FANATIK îți spune cum râdea Nicolae Ceaușescu de americani după o vizită pe care fostul lider al Partidului Comunist a făcut-o chiar în Statele Unite. Concret, „cel mai iubit fiu al poporului” nu a fost deloc impresionat de felul în care s-au prezentat reprezentanții Casei Albe.
Nici viața americanilor nu l-a dat prea tare pe spate pe Nicolae Ceaușescu. Acesta a luat chiar în derâdere stilul alimentar pe care l-a întâlnit peste Oceanul Atlantic.
Culmea, cel mai tare a fost șocat de primirea de care a avut parte. Americanii erau acaparați de mirajul plasticului și n-au scos vesela cea mai frumoasă, așa cum se obișnuia în țările mai sărace din Europa de Est.
Judecat, condamnat și ucis în decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a avut parte de patru vizite de stat în SUA. A întâlnit nu mai puțin de trei președinți americani, dar cel mai bine s-a simțit în compania lui Richard Nixon, pe care l-a vizitat de două ori.
A mers în Statele Unite cu ocazia sesiunii jubiliare consacrată împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea ONU. Nicolae Ceaușescu a vizitat atunci și fabrica de maşini Ford, dar şi parcul de distracţii Disneyland.
„Ceea ce am mai remarcat este şi simplitatea lor în ceea ce priveşte mâncarea. Mănâncă şi puţin, şi prost gătit. În general, se servesc două feluri de mâncare; e departe de cum se face la noi.
Se dă la început ceva, peşte, de regulă, şi o friptură. Dacă noi am da salata pe care mi-au dat-o la Casa Albă, s-ar face scandal. La dineul care s-a oferit în onoarea şefilor de state şi guverne ni s-a dat o budincă din mălai.
Vinul ni s-a servit în nişte pahare simple şi câte o jumătate de pahar de vin alb şi o jumătate de pahar de vin roşu. L-ai băut, să fii sănătos, nu ţi se mai dă. Aşa că, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte bune. În general se bea puţin. În orice caz, la prânz nu se bea”, a transmis Ceaușescu la întoarcerea în țară.
Nici cea de-a doua vizită nu a adus efectul dorit. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost primiți cu toate onorurile, dar au plecat la fel de dezamăgiți în 1973. Aceștia și-ar fi dorit facilități vamale pentru produsele care ajungeau din România în SUA.
Mai mult de atât, liderul Partidului Comunist ar fi bătut monedă multă în fața lui Richard Nixon și pentru credit destul de serios pentru vremurile acelea. Mai exact, Ceaușescu voia aproximativ 600 de milioane de dolari cu dobândă mică.
De remarcat că la finalul întrevederii, Nixon nu a ezitat o clipă și l-a lăudat serios pe omologul său. „Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob.
Prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment.
El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“, a zis cel mai puternic om de pe planetă la acea oră.
De remarcat că americanii erau la curent cu tot ce se întâmpla în țară în finalul anului 1989, an care a schimbat definitiv România. FANATIK a scris AICI despre nota informativă pe care CIA a trimis-o în SUA chiar pe 21 decembrie 1989.
„Ieri, președintele Ceaușescu a recunoscut public tulburările continue la Timișoara, pe fondul unor semne de îngrijorare din partea forțelor de securitate pentru capacitatea lor de a controla neliniștile”, se arăta în debutul documentului semnat de agenții CIA.
„În timpul unui discurs televizat la nivel național, Ceaușescu părea vizibil zdruncinat și obosit. El a spus că huliganii organizați de „iredentisti” și „forțele de inteligență străină” au fost în spatele celor întâmplate.
Ceaușescu a declarat, de asemenea, starea de urgență în zona Timișoarei, a interzis adunările publice a mai mult de cinci persoane și a plasat forțele de securitate în alertă completă.
Soarta regimului Ceaușescu poate depinde de încetarea rapidă a tulburărilor. Dacă va continua să se răspândească – în mod special dacă ajung în capitală – unii oficiali de securitate pot ceda nervos și vor începe să nesocotească ordinele de a continua să folosească forța împotriva concetățenilor.
Orice încetare a disciplinei forțelor de securitate – pilonul critic al regimului – ar putea provoca prăbușirea bruscă și rapidă a acestuia”, a continuat nota informativă a CIA-ului.