Sport

Cum l-a scăpat Gigi Becali pe Dumitru Dragomir de COVID-19! „Avea două tăvi cu medicamente”

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a făcut cunoscut că a trecut mai ușor a doua oară prin infectarea cu COVID-19 datorită bunului lui prieten Gigi Becali, care i-a trimis medicamente la miezul nopții.
22.10.2021 | 08:22
Cum la scapat Gigi Becali pe Dumitru Dragomir de COVID19 Avea doua tavi cu medicamente
ADVERTISEMENT

Dragomir susține că s-ar fi infectat prima dată în 2019, când a asistat, din tribune, la meciul dintre Barcelona Și Manchester United, în manșa a doua a sferturilor Ligii Campionilor. A fost 3-0 pentru catalani, care s-au calificat, deoarece în tur pierduseră cu 1-0.

Dumitru Dragomir s-ar fi infectat cu COVID prima dată în aprilie 2019

Am făcut o formă destul de nasoală în 2019, când nici nu știau aștia ce boală e. Am venit din Spania, de la meciul Barcelona – Manchester United. Nu m-am testat, dar am avut toate simptomele astea și am fost internat în spital.

ADVERTISEMENT

Două săptămâni groaznice. Nu aveam aer, mă sufocam nasol. Nevastă-mea a făcut o formă ușoară. Dar toți am fost contaminați. Și nepoții și copiii”, declara Dragomir, în luna aprilie a anului trecut.

Interesant este că meciul la care face referire Dragomir s-a jucat pe 16 aprilie 2019, cu șapte luni înainte de apariția primului caz oficial în China, la Wuhan. A doua oară s-a infectat la jumătatea lunii februarie.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir a fost testat pozitiv la COVID-19, deși era vaccinat

Da, este adevărat că sunt în carantină. Am făcut un test și a ieșit negativ, iar apoi am făcut un test PCR și am ieșit pozitiv. Practic, am Covid-19”, spunea fostul șef de la LPF. „Mă simt bine, nu am niciun simptom. Nu am nici pe dracu’, dar respect regulile.

Nu mai știu ce să cred. Eu am făcut și vaccinul… Acum, aștept rezultatele unui alt test, mi-am mai făcut unul, ca să fiu sută la sută sigur… Vom vedea ce va fi”, a mai spus Dragomir.

ADVERTISEMENT

A doua oară, l-am sunat pe Gigi. «Vine Luțu imediat!», mi-a spus el. Am vorbit azi cu Gigi Becali, dar el nu e îngrijorat, că are medicamente, a dat la tot orașul. Arbidol și Ivermectină.

Am fost la el, avea două tăvi cu ce să iei, un plic pentru câteva zile, câte să iei și unul cu Ivermectină. Am luat și eu. Când am avut, l-am sunat la 12 noaptea și la 12 noaptea și jumate, Luțu a venit și mi le-a adus. Mă dureau toți mușchii, toate oasele, parcă eram bătut de cineva”, a declarat Mitică Dragomir în cadrul ProSport Live.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir dă exemplele din Statele Unite, Israel sau Franța

În ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, fostul președinte al LPF consideră că măsura este una foarte bună și nu este de acord cu persoanele care, într-un fel sau altul, sunt împotriva ei.

Vaccinarea mi se pare extraordinar de bună, nu bună, dar e târzie. Totuși, e OK și acum. Toată lumea trebuie să se vaccineze, de la copil până la bătrân. Trebuie să luăm exemplul Americii, Israelului, Franței, Angliei, Italiei, tuturor celor care s-au vaccinat le-a scăzut foarte mult numărul îmbolnăviților.

Eu m-am vaccinat și am trecut și prin boală. Am făcut ambele doze și o fac și pe a treia acum, dar să mai treacă puțin timpul că am numai o lună și jumătate de la a doua doză.

Dumitru Dragomir: „Cei care dau declarații antivaccinare sunt iresponsabili”

Tot aud că unii nu se vaccinează că nu știu ce conține vaccinul. Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse? Ei spun că nu știu ce conține vaccinul… Păi, când beau cola, știu ce conține?

Cei care dau declarații antivaccinare sunt niște oameni iresponsabili. Poporul israelian, poporul englez, poporul francez, poporul american, toate astea vor să-și extermine semenii? Despre ce vorbim? Aici e știință, nu mai sunt leacuri băbești.

Știu și ce a declarat Gigi Becali. Suntem o țară liberă. Așa gândește el, ce să-i faci lui Becali? Ca el sunt puțini, să știți. Bineînțeles că antivaccinarea poată să pună sportul în pericol. Cine nu se vaccinează nu are ce să caute nici pe teren, nici în afara lui”, a zis Dragomir pentru GSP.ro.

ADVERTISEMENT