Emeric Ienei s-a stins din viață în dimineața zilei de miercuri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, după ce a trecut printr-o perioadă marcată de probleme de sănătate. Fiind o legendă a echipei Steaua, „nea Imi” a fost inclus pe lista indemnizațiilor de merit abia în ianuarie 2025.
Emeric Ienei a fost pe banca tehnică la cea mai mare performanță obținută în istoria fotbalului românesc. Acest lucru se întâmpla în mai 1986, când Steaua a pus mâna pe Cupa Campionilor Europeni.
Deși acest trofeu este cel mai important din istoria fotbalului românesc, Emeric Ienei a fost inclus pe lista indemnizațiilor de merit abia în ianuarie 2025, după decesul unui actor important în campania din 1986.
Mai exact, după ce Helmuth Duckadam, „eroul de la Sevilla”, s-a stins din viață, Emeric Ienei a fost inclus pe această listă selectă. Suma pe care a primit-o fostul mare antrenor de la Steaua a fost de 6.240 de lei.
Antrenorul succesului din Cupa Campionilor Europeni a primit timp de 11 luni îndemnizația de merit, iar suma totală nu este nici pe aproape demnă de un astfel de triumf.
Mai exact, din ianuarie 2025 până în prezent, Emeric Ienei a încasat 68.640 de lei de la statul român. Suma, la prima vedere, este extrem de mică, asta având în vedere performanța unică pe care a realizat-o antrenorul în fotbalul românesc.