Alexandra Dulgheru a povestit cum a reușit să-l scoată din minți Maria Sharapova pe Roger Federer! S-a întâmplat chiar la turneul de la Miami desfășurat în urmă cu 8 ani de zile. Rusoaica juca împotriva lui Dulgheru și nu a ezitat să se folosească de diferite tertipuri pentru a opri meciul în momentele bune ale româncei. Pentru că trebuia să intre pe teren imediat după jocul celor două, elvețianul Federer s-a enervat și i-a jucat o farsă de toată frumusețea rusoaicei.
A oprit meciul, a chemat de două-trei ori fizioterapeutul. Eu deja eram relaxată, mă obişnuisem. La un moment dat, am chemat şi eu antrenorul: „hai, vino să vorbim”, era timp la câte pauze îşi luase. La un moment dat, a întârziat fizioterapeutul vreo 10 minute, ceea ce a fost ciudat. Pentru că era chiar în spate, trebuia să ajungă într-un minut în arenă”, a povestit Alexandra Dulgheru pentru Digi Sport Matinal, la Digi Sport
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2019/03/cum-l-a-scos-din-minti-sharapova-pe-federer4.jpg)
Dulgheru spune că farsa lui Federer putea să se termine rău dacă altcineva avea ideea. În cazul elvețianului, oficialii au închis ochii. „Şi mi-a povestit a doua zi băiatul ăsta (n.r. adversarul lui Federer). Era Roger liniştit, luase cărţile şi se juca. La un moment dat, când o vede pe Maria că a chemat iar fizio, ia frumos walkie talkie-ul şi zice: „Fizioterapeutul nu este disponibil. Maria nu mai poate primi ajutor de la fizioterapeut în acest meci”. D-aia întârziase atât. A fost panică în WTA atunci, s-a jucat Roger cu ei. Are o grămadă de glume Federer, e foarte distractiv.
S-a crezut că directorul turneului a făcut anunţul, a fost panică totală. După 10 minute, a anunţat la walkie-talkie: „Doar glumeam, sunt eu, Roger”! Eu dacă făceam aşa ceva, mă păştea o amendă„, a mai spus Alexandru Dulgheru.