News

Cum își umilea profesoara de suedeză studenții! „Urla din orice la noi, nu aveam voie să căscăm, să tușim”. Dezvăluiri exclusive

Cum isi umilea profesoara de suedeza studentii Urla din orice la noi nu aveam voie sa cascam sa tusim Dezvaluiri exclusive
Carmen Vioreanu este acuzată în termeni duri de mai mulți studenți. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cum își umilea studenții profesoara de suedeză de la facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București. Carmen Vioreanu este acuzată de elevi pentru modul în care își susținea cursurile și pentru injuriile pe care aceasta le adresa. Între timp, autoritățile au anunțat că vor demara o anchetă pentru a verifica toate cele petrecute.

Sub protecția anonimatului, FANATIK a stat de vorbă cu mai mulți studenți sătui de comportamentul abuziv al cadrului didactic, dar și de umilințele la care aceștia erau supuși la fiecare oră de curs.

ADVERTISEMENT

Acuzele pe care elevii le aduc profesoarei sunt unele dintre cele mai grave. Studenții au depus acum un memoriu împotriva profesoarei. Sunt zeci de reclamații care au ajuns pe biroul decanului. Mai mult de atât, și foști colegi de catedră, soții Bjorn și Ana Apelkvist o pun la zid pe aceasta

Cum își umilea profesoara de suedeză studenții!

„E foarte adevarat tot ce se spune, am trecut prin situatii similare in toti anii de facultate, chiar din primele saptamani. Ne-a tinut intr-o tensiune continua, urla din orice la noi, nu stiai care-i va fi reactia, se intampla sa se comporte decent la primele cursuri si dupa, seara, sa izbucneasca fara motiv.

ADVERTISEMENT

Exact cum au mai spus si altii, ne zicea ca suntem balcanici, vai de noi in comparatie cu cei din Suedia, care la varsta noastra cresc si copii, greselile noastre erau numite barbarisme si ne adresa multe alte jigniri.

La un moment dat s-a apucat sa ne spuna cu nu avem voie sa cascam la ea la curs si a facut scandal cand a cascat cineva din greseala.

ADVERTISEMENT

Dupa, alta regula a fost ca nu avem voie sa tusim la curs: cine tuseste, afara. La cursurile online a fost horror in continuare, am fost amenintati ca daca ni se inchide camera in timpul examenului sau se intrerupe, nu sta la discutii, avem restanta”, au explicat studenții pentru FANATIK.

De ce se tem elevii de profesoara Carmen Vioreanu

În toate discuțiile cu elevii, rugămintea a fost aceeași – anonimatul asigurat. Studenții se tem că dacă profesoara află cine s-a plâns, răzbunarea o să fie una cruntă.

ADVERTISEMENT

„In anul intai ma intorceam acasa cu dureri de cap de la ea de la cursuri. Mi-era si frica sa raspund sa nu cumva sa fac vreo greseala, pentru ca iesea urat.

Aveam 10 ore de cursuri in doua cladiri diferite, primele in Pitar, celelalte la Timpuri noi (unde aveam 6 ore de suedeza cu ea) si aveam la dispozitie 20 de minute ca sa ajungem.

Singura rugaminte pe care o am ar fi sa pastrezi anonimatul. Nu as vrea sa mi fie dat numele nicaieri, pentru ca sunt sigura ca daca nu se face nimic, are de gand sa se razbune pe oricine, indiferent daca e student sau nu.

Vad ca ambasada nu zice nimic, sunt comentarii puse de ieri la postarile lor despre asta la care nu s-a raspuns”, a mai spus o studentă

Ce reproșuri au primit studenții după ce a început scandalul

Potrivit surselor FANATIK, elevii au primit un formular la începutul fiecărui semestru și în care sunt chestionați în legătură cu mai mulți factori. Printre acestea se află și felul în care interacționează cu anumiți profesori sau comportamentul pe care îl au cadrele didactice față de ei

„A fost o sedinta cu studentii de la suedeza cu prodecanele si seful sectiei de germanice. S-a zis ca “cumva va exista o solutie”, dar s-a reprosat studentilor ca de ce nu completeaza “pe bune” formularele EADS, trimise de facultate la finalul fiecarui semestru.

Ideea e ca din cate tin eu minte, in formularele alea trebuie sa iti dai numele, anul si specializarea si nu are nimeni incredere ca vor fi sterse datele.

O gramada au abandonat din cauza profesoarei. Nu mai stiu exact cati eram in anul 1, dar au plecat o gramada. Imi aduc aminte in momentul asta doar de 5 persoane, dar cred ca au mai fost. Pentru ca asa e ea. A amenintat-o pana si pe Asa, profa de suedeza. N-a reusit nici Asa sa faca nimic. Pentru ca asa ne ameninta si la cursuri, daca raspundeai gresit, zicea ca vedem noi la examen si nu explica și care e greseala.

