În urmă cu câțiva ani, în 2022, la un târg de turism de la New York, autoritățile române au fost criticate după ce în mediul online au apărut imagini cu standul României. Pentru cine nu-și mai aduce aminte, standul țării noastre consta dintr-o draperie neagră pe care erau prinse, cu cleme, fotografii color printate pe hârtie obișnuită, în format A4. Era un stand care costase aproape 8.000 de dolari, bani publici.
Lucrurile nu par să se fi schimbat semnificativ însă în ultimii ani. Zilele trecute, un tânăr politician de la Iași, Cristian Pînzaru, a publicat o fotografie cu standurile României și Republicii Moldova de la o expoziție internațională (de această dată responsabilitatea ARICE și nu Ministerul Turismului).
„În stânga, incompetența dinozaurilor psd+pnl, adică ARICE (Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior). În dreapta, dorința puternică a celor din R. Moldova de a scoate capul în lume și de a-și promova puternic produsele!”, a scris acesta pe Facebook.
Au urmat mai multe comentarii care au susținut ideea că standul țării noastre arată dezastruos. „Am văzut standuri în piața de vechituri care arătau mai bine decât cel „național” al României”, a scris de exemplu profesorul de economie Radu Nechita. Acesta a declarat pentru FANATIK că instituțiile statului care organizează aceste expoziții/ standuri sunt „niște sinecuri care toacă bani cu impact zero. În cel mai bun caz, dacă nu cumva impact negativ”.
„ARICE are multe de învățat din acest exemplu. Subvenționarea participării firmelor românești la târguri este un pas important, dar nu este suficient dacă nu există și o investiție reală în conceptul, designul și impactul standului național. Nu mi-aș fi imaginat să văd un astfel de stand reprezentând România — o țară cu un potențial extraordinar și o tradiție valoroasă. Jos pălăria, Moldova!”, a fost un alt comentariu.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/arice.jpg)
Instituția din România care organizează aceste expoziții internaționale la care participă firmele românești este ARICE. Instituția „funcționează în subordinea prim-ministrului”, adică este condusă direct de către premierul Ilie Bolojan și ea coordonează și birourile comerciale din ambasadele și consulatele României.
Potrivit informațiilor existente pe site-ul agenției, în acest an, ARICE ar urma să organizeze nu mai puțin de 95 de expoziții internaționale în acest an. Suma totală alocată de la bugetul de stat: 147,6 milioane lei. Costurile unei astfel de expoziții variază de la 500.000 lei, până la trei milioane. Spre exemplu, în luna ianuarie au fost 5 astfel de târguri: Las Vegas – 1,7 milioane, Paris – 3,7 milioane, Koln – 1,8 milioane sau Copenhaga – 1,6 milioane.
În luna februarie, apar programate 11 astfel de evenimente. Unul dintre acestea a fost și Wine Paris, în perioada 9-11 februarie, considerat unul dintre cele mai importante evenimente din industria vinului. Presa a relatat că ARICE a lansat licitația pentru organizarea evenimentului cu doar două zile înainte, însă, din cauză că nu s-a prezentat niciun ofertant, agenția nu a mai organizat un stand. Zece firme din România, pentru a nu pierde contactele din industrie, s-au organizat singure și au achitat câte 10.000 de euro, participând astfel la eveniment fără sprijinul ARICE.
ARICE a fost înființată în anul 2022 de către fostul premier Nicolae Ciucă. Primul președinte al agenției a fost liderul PNL Diaspora, Rareș Burlacu, care însă a plecat din fruntea instituției la finalul anului 2024. Până luna trecută, agenția a fost condusă de un vicepreședinte, Doru Frunzulică, fost europarlamentar PSD. La finalul lui ianuarie, premierul Ilie Bolojan l-a numit în fruntea instituției pe Daniel Constantin, acum lider PNL, fost ministru al agriculturii și fost președinte al Partidului Conservator (până la un conflict public cu Dan Voiculescu).
Practic, România are un buget de circa 30 de milioane de euro doar pentru acest an pentru expozițiile internaționale, iar participarea la un singur târg costă între 300.000 și 400.000 euro, în medie. Din păcate nu există aceeași statistică și pentru Republica Moldova, asta atât din cauza lipsei de transparență, dar mai ales pentru că este vorba de un alt model.
Raportul pe anul 2025 al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), autoritatea din Moldova care se ocupă de aceste târguri, menționează suma de 1,2 milioane lei moldovenești pentru aceste acțiuni. Asta înseamnă aproape 60.000 de euro, adică o sumă de 5 – 6 ori mai mică decât cheltuie România pe un singur eveniment.
La nivel anual suma este de 500 de ori mai mică, comparativ cu România. Totuși, în 2025, firmele moldovenești nu au participat decât la 15 târguri, iar majoritatea acestora au fost evenimente organizate fie local fie în România.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/oda.jpg)
Totuși, din raportul ODA reiese că autoritățile de la Chișinău au un alt mod de a finanța participările la aceste expoziții. Mai exact, dacă ARICE organizează și plătește pavilionul național la târguri internaționale — adică statul român închiriază spațiu, amenajează un stand de țară, angajează personal, face promovare, și aduce firmele acolo, în Moldova, ODA subvenționează participarea firmelor private la târguri — adică dă firmelor moldovenești bani ca să-și plătească standul, transportul, cazarea. ~5.000-6.000 lei per firmă, per participare.
Primul este un model centralizat și subvenționat cu sume importante de la bugetul de stat, prin care este justificată existența unei instituții condusă acum de un fost lider politic (trecut pe la patru partide, absolvent de Zootehnie). În Republica Moldova avem un model descentralizat, în care statul ajută firmele moldovenești cu acoperirea unor cheltuieli pentru participarea la aceste expoziții internaționale.