Life

Cum l-a schimbat pe Smiley venirea pe lume a fiicei sale. ”Valorează cât un Ferrari”

Smiley, dezvăluiri despre povestea succesului său și banii investiți în muzică. Ce sacrificii a făcut pentru a fi cine este astăzi.
24.05.2024 | 18:35
Cum la schimbat pe Smiley venirea pe lume a fiicei sale Valoreaza cat un Ferrari
Smiley, dezvăluiri despre viața de familie și bani. Sursa foto: montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Smiley a vorbit despre parcursul său în muzica din România și sacrificiile financiare și nu numai. Acum colaborează cu artiști de renume internațional și trăiește ceea ce în trecut putea doar să-și imagineze. Artistul a mărturisit și cum a schimbat totul în viața sa venirea pe lume a micuței Josephine.

Cum a cunoscut Smiley succesul

Smiley este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. S-a lansat în urmă cu 20 de ani, iar acum își redescoperă melodiile vechi împreună cu fiica sa, care cere să-i asculte muzica. A început cu trupa simplu care a avut succes, spune el, pentru că băieții au adus ceva nou pe piață.

ADVERTISEMENT

„A fost o treabă din asta de gașcă unită de băieți care erau și un pic mai golani. Simplu a apărut înainte să vin eu, ca o completare a culturii de stradă. Apăruseră deja trupele legendare B.U.G, La Familia, Paraziții. Partea asta mai fun, mai lifght a culturii de stradă nu exista. Simplu a venit exact în momentul potrivit.

Fiecare era un personaj, fiecare avea porecla lui. Eu nu aveam. Când am intrat în trupă eram Andrei. Și atunci, porecla mea a venit natural, că era pe personalitatea mea. Eu eram Joker-ul trupei”, a povestit Smiley despre începuturile sale în muzică și cum și-a căpătat numele, în podcastul lui Radu Țibulcă. 

ADVERTISEMENT

Cum a ajutat întâlnirea cu Marius Moga

Ulterior, Simplu, care are slabe șanse să se mai reunească, a ajuns sub îndrumarea lui Marius Moga. Cu el, Smiley a ajuns să colaboreze individual. „A fost o chimie și între noi ca trupă și între noi și Moga. După ce am început să lucrăm la primul album, eu am început să lucrez cu Moga și pentru alți cântăreți. Foarte multă muzică din anii 2000 e făcută ori de el ori de mine ori de amândoi”, și-a amintit Smiley.

Artistul și-a lansat primul album solo pentru că făcea prea multă muzică ce nu se potrivea cu conceptul trupei Simplu, dar nici cu alți soliști. Totuși, el nu și-a dorit de la bun început să cânte și simte că menirea lui este altă, să scrie versuri și să le producă, lucruri la care crede că se și pricepe cel mai bine.

ADVERTISEMENT

„Eu am vrut să fiu producător, eu n-am vrut să fiu cântăreț. (…) Pe mine fascinează partea asta din spatele artiștilor. Partea asta cu să fiu cântăreț, a fost din greșeală. (…) Asta cred că fac cel mai bine, să scriu muzică, s-o produc, să produc artiști, să-i pun pe calea care-i avantajează și care să le dea o viață cât mai lungă. Viața artiștilor e limitată. (…) Eu sunt tot timpul în studio. Suntem ca la fabrică”, a explicat Smiley.

Smiley, despre banii care se fac din muzică

Privind în viitor, Smiley crede că industria muzicală se va schimba mult, mai ales după apariția inteligenței artificiale și integrarea acesteia în procesul de creație. Dar nu-l sperie acest lucru pentru că, afirmă el, mai ales în țara noastră, drepturile de autor nu le aduc scriitorilor sume uriașe în cont, din contră.

ADVERTISEMENT

„În România, noi nu am făcut bani niciodată din drepturi. La noi, cele mai multe venituri vin din reprezentațiile live. (…) Pe vremuri, dacă făceai un album și erai scriitor pe un album, câștigai niște bani. Pentru că se cumpăra albumul. Acum, oamenii ascultă artistul preferat, ascultă o dată tot albumul și după aia oprește o piesă, două, trei și nu se mai în întoarce la restul.

Și atunci scriitorii ,care sunt plătiți afară doar din drepturi de autor, câștigă bani doar dacă are succes piesa. Dacă e doar o piesă pe album… Părerea mea e că se vor face din ce în e mai multe piese”, a dezvăluit artistul.

A ajuns să lucreze cu Rita Ora și cei mai mari oameni din industria internațională

Printr-o efort susținut continuu, Smiley a ajuns să lucreze cu Rita Ora și să colaboreze cu cei mai mari producători și artiști, la nivel internațional. Totul în timp ce alături de trupa lui asigură unele dintre cele mai calitative reprezentații live.

