Fotbal intern

Cum s-a apucat Ionuț Radu de fotbal! Bunica lui a văzut un anunț într-un ziar

27.06.2019 | 11:01
Cum sa apucat Ionut Radu de fotbal Bunica lui a vazut un anunt intrun ziar
ADVERTISEMENT

Portarul Ionuț Radu este un adevărat lider al vestiarului pentru naționala României U21. Goalkeeper-ul lui Genoa, care la 22 de ani este titular în Serie A, și-a dovedit și la turneul final din Italia și San Marino calitățile, atât pe teren, prin pricina intervențiilor sale, cât și în afara lui, prin discursurile mobilizatoare pe care le ține înainte de fiecare partidă. Căpitanul României U21 ar fi putut însă nici să nu se apuce de fotbal. Totul a pornit de la un anunț în ziar pe care l-a văzut bunica lui.

Cum s-a apucat Ionuț Radu de fotbal

Ionuț Radu a început fotbalul la școala de fotbal Viitorul București care a fost înființată de fostul rapidist, Ștefan Popa. El a învățat abecedarul fotbalului la formația bucureșteană începând cu 2003, la numai 7 ani:

ADVERTISEMENT

„În iunie 2002, am înființat școala de fotbal Viitorul București, pe terenurile de zgură de la Stadionul Lia Manoliu. La început, am avut doar doi copii, cei ai asociaților din firmă. Apoi, cunoscând-o pe doamna Dăescu, de la Libertatea, am dat anunț în ziar în care anunțam că facem selecții pentru copiii născuți în anii 1996 și 1997. În primăvara anului 2003, la Viitorul București a venit și Radu. Era mic, blond… Aveam, în total, 15-16 copii”, a povestit Ștefan Popa, pentru Libertatea.

Ionuț Radu s-a apucat de fotbal după ce bunica lui a văzut un anunț într-un ziar *foto: hepta.ro
Ionuț Radu s-a apucat de fotbal după ce bunica lui a văzut un anunț într-un ziar *foto: hepta.ro

Ionuț Radu s-a apucat de fotbal datorită bunicii lui

Și portarul lui Genoa și-a amintit de acel moment: „Îmi aduc aminte de acea perioadă. A fost un moment special. Și da, are importanța lui în parcursul carierei mele. Bunica mea citea ziarele și a văzut acel anunț și așa am aflat de el! Ați găsit o poveste foarte frumoasă”, a spus căpitanul României U21, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Viitorul București s-a înființat în iunie 2002 dar a dispărut patru ani mai târziu. Cariera lui Ionuț Radu a continuat însă la Steaua București, unde a jucat între 2005 și 2012. După ce Gigi Becali nu a mai finanțat echipele de juniori, goalkeeper-ul a jucat un sezon la juniorii lui Dinamo, pentru ca în 2013 să ia drumul Italiei, acolo unde a jucat mai întâi la Pergolettese, înainte să fie remarcat de Inter Milano și să fie recrutat de nerrazzuri.

În total, Ionuț Radu a jucat în cariera sa profesionistă 34 de meciuri în Serie A și 22 în Serie B. El este cotat în acest moment la 15 milioane de euro, potrivit transfermarkt.de.

ADVERTISEMENT
Tags: