În cazul în care vrei să îți dai seama dacă o persoană e invidioasă pe tine sau nu, Lidia Fecioru vine cu niște sfaturi utile. Bionergoterapeutul a prezentat cinci semne clare care confirmă acest lucru.
Când vine vorba de prietenii, lucrurile s-ar putea să nu fie atât de roz tot timpul. Pot apărea unele situații nu tocmai plăcute, care pot da naștere unor tensiuni. Ce facem însă în momentul în care apare invidia?
Uneori poate fi dificil să îți dai seama dacă o persoană e invidioasă pe tine. Sunt într-adevăr niște semnale, dar cărora nu le dai atât de multă atenție, ci din contră, ajungi să crezi că sunt unele cât se poate de normale.
Lidia Fecioru spune că primul semnal este minimalizarea reușitelor. Dacă o persoană apropiată nu se bucură, sau nu apreciază ceea ce ai reușit să faci, fie pe plan profesional sau personal, atunci există o problemă.
“O prietenă invidioasă va încerca mereu să-ți minimizeze reușitele. Fie că e vorba de o promovare la locul de muncă, de o realizare personală sau chiar de simpla apreciere pe care o primești de la alții, ea va găsi o cale să sugereze că nu este mare lucru. În loc să te felicite sincer, va spune lucruri precum: “Ei, oricine putea să facă asta” sau “Nu e chiar așa de greu.”
Fețele noastre spun multe fără să vorbim. Atunci când o prietenă nu se poate bucura cu adevărat de realizările tale, grimasele, zâmbetele forțate sau ochii mijiti vor fi cele care o dau de gol. Aceste reacții nu necesită cuvinte, dar transmit multă invidie. În loc să fie fericită pentru tine, ea își arată adevărata față fără să-și dea seama”, a spus Lidia Fecioru.
Și competiția este un semn care îți spune că o persoană e invidioasă pe tine. Lidia Fecioru spune că dacă un prieten transformă totul într-o competiție, atunci ceva nu este bine. Iar aici vorbim de diferite competiții pentru a demonstra cine are mai mult.
Astfel, dacă îți cumperi o mașină sau o bluză, prietenul s-ar putea să facă același lucru, poate chiar să aleagă variante mai scumpe pentru a-ți demonstra ceva. Și criticile sub formă de glume sunt un semnal important.
Persoanele care te atacă cu anumite cuvinte, iar apoi spun că au glumit, își exprimă frustrările, de fapt. „O astfel de prietenă poate face remarci de genul: “Ți-ai luat rochia asta? Nu ți se potrivește perfect, dar merge” sau “Nu-i nimic că te-ai îngrășat puțin, nu se observă prea tare.” De fapt, aceste glume ascund răutăți și frustrări, iar intenția este de a-ți diminua încrederea în tine”, a completat bionergoterapeutul.
Mai poți să îți dai seama dacă o persoană e invidioasă pe tine și în funcție de comportament. Dacă refuză să mai vorbească cu tine, sau devine rece și distantă, fără niciun motiv, e posibil să fie vorba de gelozii la mijloc.
Lidia Fecioru spune că în astfel de situații e nevoie de o discuție deschisă. Prieteniile, în general, au la bază respect reciproc, dar și pe susținere. Iar dacă unii oameni nu pot oferi acest lucru, e nevoie de o reevaluare a relației.