Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cum l-a convins Mircea Lucescu pe Gigi Becali să-l transfere pe Gheorghiță la FCSB: „Am dat telefon să se facă urgent! Noaptea!”

Gigi Becali a dezvăluit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA maniera inedită de a-l transfera pe Andrei Gheorghiță la FCSB.
07.02.2025 | 20:40
Cum la convins Mircea Lucescu pe Gigi Becali sal transfere pe Gheorghita la FCSB Am dat telefon sa se faca urgent Noaptea
Cum l-a convins Mircea Lucescu pe Gigi Becali să-l transfere pe Gheorghiță la FCSB: „Am dat telefon să se facă urgent! Noaptea!” Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Atacantul dorit de Gigi Becali a fost prezentat oficial la FCSB. Patronul campioanei României a povestit cum a reușit să bifeze transferul lui Andrei Gheorghiță după o conversație purtată cu legendarul Mircea Lucescu.

Cum l-a convins Mircea Lucescu pe Gigi Becali să-l transfere pe Gheorghiță la FCSB: „Am dat telefon să se facă urgent! Noaptea!”

Andrei Gheorghiță este noul jucător de la FCSB, după ce Gigi Becali a bătut palma cu impresarul său și cu cei de la Poli Iași pentru un împrumut până în vară.

ADVERTISEMENT

Finanțatorul roș-albaștrilor a recunoscut că Mircea Lucescu l-a convins să facă această mutare. Actualul selecționer al României mizează pe Gheorghiță că va deveni un jucător demn de națională.

“Și el a zis (n.r. – Mircea Lucescu): ‘bă Gigi, nu-i adevărat, tu cunoști fotbalul la câte ai făcut. Tu vezi fotbalul ca și mine.

ADVERTISEMENT

Uite de exemplu ai luat un jucător acuma care o să vină la echipa națională, noi doi l-am văzut. Eu care-l chem la echipa națională și tu care l-ai cumpărat. Pe Gheorghiță.’ Am rămas așa, am zis: ‘stai să vezi scandal în partea cealaltă!’

Și când am auzit imediat am dat telefon în noaptea asta! Noaptea s-a făcut! Că ‘domne, vine vineri, ca să joace joi’, nu mai joacă niciun joi, să vină direct încoace, nu mai joacă joi la Iași! Deci eu imediat noaptea am rezolvat tot!”, a spus Gigi Becali, în direct la emisiunea FANATIK SUPERLIGA de vineri, 7 februarie 2025.

ADVERTISEMENT

“Gheorghiță știe ce vrea! E posibil să-l reprofilăm”

Omul de afaceri din Pipera, care a anunțat reveniri importante la FCSB pentru meciul cu Sepsi, nu este îngrijorat de faptul că Andrei Gheorghiță are o afinitate pentru rivala Rapid.

ADVERTISEMENT

Mai mult, tânărul atacant și-ar fi exprimat dorința de a evolua pentru campioana en-titre a Superligii și ar urma să joace direct ca vârf de atac. Gheorghiță este la bază jucător de bandă.

(n.r. – Cu jucătorul ați vorbit?) Nu, n-am vorbit eu. E cuminte. N-am vorbit cu el, doar ce știu că a zis: ‘da, e adevărat, m-am născut în Giulești, sunt rapidist, dar vreau să joc la Steaua (n.r. – FCSB). Ca fotbalist, ca profesie, la Steaua vreau să joc.’

Știe ce vrea. Mai bine îl luam eu demult de când am văzut faza aia acum 6-7 luni… N-am uitat de el. Am tot vorbit. E posibil să-l reprofilăm și atacant. E foarte puternic, are și tehnică la înălțimea lui”, a adăugat Gigi Becali.

  • Andrei Gheorghiță are o cotă a pieței în valoare de 500.000 de euro, potrivit Transfermarkt
  • A înscris 3 goluri și a oferit 3 pase decisive în sezonul actual pentru Poli Iași
  • Este împrumutat la FCSB până la finele lunii iunie, când roș-albaștrii vor avea opțiunea de a-l achiziționa definitiv

Cum l-a convins Mircea Lucescu pe Gigi Becali să-l transfere pe Gheorghiță la FCSB: „Am dat telefon să se facă urgent! Noaptea!”