News

Cum mai încearcă românii întorși din Grecia să fenteze autoritățile: ”A refuzat cineva să semneze decizia de carantinare?”

Românii încearcă să fenteze carantina la întoarcerea din Grecia, iar tehnicile prin care doresc să facă asta sunt dintre cele mai diverse.
05.08.2021 | 15:42
Cum mai incearca romanii intorsi din Grecia sa fenteze autoritatile A refuzat cineva sa semneze decizia de carantinare
Cum mai încearcă românii întorși din Grecia să fenteze carantina: ”A refuzat cineva să semneze decizia de carantinare?”. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Grecia a intrat în scenariul roșu în urmă cu o săptămână, iar situația le-a creat probleme multor români care aveau concedii planificate în această țară.

Problema cea mare este faptul că românii reîntorși în țară după vacanță riscă să intre în carantină. Sunt exceptați cei care au fost vaccinați cu schema completă și cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2. Și copiii cu vârste de cel mult 6 ani sunt exceptați de la carantină.

ADVERTISEMENT

Pentru nevaccinați, însă, singura cale posibilă este carantina. Puși în fața acestui fapt, mulți au început să își vândă sejururile la prețuri mici, după cum a relatat FANATIK la o zi după intrarea Greciei pe lista roșie.

Mulți cereau doar jumătate din banii pe care îi plătiseră deja către hoteluri, în încercarea de a recupera o parte din pierderea înregistrată.

ADVERTISEMENT

Alții, deja în concediu când s-a produs actualizarea listei roșii, caută metode de a fenta sistemul și de a nu sta în carantină după ce se întorc în România.

Astfel, o persoană întreabă pe Facebook dacă: ”A refuzat cineva sa semneze decizia de carantinare la întoarcerea din Grecia? Daca da, ce au zis vamesii…? V-au trimis inapoi in Grecia?”

ADVERTISEMENT

Iar comentariile sunt dintre cele mai diverse, între respondenți care salută decizia de refuz și alții care critică în termeni duri aceste tentative de ocolire a legii.

Se pare că mulți dintre cei care comentează se află într-o oarecare necunoștință de cauză, fiind confuzi în legătură cu cine și ce are de făcut.

ADVERTISEMENT

O persoană vorbește despre faptul că a ”completat această declarație online, FĂRĂ a bifa căsuța pentru “mă izolez…” . Am atașat in alt comentariu capturi de ecran pentru formularul online, care este același cu formularul înmânat de vameși” – doar că întrebată ceva mai jos despre cum a scăpat de carantină, respectiva menționează că, de fapt, a avut ”certificat medical de recuperare după boală.”

Cineva ridică o problematică interesantă, anume că situația e similară cu cea în care cetățenii refuză să semneze procese verbale de contravenție întocmite de Poliție: ”Asta e ca aia cu procesul verbal de contravenție… gen, dacă nu-l semnez, nu înseamnă că nu o să fie valabilă amenda.”

Există și soluții ceva mai amuzante cu privire la posibila încercare de refuz al semnării: ”Poti spune ca nu semnezi pentru ca nu știi ce scrie acolo și nici nu știi să ții pixul, ești analfabet”

De-a lungul conversației, se recurge și la o eroare logică tragicomică, reductio ad Hitlerum. După cum poți intui, e vorba de asocieri cu liderul Germaniei naziste, Adolf Hilter.

În cazul de față, tocmai inițiatorul discuției, nesigur despre ceea ce va face la graniță, compară certificatul verde de vaccinare cu ”pașapoartele de rasă ariană” emise în anii ’30, în Germania: ”Ar fi trebuit sa specific ca intrebarile nu sunt adresate celor ce fac parte din “rasa ariana” posesoare de pasaport verde si care rasa superioara alimenteaza si intretine ororile plandemiei. Pentru cei ce inca mai judeca rational, logic si cu bun simt, las aici o scurta fila de istorie din anul de gratie 1933… fila ce seamana leit cu “pasaportul verde” de azi… dar care a fost scrisa de marele sef de stat Adolf Hitler”

În principiu, inițiatorul discuției mizează pe o atitudine superioară, care se remarcă astfel:

  • ”intrebarea era cu totul alta si, in plus, era adresată oamenilor cu coloana vertebrala, nu oilor ce behaie umil in fata agentului.”
  • ”este complet irelevant ce sustii tu, atata timp cat ai o atitudine umila, de sclav supus coloniștilor.”
  • ”ghici cum se numeste specia care nu conteșta niciodata nimic si rumega fara sa gandeasca orice aberatie le arunca ciobanu?”

Cu alte cuvinte, inițiatorul nu caută răspunsuri din partea celor care i-ar putea arăta că greșește și că nu rezolvă nimic dacă refuză să semneze.

Un alt comentator lămurește misterul din jurul tentativelor de refuz de semănătură și explică ceea ce se întâmplă la vamă.

”Vorba multă sărăcia omului. Am asistat acum 2 zile în vama la o situație de genul acesta. Buletinele îți sunt luate și trimise la ghișeul DSP. Intre timp ești rugat sa ieși din coloana și sa parchezi masina intr-un loc indicat de polițist. Nu semnezi nu pleci mai departe. Decizia de carantinare este afișată la loc vizibil. Nu sta nimeni la discuții cu tine. Eu spun ce am văzut nu daca este bine sau rău, legal sau ilegal”, este mesajul care face lumină în ceea ce privește ce ți se poate întâmpla dacă nu semnezi decizia de carantinare.

P.S.: Deși mesajul de mai sus ar putea ține loc de concluzie, nu putem încheia fără să trecem în revistă și soluția ”Bulgaria”: ”Și dacă le spui ca vi din Bulgaria te verifica. Adică pur și simplu le spui ca vi de la Varna de exemplu.” – fără ascunderea greșelilor, pentru corectitudine deplină.

ADVERTISEMENT
Tags: