E important să știi ce mărime porți la pantofi, dar și cum să măsori corect talpa piciorului. Sunt situații în care mărimile nu se potrivesc. Iar cele mai neplăcute situații sunt acelea în care comanzi ceva de pe internet și nu ți se potrivește.
Tot mai multe persoane preferă să își comande haine, încălțăminte, ori alte accesorii de pe internet. În acest mod salvează timp și totodată nu mai e nevoie să stea la cozi pentru a le proba.
Acest lucru vine însă cu avantaje, dar și cu dezavantaje. Poate ți s-a întâmplat și ție să comanzi mărimea care știai că ți se potrivește. Ulterior însă, produsul pe care l-ai primit fie era prea mic, fie prea mare.
Dacă ar fi să vorbim despre încălțăminte, înainte de toate e esențial să știi ce mărime porți la pantofi. Totodată, dacă optezi pentru comenzi online, cel mai bine este să măsori corect talpa piciorului.
Pot exista mici diferențe, astfel că pentru a te bucura de mărimea perfectă, e nevoie să faci asta acasă. Deși mărimea 38 în general corespunde unei lungimi a tălpilor de 24 de centimetri, adică între 238 și 244 de milimetri, pot exista variații.
Astfel, este bine să îți măsori talpa piciorului corect. Cum faci asta? În primul rând pune talpa dreaptă pe o foaie de hârtie, ține creionul perfect perpendicular pe foaie. Marchează apoi cu ajutorul creionului limita călcâiului, apoi limita celui mai lung deget.
Pune apoi și talpa stângă pe altă foaie și repetă procedura. Ulterior trage o linie pe fiecare foaie și unește cele două puncte, apoi măsoară câți milimetri are fiecare. Vei fi surprinsă să observi că una dintre ele poate fi mai lungă cu doi sau trei milimetri.
Asta în contextul în care pot exista mici asimetrii, insesizabile la prima vedere. Deseori picioarele și tălpile nu sunt egale, iar același lucru e valabil și când vorbim de mâini. Deși diferențele sunt de câțiva milimetri, când e vorba de încălțăminte acest lucru este foarte important.
Mai exact, poți ajunge în situația în care deși știi ce mărime porți la pantofi, unul dintre ei să te bată la vârfuri din cauza acestei diferențe. Odată ce ai făcut măsurătoarea, poți afla care e mărimea perfectă pentru tine:
Trebuie însă să iei în calcul și alte detalii. Spre exemplu, în cazul pantofilor, lățimea tălpii contează. Astfel, dacă ai tălpile picioarelor mai late, nu alege pantofi înguști, care te vor strânge.
În același timp, dacă ai monturi alege o pereche de pantofi cu o mărime mai mare, dar și cu un calapod mai lat. În acest mod pantofii se vor așeza mai frumos pe picior și tu eviți un posibil disconfort.