Dupa ne ameninta ca ne noteaza si o sa vedem noi. Asta e firea ei, mie asta imi sugereaza. Cand ma gandesc la comportamentul ei si cum putea sa faca, sunt sigura ca e in stare de orice si ca s-ar razbuna cumva”, a adăugat studenta.

Conflict deschis între Carmen Vioreanu și profesorii suedezi Bjorn și Ana Apelkvist

Carmen Vioreanu s-a contrat serios și cu suedezii Bjorn și Ana Apelkvist. Primul a fost trimis de către Institutul Suedez ca lector străin la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Se întâmpla în anul 2006. Acesta ar fi fost șocat de comportamentul profesoarei și a tras un prim semnal de alarmă.

Sursa foto – unibuc.ro

Mai mult de atât, suedezul și-a anunțat șefii despre ce se petrece în timpul cursurilor. Soția acestuia spune acum că gestul lui a atras mânia profesoarei. Carmen Vioreanu a început să-i atace pe cei doi în mod direct beneficiind și de o apatie din partea conducerii.

„În fiecare an din 2007 și până în toamna 2018, s-au dus studenti de nenumarate ori și la șeful de catedră, și la prodecan, și la decan. Toți știau despre problemă.

Dar nimeni nu a acționat în niciun fel. Au tratat problema ca și când secția de limba suedeză ar avea „o problemă”, adică o problema relațională între CV și soțul meu. Unei studente i s-a propus o soluție: să schimbe limba”, a notat Ana Apelkvist, profesoară de germană și suedeză.

Ce acuze aduce Ana Apelkvist

Aceasta continuă și spune că acuzele aduse de studenți sunt reale și trebuie tratate ca atare. Ana Apelkvist spune că este pentru prima oară când elevii s-au unit și au avut curajul să vorbească împotriva profesoarei.

„Au fost terorizați în așa fel încât mulți s-au lăsat de facultate, alții luau calmante și alții suferă și acum de depresie. Când soțul meu trimitea vreun student cu bursă în Suedia, studentul respectiv era și mai terorizat la întoarcere. 

Unor studenți li s-a refuzat să scrie examene de licență pe motive halucinante, că erau nesimțiți, de exemplu”, a continuat profesoara care a fost concediată chiar de Carmen Vioreanu.

„Văd că nu te lași și că îți lipsește orice urmă de respect față de munca noastră de aici. Cea mai bună soluție este să nu mai predai la anul I începând de săptămâna viitoare. Am refăcut orarul și am mutat orele într-o altă zi, în colaborare cu studenții. Toți sunt informați. 

A fost cu adevărat un gând prost și naiv să te rog să ții ore semestrul ăsta”, a fost mailul în suedeză pe care Ana Apelkvist l-a primit de la Carmen Vioreanu.

„Nu este menționat faptul că eu am fost sprijinită în mod financiar de către Academia Suediei. Nu am fost angajată de ea. Pe soțul meu și pe mine ne-a amenințat cu Poliția, cu avocați, cu procese juridice, ne-a vorbit de rău în fața studenților. Uneori i-a trimis soțului sms-uri agresive și amenințătoare, seara sau în weekend. 

După părerea noastră, CV a manipulat și a terorizat mulți studenți. Fără niciun alt motiv decât puterea. Cu toate problemele aberante de la Facultate, noi am avut totuși o viață frumoasă în România. Copiii noștri se simt și români și suedezi”, a mai scris Ana Apelkvist

Cine este Carmen Vioreanu, profesoara acuzată de studenți

Carmen Vioreanu s-a născut la 4 martie 1974, în Buzau și este profesor de limba și civilizație suedeză din 1998 la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Aceasta este considerată și un valoros traducător de lucrări teatrale și piese de teatru scrise de autori nordici.

A încheiat în 1997 Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine (specializarea Germană-Română și după alți doi ani masteratul în Studii Culturale Germane.

De asemenea, Carmen Vioreanu are un master de Scriere Dramatică la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din Bucuresti, master terminat în 2006. Și-a luat și doctoratul în teatru cu teza Dramaturgia suedeză contemporana – de la text la spectacol.

Sursa foto – facebook

Despre Carmen Vioreanu se știe că în perioada 1996-2009 a studiat limbile suedeză, norvegiană și islandeză la diferite universități din aceste țări. In plus, ar fi efectuat peste 50 de stagii de cercetare și perfecționare în domeniile lingvistică, literatură și teatru în Suedia, Danemarca, Norvegia, Islanda, Germania, Elvetia și Polonia.

Carmen Vioreanu a tradus peste 80 de piese de teatru din limbile scandinave și islandeză în limba română și a publicat 25 de volume de proză și teatru, ale unor autori precum: August Strindberg, Ingmar Bergman, Astrid Lindgren, Lars Norén, Jon Fosse, Mikael Niemi, Erlend Loe, Kim Leine.

Carmen Vioreanu, contestată puternic în mediul online

Nu toată lumea este de acord cu reușitele profesoarei. În mediul online, numele acesteia a atras numeroase critici. „Locuiesc in Suedia de 30 de ani și pot spune că această profesoara, care ar trebui sa fie o reprezentanta a culturii suedeze pe care pretinde că o cunoaște, este in complet contrast cu ceea ce Suedia reprezintă și cultură care îi aparține.

Comportamentul pe care îl afișează de fata cu studenții este de neconceput într-o instituție suedeză. Conducerea facultății trebuie sa ia imediat masurile necesare pentru a opri acest comportament! Profesoara de suedeză este o rușine pentru Suedia!”, a transmis Adrian.

„De ce nu pomeniti aici si despre comportamentul dictatorial al acestei profesoare? De ce nu spuneti cum isi timoreaza studentii si cum se crede Dumnezeul suedez pe pamant romanesc? De ce nu spuneti cum taie si spanzura dupa bunul plac?

Ea face si desface orice are legatura cu suedeza. Intrebati-i pe bietii studenti de ce nu sufla in fata ei? Suedeza este “proprietatea” ei si nimeni nu are dreptul sa spuna ceva!!! Chiar nu are nimeni curaj sa spuna ceva despre dedesubturile carierei pompieristice ale acestei “nemaipomenite” profesoare?”, a notat un alt utilizator.

Pana la ora publicării acestui material, Carmen Vioreanu nu a răspuns mesajelor noastre pentru detalii suplimentare.

ADVERTISEMENT
Tags:
„M-au păcălit, m-au mințit!” » Ciprian Tătărușanu, la ora adevărului: „Soția nu a...
„M-au păcălit, m-au mințit!” » Ciprian Tătărușanu, la ora adevărului: „Soția nu a crezut. I-am zis că avem o singură variantă”
Cu ce sumă a împrumutat Nelu Tătaru afacerea soției. Câți bani a produs...
Cu ce sumă a împrumutat Nelu Tătaru afacerea soției. Câți bani a produs farmacia familiei medicului acuzat de luare de mită
O fostă campioană sportivă își strigă disperarea, sperând la un miracol! Nepoțelul ei,...
O fostă campioană sportivă își strigă disperarea, sperând la un miracol! Nepoțelul ei, găsit inconștient în cadă
Invenția Toyota care schimbă regulile jocului: autonomie aproape infinită. Nu este nevoie să...
Invenția Toyota care schimbă regulile jocului: autonomie aproape infinită. Nu este nevoie să opriți pentru a vă reîncărca mașina electrică
„Aruncată ca o cârpă murdară”. Campioana din România intrată în Cartea Recordurilor cu...
„Aruncată ca o cârpă murdară”. Campioana din România intrată în Cartea Recordurilor cu o viață de film și suferințe enorme
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor!...
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Cum sunt administrați banii în familia Deliei: “Am deplină încredere în soțul meu”....
Cum sunt administrați banii în familia Deliei: “Am deplină încredere în soțul meu”. Artista face milioane din muzică și televiziune. Exclusiv
Trucul la care apelează Elena Merișoreanu pentru a testa legumele și fructele cu...
Trucul la care apelează Elena Merișoreanu pentru a testa legumele și fructele cu adevărat sănătoase. Ce a descoperit după ce a lăsat câteva roșii în frigider
Limuzine Mercedes S Clase și un Ferrari F8 cu 700 de cai putere....
Limuzine Mercedes S Clase și un Ferrari F8 cu 700 de cai putere. Automobilele de lux deținute de constructorul Nordis
Câți turiști străini au vizitat România anul trecut și cât au cheltuit aici....
Câți turiști străini au vizitat România anul trecut și cât au cheltuit aici. Locul rușinos ocupat de litoralul românesc în preferințele acestora
Revenirea anului în televiziune. Pune capăt unei pauze de mulți ani
Revenirea anului în televiziune. Pune capăt unei pauze de mulți ani
Bomba MOMENTULUI! Alexia Eram, alături de un alt bărbat, la doar o lună...
Bomba MOMENTULUI! Alexia Eram, alături de un alt bărbat, la doar o lună de la despărțirea de Mario Fresh. Ce fericiți sunt!
Putin e GATA de RĂZBOI cu NATO! Anunțul serviciilor SECRETE
Putin e GATA de RĂZBOI cu NATO! Anunțul serviciilor SECRETE
Cine este românca aleasă cea mai frumoasă femeie din Italia. Luisa va reprezenta...
Cine este românca aleasă cea mai frumoasă femeie din Italia. Luisa va reprezenta țara de adopție în concursul internațional
„Înțeleg totul. Totul, în afară de un singur lucru: de ce vă...”. Ultimul...
„Înțeleg totul. Totul, în afară de un singur lucru: de ce vă...”. Ultimul cuvânt al lui Aleksei Navalnîi în Procesul Yves Rocher
Testul lui Socrate. E simplu și oferă o lecție de viață pe care...
Testul lui Socrate. E simplu și oferă o lecție de viață pe care o putem aplica în zilele noastre