat mult mai abil politic, numai că timpul este foarte, foarte scurt.
Și eu cred că oamenii de câteva săptămâni, poate nu neapărat în mod conștient, dar ajung să dezbată și idei. Și una dintre ideile principale, care a fost ignorată total în primul tur de scrutin, este crearea de locuri de muncă. Cred că oamenii sunt preocupați de crearea de locuri de muncă, dar și de alte teme, prin care fiecare dintre candidați ar putea să dezvolte o legătură specială cu un anumit segment”, a explicat fostul purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale la FANATIK.ro, locul unde poate fi vizionată live, în fiecare zi de marți, miercuri și joi, de la ora 18.00, emisiunea Testul Puterii cu Denise Rifai.