News
notix pixel id

Cum petreceau românii Paștele cu sute de ani în urmă. Foto de colecție

19.04.2020 | 11:15
Cum petreceau românii Paștele cu sute de ani în urmă. Foto de colecție
ADVERTISEMENT

A primi așa cum se cuvine Învierea Domnului e un cutremur de emoție. E acel moment când te ridici deasupra condiției tale de muritor și devii, așa cum magnific se spune în Psalmul 103, “Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină” și, asemenea lui Samuel, șoptești: “Vorbeşte, Doam­ne, robul tău te ascultă”. Și niciodată să nu vă îndoiți de faptul că Dumnezeu nu v-ar înțelege… El știe, El vede, El mântuiește.

Iar dacă anul acesta nu vom mai fi cu toții într-o inimă la sfânta biserică, nu înseamnă că v-a părăsit. Vorbiți-I. El vă aude. Și veți primi semnul Învierii pe dinăuntru și pe dinafară. În rândurile ce urmează, veți putea descoperi cum era sărbătorit Paștele în vechime, când lumina sfântă era primită în dar, ca și acum…

Cum se sărbătorea Paștele în antichitate

Potrivit istoriei, pentru prima dată în istoria omenirii, Paștele a fost sărbătorit undeva, prin preajma anului 1400 î.Hr., când evreii au plecat din Egipt fiind ajutați de însuși Domnul, care i-a salvat din robia în care s-au aflat. Însă tot Domnul le-a spus acestora că vor trebui să ia un miel și să îl sacrifice, așa cum se arată și în Exodul din Vechiul Testament: “Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: Luna aceasta va fi pentru voi cea dintîi lună; ea va fi pentru voi cea dinti lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i:

ADVERTISEMENT

„În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămânea ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci sunt Paştele DomnuluiÎn noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la oameni pînă la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului”. (Exod 12:1-13)

Și pentru că au ascultat avertismentul Domnului fără să cârtească, atunci când îngerul morții a fost trimis de El în Egipt, au fost omorâți doar cei dintâi născuți ai egiptenilor în casele pe ușile cărora nu era sângele mielului.

ADVERTISEMENT

În perioadele de mari persecuții, nici cele mai grele pedepse pe care le-ar fi putut primi nu i-a făcut pe creștinii adevărați să nu slăvească Învierea Domnului așa cum se cuvine, drept urmare aceștia se strângeau în grote, cimitire sau diferite alte locuri izolate.

Mai târziu, după ce biserica a devenit cult legal în Imperiul Roman, au apărut adevăratele mese festive, în care se împletea bucuria Învierii Domnului cu cea a botezului catecumenilor (noii adepți ai credinței). În acest sens, teologii povestesc că în acele momente bogatul petrecea la masă cu săracul, mâncând aceleași bucate.

ADVERTISEMENT

În secolul al XVI-lea, nobilii au început să aibă grijă de cei care-i slujeau, iar în acest sens le ofereau câte un miel din turmele lor, ba chiar și din produsele care le lipseau. Potrivit tradiției, în acea perioadă de pe masa nimănui nu lipsea pâinea albă, mielul, ouăle roșii și nici pasca.

sursa: desteptarea.ro

În perioada interbelică, la ceremonia Învierii Domnului, militarii trebuiau să poarte decorațiile primite

Un loc cu totul aparte în istoria Paștelui îl reprezintă ceremoniile din perioada interbelică, când la slujba Învierii participa și statul. Iată cât de frumos a reprodus acele momente cercetătorul Bogdan Moşneagu în lucrarea „Biserica Ortodoxă, putere politică şi viaţă publică. Iaşi, 1930-1937”:

ADVERTISEMENT

„Paştele reprezenta o sărbătoare a comunităţii la care participau şi autorităţile de stat. Ca şi pentru celelalte serbări religioase, se trimiteau invitaţii şi se afişa în oraş programul oficial. Spre deosebire de celelalte sărbători, trebuie subliniat faptul că oficialităţile nu luau parte numai la slujba Învierii, ci şi la slujba Prohodului, arătând astfel că momentul Învierii îl trăiau nu numai ca simpli actori sau organizatori, ci şi alături de credincioşi sau de electorat, empatizând cu aceştia sentimentele de reculegere şi de purificare spirituală”.