Pentru asta, cântărețul a investit sute de mii de euro în echipament și, la început, a fost dispus să cânte pe gratis, doar că să demonstreze că știe ce face. A crezut în oameni și i-a convins să creadă în el, de aceea acum concertele sale costă bani frumoși. 

„Eu când m-am apucat să fac asta am zis că vreau s-o fac cât mai bine posibil. Oamenii, în primii doi ani în care am cântat nu înțelegeau. Ne chemau cu Simplu și așteptau să cânt piesele mele. Și atunci am zis că vreau s-o fac ca la carte, cu trupă, cu sculele mele. Vreau muzica să fie specială, live-ul să fie unic. (…) Toți banii mei, i-am investit în asta. Eu nu aveam niciun concert. Și am așteptat. A fost foarte greu.

Nu mă chema nimeni și nu înțelegea de ce vin cu trupă. Și am așteptat până când am văzut că nu mă cheamă nimeni. Eu tot vorbeam cu agentul și i-am zis, spune-le așa, ‘Dacă nu vă place, vă dăm banii înapoi’. Și așa am făcut. Și am început să am concerte. Bine, deja trecuseră niște ani. Și niciodată nu mi s-au cerut banii înapoi.

După aia, investițiile au crescut. Adică, backline-ul meu valorează cam cât un Ferrari. Costă mult. Cam atâta e doar sculăraia cu care vin eu la eveniment. Pe mine cea mai tare trupă din sud-estul Europei mă costă niște bani serioși. (…) Investiția pe care eu o fac în reprezentația asta live e mare. Sculele pe care le avem sunt unele dintre cele mai tari din lume”, a povestit Smiley.

„Dacă începeam să mă compar cu alții, care sunt mult mai buni decât mine, nu mai făceam nimic”

Au fost, însă, și persoane care nu au ajuns să se bucure de succesul colosal alături de Smiley. Unii au renunțat pe parcurs și nu s-au lăsat convinși de viziunea vedetei. Totuși, nu poartă pică nimănui.

„Au fost și oameni pe care i-am pierdut pe drum. Real. Foarte valoroși, dar care n-au avut aceeași viziune sau n-au avut încrederea îndeajuns… în mine, în ei, în toată operațiune. E foarte greu de crezut. Eu le povesteam ce o să facem, cum o să facem. Nebunia asta, am continuat în ea.

Au fost oameni care au vrut să renunțe. E foarte greu procesul. Rămâi fără bani. Te lovești doar de uși închise. Ți se pare că nu ești îndeajuns, că trebuie să mai lucrezi, că lumea e împotriva ta, că nu te-ai născut în locul potrivit. În domeniul ăsta creativ este relativ totul. Dacă începeam să mă compar cu alții, care sunt mult mai buni decât mine, nu mai făceam nimic. Eu am crezut în unicitate, că fiecare om are un drum al lui. Și mi-am jucat șansa mea”, a mărturisit soțul Ginei Pistol.

Cum l-a schimbat pe Smiley venirea pe lume a fiicei sale

Smiley nu este entuziasmat doar de muzică, ci de viață, cu toate aspectele sale. Venirea pe lumea a lui Josephine nu a făcut decât să accentueze acest mod de a gândi. Fiica lui și a Ginei Pistol i-a oferit cele mai importante lecții.

„Acum cred că în fiecare zi mă entuziasmează ceva la fii-mea. E o experiență unică care îți dă de toate. Te schimbă în multe feluri, în bine. Oamenii în general au un egoism, te învață cum e să pui pe altcineva pe primul plan, instinctiv.

E o experiență interesantă. Te învață să fii mai empatic, mai atent. Îți aduce frici. Îți aduce anxietăți. Îți aduce tot felul de lucruri noi în viață. Te superi, te cerți singur. Râzi la lucruri la care nu credeai că o să râzi”, a recunoscut Smiley.

Să fii părinte înseamnă să pui nevoile copilului mai presus de ale tale, afirmă vedeta. De aceea, odată cu creșterea fetei lor, Smiley și Gina se gândesc să se mute din casa în care locuiesc în prezent.

„Îmi doresc ca fii-mea să aibă parte de o comunitate, să-și facă un grup de prieteni în cartier, plus accesul la facilități. Poate o să vrea să danseze, cânte, să facă sport. Acolo unde stau eu nu prea am multe opțiuni. De aia ne gândim la toată povestea, că pentru mine, casa aia e perfectă. Oricum eu nu prea stau acasă. Eu în pandemie am stat cel mai mult acasă”, a spus prezentatorul de la Românii au talent.

ADVERTISEMENT