Cum își sabotează România energia regenerabilă. „La noi s-a blocat din cauza chestiunilor de reglementare”

Criza energetică, care durează deja de mai bine de un an și care a dus la măsuri de economisire atât pentru populație, cât și pentru marii consumatori industriali, a scos la iveală incapacitatea statului român de a asigura dezvoltarea acestui sector și importanța sa critică.

Energia regenerabilă, uitată de statul român

În ultimii doi ani România a devenit un importator net de energie, circa 10% din necesarul intern provine din import, ceea ce în actuala criză energetică se dovedește o uriașă eroare strategică. Lipsa capacității de producție se dovedește mai acută ca niciodată în contextul în care aproape un sfert din consumul zilnic de energie este asigurat de cele două reactoare de la Cernavodă, aproape 1.400 de MW/h. Situația însă se va agrava în viitorul apropiat, peste doi ani primul reactor al centralei nucleare urmând a intra într-o perioadă de reparație – deci România va rămâne fără 700 de MW/h.

În actualul context de securitate internațional, când Europa a renunțat/e pe cale să renunțe la importurile de hidrocarburi din Rusia, sectorul regenerabil își dovedește importanța strategică. Spre exemplu, investițiile majore în parcurile eoliene din Dobrogea ating în această perioadă a anului un vârf de producție de peste 2.200 de MW/h – adică echivalentul a trei reactoare nucleare.

Lucrurile nu stau la fel și în ceea ce privește energia solară din România, într-o zi de vară vârful maxim de producție depășește pragul de 700 de MW/h, adică jumătate din capacitatea maximă instalată de 1.398 MW/h, pe cifrele anului 2021. Ce arată însă aceste cifre stagnarea ce se înregistrează în acest domeniu.

Digi24.ro

GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire

Astfel, dacă în anul 2012, țara noastră avea o capacitate instalată de circa 50 MW/h, un an mai târziu aceasta trece de pragul a 1.000 de MW, iar un an mai târziu ajunge aproape de 1.300 MW. Practic, din 2014 până în 2021 capacitatea maximă instalată a crescut cu doar 100 de MW. Spre exemplu, Polonia, care abia în 2019 atinsese capacitatea de 1.300 MW, ajungea în 2020 la aproape 4.000 de MW/h iar în anul următor la peste 6.250 de MW.

La fel stau lucrurile și cu Ungaria, care și ea se apropia de pragul de 1.300 MW în 2019, pentru ca doi ani mai târziu să ajungă la 2.130, deci cu 50% mai mult decât țara noastră. Stăm la fel de prost și comparativ cu Austria, o țară cu o suprafață de trei ori mai mică decât a României, ce are o capacitate instalată de 2.700 MW, însă stăm puțin mai bine comparativ cu vecinii noștri de la sud de Dunăre, Bulgaria având un maxim instalat de aproape 1.200 MW/h.

Experții în energie susțin că principalele bariere în calea dezvoltării acestui sector energic rămân de natură birocratică, România având capacitatea de a-și dezvolta atât sectorul eolian dar mai ales cel solar, unde investițiile au lipsit în ultimii ani. Mai mult, aceștia subliniază că țara noastră trebuie să-și regândească întregul sistem energetic, conceput în perioada comunistă pentru un alt tip de consum ce nu mai corespunde nevoilor unei economii pe bază de servicii.

„Dobrogea clar are potențialul cel mai mare pentru dezvoltarea eolianului. Un potențial și mai mare ar fi în Marea Neagră, off-shore, dar asta presupune niște investiții mari și niște clarificări legislative – cine, ce autorizații dă. Mai este un potențial foarte bun și în partea noastră din Moldova, iar acolo au mai fost investiții de-a lungul anilor. Din păcate la noi s-a blocat foarte mult din cauza chestiunilor de reglementare.

Digisport.ro

FOTO Ce face un milionar român la Dubai, ”când nu are chef să ia mașina”

În schimb avem iarăși potențial foarte mare solar, care nu a fost exploatat suficient, iar acesta este destul de uniform distribuit în țară. Noi ar trebui acum să ne uităm și cum s-a modificat consumul. Sistemul nostru, gândit înainte de 89, s-a concentrat pe crearea unor capacități foarte mari de producție acolo unde erau resurse, cărbune sau gaz, iar apoi s-a dezvoltat acolo și industria aferentă, consumul nostru fiind mai mult industrial.

Acum industria a murit și noi am rămas cu aceste capacități foarte mari care ar trebui înlocuite în timp cu niște capacități mult mai mici și mult mai bine distribuite spre zonele unde există acum cerere, și anume în orașe. Și pentru asta se potrivește foarte bine energia regenerabilă, adică dacă am avea foarte multe capacități solare în jurul Bucureștiului ar fi un beneficiu major, pentru că aici avem un consum casnic ridicat”, a declarat, pentru FANATIK, Ana Otilia Nuțu, expert în energie în cadrul EFOR.

Barierele legale și administrative

Luni, Energy Policy Group, un think-tank ce se ocupă cu problemele din sectorul energetic, a lansat un raport în care arată că barierele legale și cele administrative reprezintă principala piedică pentru investițiile majore din sectorul energiei regenerabile.

Autorii subliniază că autoritățile române au reușit să elimine parțial barierele juridice și administrative care au blocat implementarea proiectelor în sectorul energiei regenerabile în cea mai mare parte a ultimului deceniu, dar au adăugat și altele noi care frânează proiectele care ar putea rezolva deficitul de capacitate pe termen scurt.

În plus, avertizează că barierele structurale, cum ar fi lipsa unei guvernanțe strategice coerente în sectorul energetic, ritmul de dezvoltare a rețelelor și ignorarea importanței forței de muncă calificate vor împiedica adaptarea României.

Astfel, un prin exemplu amintit este modificarea în această vară a legii fondului funciar, ce ar fi trebuit să impulsioneze apariția de noi capacități energetice în România prin facilitarea proiectelor pe suprafețe de până la 50ha, și care în final ar s-a transformat într-o nouă barieră, autoritățile blocând efectiv investițiile în proiecte mai mari de 50ha (aproximativ 42 MW).

„Acest lucru se datorează, în principal, modului în care Ministerul Agriculturii a interpretat dispozițiile acestei modificări legislative, refuzând să elibereze autorizații pentru proiecte RES mai mari de 50ha. În prezent, proiecte pentru energia solară fotovoltaică mai mari de 42 MW nu pot fi dezvoltate în România, ceea ce le face nefezabile din punct de vedere al costurilor să conectezi orice proiect la infrastructura de transport de 220 sau 400 kV.

S-a creat astfel un conflict inutil și artificial între energie și hrană. Chiar și pentru atingerea obiectivelor ambițioase ale RePowerEU în materie de energie regenerabilă, proiectele solare fotovoltaice nu ar necesita mai mult de 0,05% din totalul terenurilor agricole din România până în 2030. Acest blocaj politic a împiedicat aportul semnificativ pe care aceste proiecte fotovoltaice l-ar fi putut aduce deficitului de capacitate al României în următorii ani. 

Până în perioada 2023-2024, cel puțin 1 GW de energie solară ar fi putut fi conectată la rețea, reducând astfel dependența de resursele fosile și diminuând vulnerabilitatea României la importurile de hidrocarburi, în mod similar cu ceea ce au făcut Italia și Grecia în acest an”, se arată în raportul Energy Policy Group.

Raportul identifică și problemele în serie cu ordonanțele pe energie ale Guvernului din acest an, notând că cele patru modificări legislative au dus la o adevărată instabilitate legislativă ce s-a încheiat cu întoarcerea la o piață regularizată până în anul 2025.

„Practic toate partidele sau alianțele politice care ajung la putere insistă să remodeleze sectorul energetic, riscul politic continuă să fie o barieră esențială în calea dezvoltării de energiei regenerabile în România. Istoria îndelungată de instabilitate politică și de reglementare a țării a erodat încrederea generală a investitorilor și, în cele din urmă, a crescut costurile de finanțare. Lipsa unei guvernanțe strategice coerente în sectorul energetic în sens mai larg este o altă
barieră structurală cheie care împiedică dezvoltarea rapidă a energiei regenerabile în România”, se mai arată în documentul citat.

Autorii studiului notează că sector regenerabil este practic ignorat de către autorități, în condițiile în care 80% din energia produsă este generată prin tehnologii convenționale de către companiile de stat, ceea ce se reflectă în poziția în general conservatoare a autorităților române față de inițiativele europene privind energia regenerabilă. Astfel, țara noastră nu doar că nu implementează recomandările CE din Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, riscând procedura de infringement pentru că nu-și depune Strategia pe Termen Lung sau că nu finalizează legislația privind ariile marine și de coastă pentru a putea demara proiectele off-shore.

Cea mai serioasă problemă este lipsa investițiilor în rețeaua electrică, subliniază sursa citată, notând faptul că actualele investiții preconizate de către Transelectrica nu vor acoperi nevoile capacităților instalate preconizate pentru 2030, notând că această problemă va fi probabil dificil, dacă nu imposibil de rezolvat pe termen mediu de către autorități.

Piedicile birocratice în finanțările din domeniu sunt exemplificate de problemele înregistrate de programul „Casa Verde”, blocajul de la Ministerul Mediului venind în contra interesului uriaș al populației de a-și reduce facturile la energie prin instalarea de panouri solare.

Nu în ultimul rând o altă problemă structurală pe termen lung o reprezintă forța de muncă calificată. „Până în 2026 România va avea nevoie de aproape 70.000 de angajați cu normă întreagă numai în sectorul solar pentru a îndeplini obiectivele REPowerEU. Chiar dacă programele masive de formare și recalificare sunt implementate, păstrarea forței de muncă va rămâne problematică în contextul unor condiții de muncă mai puțin favorabile mai puțin favorabile în comparație cu cele din Europa de Vest”, se mai arată în raportul EPG.