În perioada anilor 1900, la Iași, de exemplu, și civilii erau obligați să aibă o ținută corespunzătoare momentului, astfel că în Vinerea Mare aceștia purtau mănuși negre și decorații. La rândul lor, ofițerii aveau decorațiile în piept, dar aveau mâinile învăluite în mănuși albe.

ADVERTISEMENT

sursa: desteptarea.ro

Friptură de miel și alivenci moldovenești la masa tradițională oferită de Casa Regală în anul 1939

Despre sărbătoarea Paştelui din 1937, care a avut loc la începutul lunii mai, regele Carol al II-lea a menționat următoarele în jurnalul său: “Spre seară, vine Duduia (Elena Lupescu, amanta lui n.r.), după masă şi rămâne până la plecarea la Patriarhie. După datină, la 12:00, Învierea la Patriarhie, unde a fost o slujbă frumoasă şi destul de demnă, dar tot acelaşi defect, biserica e goală, deoarece nu iau parte decât persoane oficiale. După slujbă, ciocnirea ouălor roşii la Palat, afară de curte: Tătărescu (Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru al României), Ilasievici (Constantin Ilasievici,general român şi ministru al Apărării), Argeşeanu (Gheorghe Argeşanu, fost general), Gavrilă şi Papazoglu. Întors acasă, joc remmy cu Mihăiţă, aşteptând să vie Duduia. Primesc lucruri frumoase de la Duduia, o splendidă candelă pentru bisericuţa din Sinaia, iar de la Elisabeta jaduri de toată frumuseţea”.

sursa: romaniaregala.ro

Va rămâne întru eternitate și Paștele regal din anul 1939, când regele Carol al II-lea a sărbătorit Învierea Domnului la faimosul castel al reginei Maria din Balcic, alături de întreaga sa suită. Istoricii povestesc că pentru masa tradițională au fost aduse fructe special de la București, respectiv mere, banane, pere, portocale și grapefruit, iar alături de delicioase preparate s-au servit vinuri prețioase, de la cognacul Napoleon până la vin Chateau Mirat-Barsac, rom englezesc, dar și șampanie Cremat. În anul 1942, familia regală a oferit de Paști un dejun regal, la care au participat doar nouă persoane. De pe masa festivă nu au lipsit ouăle roșii, mielul fript, pasca, alivenci moldovenești, friptură de miel cu cartofi. La cină, Majestățile lor au servit deliciosul borș de miel, alături de miel pane cu cartofi, salată și pască. Simplitate, bun gust, rafinament…

Politețea, cuvântul cheie la mesele de Paște din vechime

Cine dorea să fie invitat la o masă tradițională de Paște la începutul secolului al XX-lea trebuie să treacă de o condiție esențială și obligatorie: să aibă politețea în sânge. Asta pentru că atunci când se așezau la masă, orice detaliu conta, iar cine nu cunoștea regulile pe care orice copil le învăța din copilărie, de la guvernată, era taxat pe loc. Cu alte cuvinte, a sta la masa de Paște în acea perioadă, era un adevărat ritual. Niciodată nu se accepta ca o femeie să ducă paharul cu vin la gură și să-l bea dintr-o sorbitură. O doamnă educată și stilată trebuie doar să-și înmuie buzele în licoarea lui Bachus, altfel risca să fie exclusă din societate. Gazda avea o grijă deosebită ca invitații să fie întru-un număr par, doamne și domni, iar între aceștia să existe o distanță considerabilă. La capitolul domnișoare situația era una cu totul specială, pentru că nu se acceptau la masa fete care nu erau căsătorite, iar dacă totuși vreunas era prietenă cu gazda, atunci trebuia să vină neapărat însoțită de o rudă, fie frate, fie văr. Se consuma pui la masă? Evident că da, dar acesta se mânca în vechime, dar și acum, folosind mâinile, însă acestea urmau să fie imediat clătite într-un bol.

