Handbalista Sorina Grozav (25 de ani) a suferit o accidentare cumplită în finalul meciului amical Suedia – România, disputat joi seară, 6 martie, la Nyköping.
În minutul 55 al partidei, în momentul în care s-a repliat în apărare pentru a recupera o minge lungă aruncată de goalkeeperul advers, jucătoarea de la Rapid București s-a lovit grav la cap după o ciocnire violentă cu portarul naționalei noastre Iulia Dumanska. Ambele alergau cu privirea spre minge.
Oficialii naționalei Suediei au remis un comunicat de presă în care au explicat incidentul și au oferit informații despre starea medicală a handbalistei tricolore: ”Sorina Grozav a fost inconștientă pentru o perioadă după dubla coliziune de la finalul meciului. A fost lovită în cap mai întâi cu umărul portarului , apoi genunchiul portarului a lovit-o în cap când a căzut peste ea. Dar, Grozav era complet conștientă și putea vorbi în momentul în care a fost transportată la spital”.
Sorina Grozav, soția fotbalistului Gicu Grozav de la Petrolul Ploiești, s-a prăbușit pe parchet, iar colegele sale îngrozite au cerut cu gesturi disperate intervenția echipelor medicale. Medicii i-au acordat îngrijiri Sorinei timp de 10 minute, după care au transportat-o la spital.
Partida a fost abandonată, la scorul de 36-28, pentru Suedia. În drum spre ambulanță, jucătoarele celor două echipe au format un paravan în jurul Sorinei pentru a-i oferi intimitate în acele momente sensibile.
Naționala feminină a România, care se pregătește pentru meciurile cu Italia din faza play-off a Campionatului Mondial din 2025, programate în aprilie, va mai disputa un meci amical cu Suedia, sâmbătă, 8 martie, la la Örebro, de la ora 16:50, ora României. Sorina Grozav nu va juca însă revanșa cu Suedia.
”Sorina este bine, a fost externată, e la hotel cu echipa. A avut o contuzie forte la cap, în zona cefei, în urma unui contact. Noi mai avem un meci cu Suedia, mâine, dar ea nu va putea juca. Trebuie sa stea în repaus o perioadă și apoi să repete CT-ul. Așa sunt procedurile la loviturile puternice la cap”, a precizat președintele FRH, Constantin Din. pentru gsp.ro.
Potrivit presei din Suedia, incidentul a umbrit complet ceremonia planificată de Federația suedeză în onoarea Jaminei Roberts. Fosta jucătoare a echipei Vipers a devenit, joi seară, handbalista cu cele mai multe selecții din istoria naționalei Suediei, ajungând la 255 de apariții.
Jucătoarea de 34 de ani, care poartă tricoul cu numărul opt, a fost omagiată în minutul 8 al partidei, când jocul a fost oprit, iar publicul din Nyköping i-a oferit o ovație în picioare. Înainte de meci, ea a primit și cadouri din partea staff-ului echipei Suediei și a reprezentanților României. După ce clubul Vipers a intrat în faliment, Roberts s-a transferat la formația daneză Ikast.