Life

Cum mai arată acum prima iubire a lui Andi Moisescu de la Românii au talent. Mirela Bucovicean are afaceri de succes

Andi Moisescu are o relație de dragoste cu Olivia Steer, care durează de ani buni, dar puțini își mai amintesc că juratul de la Românii au talent s-a iubit cu Mirela Bucovicean.
25.05.2022 | 08:15
Cum mai arata acum prima iubire a lui Andi Moisescu de la Romanii au talent Mirela Bucovicean are afaceri de succes
Cum arată fosta iubită a lui Andi Moisescu. Mirela Bucovicean are un business de succes. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Vedeta de la Pro TV și femeia de afaceri au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 5 ani și toată lumea credea că vor ajunge la altar, iar iată că lucrurile au stat complet altfel. Despărțirea s-a produs în anul 2003.

Cum arată fosta iubită a lui Andi Moisescu. Mirela Bucovicean are un business important

Andi Moisescu avea în urmă cu ani buni numai cuvinte de laudă pentru prima sa iubire, Mirela Bucovicean. După separare fosta parteneră a moderatorului de la Apropo TV s-a concentrat mai mult pe carieră.

ADVERTISEMENT

„Când am început relaţia cu Mirel, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există.

A existat din plin, din prima clipă, şi mai exista şi azi”, spunea vedeta de la Pro TV în urmă cu ceva vreme despre fosta sa parteneră de viață, notează cancan.ro.

ADVERTISEMENT

Fosta iubită a juratului de la Românii au talent și-a dezvoltat o afacere în mediul online, unde și-a deschis un magazin din care câștigă foarte mulți bani. Este vorba de Molecule F, o platformă lansată în 2010, care aduce în prim-plan designul românesc.

Pasionată de modă, a lăsat traiul din New York și a revenit în România, unde a ales o nișă pe măsura capacității sale. Lucrează cu cei mai mari creatori de modă, pasiune pe care o are încă de la vârsta de 14 ani când se juca cu păpușile.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Mirela Bucovicean a lansat într-un centru comercial din București cel mai mare concept store dedicat exclusiv designului românesc. În prezent, este o femeie de afaceri de succes, cu mulți bani în cont.

Mirela Bucovicean
Mirela Bucovicean, fosta iubită a lui Andi Moisescu. Sursa foto: Facebook. Colaj: Fanatik

Mirela Bucovicean, o femeie de afaceri de succes

Business Magazin a selectat-o de 3 ori la rând în 2013, 2014 și 2015 ca parte din top 200 femei de afaceri. Lucrează cu pasiune și dedicare de 22 de ani, activând până în momentul de față în peste 13 industrii.

ADVERTISEMENT

Totodată, Mirela Bucovicean este mentor și profesor pentru toți cei care vor să învețe și să rezoneze cu ideile și filozofia sa de business. În plus, în urmă cu ceva timp a lansat STAY Alive, un grup de discuții deschis pentru supraviețuirea business-urilor din România.

În afara vieții profesionale, fosta iubită a lui Andi Moisescu adoră să gătească, să se uite la filme și să participe în calitate de pilot sau copilot la raliuri. Este președinta Comisiei pentru Femei înființată în 2019 de Federația Română de Automobilism Sportiv.

Mirela Bucovicean a debutat în automobilism în anul 2014, întâi la competiții de regularitate, apoi din 2017 ia parte și la raliuri de viteză.

Potrivit femeiinmotorsport.ro, în 2017 a devenit prima româncă pilot care a concurat la raliul Monte Carlo Historique. A terminat pe locul 101 cel mai dur raliu de regularitate din Europa.

ADVERTISEMENT