La Senat a fost depus un proiect de lege care, în eventualitatea adoptării sale, ar putea duce la un grad mai mare de recuperare a prejudiciilor constatate de instanțe în dosarele de corupție.
Astfel, posibilitatea liberării condiționate este restrânsă considerabil pentru deținuții care nu și-au achitat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Deși principalii vizați sunt cei condamnați pentru corupție, măsura se va aplica tuturor persoanelor care, pe lângă pedeapsa închisorii, au fost condamnați și la plata unor despăgubiri sau la acoperirea prejudiciului creat.
În momentul de față, o persoană condamnată poate spera la reducerea pedepsei cu o treime pentru bună purtare, iar în cazul celor peste 60 de ani, cu încă o treime. Astfel că, teoretic, un infractor condamnat la 6 ani de închisoare poate ieși din penitenciar după numai 2 ani, pentru bună purtare și pentru depășirea vârstei de 60 de ani.
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și Codul penal menționează printre condițiile care trebuie luate în calcul la liberarea pentru bună purtare și îndeplinirea integrală a obligațiilor civile din hotărârea de condamnare, „în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.”
Numai că prevederea este are doar un caracter orientativ pentru comisiile de liberare condiționată din penitenciare, nefiind instituită o condiționare expresă pentru plata obligațiilor civile la schimb cu eliberarea din închisoare. În consecință, s-a ajuns în situația ca unele persoane să fie puse în libertate, chiar dacă prejudiciul cauza de faptele lor nu a fost recuperat.
Proiectul parlamentarilor AUR nu exclude cu totul liberarea condiționată în aceste cazuri, însă reduce considerabil numărul de zile cu care poate fi scurtată executarea pedepsei, dacă nu sunt achitate obligațiile civile. „În cazul neîndeplinirii acestor obligații, beneficiul liberării condiționate nu poate depăși 10 zile pentru fiecare an din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare în cazul condamnatului care a îndeplinit vârsta de 60 de ani sau 7 zile în celelalte cazuri”, stipulează proiectul de lege prin care sunt modificate actele normative menționate anterior.
Ca argument pentru această modificare, AUR invocă o recomandare europeană către statele membre din 2003 privind reducerea riscului de recidivă pentru persoanele eliberate condiționat, printre măsurile menționate fiind și plata compensațiilor către victime.
În al doilea rând este menționat faptul că prevederile actuale duc la un sistem inechitabil față de cei care fac eforturi să achite prejudiciul creat, în timp ce condamnații care susțin că nu au mijloace să o facă se bucură de același acces la liberarea condiționată.
„Din păcate, realitățile sociale din țara noastră dovedesc faptul că, în multe cazuri, persoanele condamnate cel puțin pentru infracțiuni economice cauzatoare de mari prejudicii apelează la toate mijloacele pentru a-și ascunde sursele din care statul ar putea să recupereze prejudiciile create”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.
Proiectul AUR nu este prima tentativă de a limita posibilitatea liberării condiționate. Pe 17 iunie 2020, Parlamentul a adoptat o l ege care interzicea liberarea condiționată pentru persoanele condamnate pentru următoarele fapte: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei.
Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de către Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece ar fi afectat coerența legislației penale pentru că fapte considerate mai grave decât unele din cele de mai sus nu ar fi intrat sub restricția liberării condiționate, ICCJ menționând traficul de persoane sau traficul de minori. CCR a dat dreptate Înaltei Curți și legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său.
Trebuie spus că proiectul AUR nu blochează complet posibilitatea liberării condiționate și nici nu face distincție între infracțiuni în ce privește necesitatea recuperării prejudiciului.