O problemă destul de dificilă o constituie servitul unui fruct, spre exemplu al unei pere. Nimeni nu avea voie să muște din fruct, ci para trebuia luată de codiță, apoi, cu ajutorul unui cuțit special pentru desert, îi era tăiată în mod elegant coaja. Urma ca para să fie tăiată în bucăți și, în final, după atâta trudă, mâncată extraordinar de atent, bucățică cu bucățică. În final, dacă masa se desfășura așa cum scria la carte, oaspeții le mulțumeau gazdelor doar prin gesturi simple.

sursa: desteparea.ro

Mărturiile călătorilor străini despre cum se sărbătoarea Paștele în vechime la curțile domnești

În celebra sa carte tipărită la Paris în anul 1695, binecunoscutul De la Croix, fostul secretar al ambasadei francize de la Țarigrad din perioada domniei regelui Ludovic al IV-lea a mărturisit că la Curtea Domnească din București după ce slujba se termina, erau așezate trei mese. La prima masă, mai mică, urma să se așeze domnitorul, la cea din stânga acestuia petreceau boierii cu mitropolitul, iar la cea din stânga stătea clerul.

Masa de Paște începea întotdeauna cu un toast, pe care domnitorul îl ținea pentru doamna sa, apoi acesta făcea semn slugilor să trimită preparate culinare deosebite celor pe care-I avea la inimă. De asemenea, la sfârșitul mesei, aceștia primeau de la domnitor cadouri alese. Mărturisiri interesante despre Paște a făcut și Anton Maria del Chiaro care a vorbit despre cum a avut loc sărbătoarea Învierii Domnului la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu, al cărui secretar a fost o perioadă. Acesta vorbește despre faptul că la masa de Paște vinul curgea din belșug, fiind vorba de licoare atât din Țara Românească cât și din Apus, iar preparatele culinare erau făcute după “moda nemțească, italienească și franțuzească”. Nici doamna Maria, soția domnitorului nu se lăsa mai prejos, aceasta având obiceiul de a dărui de Paște profesorilor copiilor săi o basma de modă turcească, în care punea aur, dar și o cămașă de noapte albă cusută cu flori albe de mătase.

În 1940, de pe masa de Paște a românilor din Sălaj nu lipsea cârnațul afumat, șunca și pasca cu brânză dulce

În perioada anilor 1940, locuitorii din partea Sălajului aveau un obicei care s-a mai păstrat și astăzi în unele părți ale țării. În dimineața zilei de Paște, fiecare membru al familiei, inclusiv copiii, se spălau pe față cu apă rece în care erau pus un ou roșu, un bănuț de argint și un fir de urzică, pentru ca tot anul să fie curați, sănătoși și sprieteni. Urma pregătirea coșului cu merinde care se duceau la biserică pentru a fi sfințite, apoi consumate la masa tradițională, respectiv șunca, cârnatul afumat, ouăle roșii, friptura de miel, cașul, cozonacul, prăjiturile și bineînțeles delicioasa pască cu brânză dulce.

Sărbătoare a sufletului, Paștele îi transforma pe românii din vechime în copii cu sufletul pur. În Noaptea Învierii, se păstra obiceiul ca lumânarea să fie aprinsă de la un bărbat, era adusă de familie acasă, fiind făcută cu aceasta și semnul crucii deasupra ușii. Apoi familia mergea la cimitir cu cozonac, pască, ouă roșii, vișinată sau rom. O tradiție sfântă a tuturor era ca în prima zi de Paște toată lumea să poartă o haină nouă. La masă, la ciocnitul ouălor se mai trișa cu câte unul din lemn, iar a doua zi de Paște se mergea la atelierul foto pentru a fi imortalizat momentul: amintirea de Paște.

sursa: familiaregala.ro

Potrivit abatelui Italian Francesco Griselini, la mijlocul secolului al XVIII-lea cea mai mare bucurie a românilor în zilele de Paște era jocul: „Ei dansează chiar la cele mai mari sărbători, ca Bunavestirea, Naşterea şi învierea Domnului, Înălţarea Domnului şi, în Ziua morţilor. Atunci joacă pe pământ sfinţit, adică în curtea bisericii, unde mai înainte, aduce fiecare de acasă bucăţele pe care le mănâncă împreună, cu toţii. Aceste jocuri care se dansează şi de către bărbaţi şi de către femei, după fluier cimpoi, constau din anumite cercuri, în care se învartesc când mai repede, când mai încet, făcând diferite mişcări cu capul şi cu trupul; în timpul jocului, flăcăii aruncă priviri galeşe logodnicelor sau iubitelor lor”.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 865. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri