Sport

Cum s-a descurcat Billel Omrani la debutul pentru FCSB. A dat o bară, a executat bine o lovitură liberă și a ieșit la pauză. Video

Billel Omrani a avut parte de un debut destul de bun la FCSB. Francezul a jucat în primele 45 de minute ale meciului cu FC Argeș și a arătat o pofta mare de joc.
02.10.2022 | 23:10
Cum sa descurcat Billel Omrani la debutul pentru FCSB A dat o bara a executat bine o lovitura libera si a iesit la pauza Video
Cum s-a descurcat Billel Omrani la debutul pentru FCSB. A dat o bară, a executat bine o lovitură liberă și a ieșit la pauză. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Billel Omrani (29 de ani) a fost transferat de FCSB după încheierea perioadei de transferuri, mutarea fiind anunțată în exclusivitate de FANATIK. Francezul a debutat în tricoul roș-albastru în meciul din etapa a 12-a din SuperLiga, atunci când vicecampioana a înfruntat-o pe FC Argeș.

Billel Omrani a debutat la FCSB. Cum s-a descurcat atacantul francez

Nicolae Dică l-a trimis în teren încă din primul minut pe Billel Omrani în partida cu FC Argeș. Francezul n-a rezistat pe teren decât 45 de minute, el fiind schimbat la pauză cu Răzvan Oaidă.

ADVERTISEMENT

Cel mai probabil, antrenorul vicecampioanei l-a înlocuit deoarece nu este în totalitate pus la punct cu pregătirea fizică. Francezul a făcut o primă repriză bună contra piteștenilor în care putea marca cel puțin o dată.

Vezi VIDEO cu rezumatul meciului FCSB – FC Argeș

Ocaziile ratate de Billel Omrani în FCSB – FC Argeș

Min. 22 – Omrani scapă singur spre poarta lui Cătălin Straton, trimite pe jos din suprafața de pedeapsă, dar mingea lovește bara laterală.

ADVERTISEMENT

Min. 45+4 – Omrani șutează bine din lovitură liberă, dar Straton reușește să respingă peste bara transversală.

Billel Omrani nu a mai marcat în campionatul României din 4 decembrie 2021, într-un meci câștigat de CFR Cluj pe terenul Chindiei Târgoviște, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

Ultimul meci oficial al atacantului în vârstă de 29 de ani înainte de FCSB – FC Argeș a fost pentru naționala Algeriei. Se întâmpla în iunie 2022, când reprezentativa țării pe care o reprezintă câștiga cu 2-1 amicalul contra Iranului.

FANATIK a dezvăluit că Omrani va fi titular

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate primul „11” al FCSB-ului din meciul cu FC Argeș. Înaintea meciului cu piteștenii, Nicolae Dică a refuzat să comenteze șansele ca Omrani să apară pe teren.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Va debuta Omrani?) Veți vedea mâine seară. Este apt, este în lot, dar vedeți mâine seară. (n.r. – Sunt șanse să joace și Omrani, și Campagno?) Păi, de ce să nu existe? Omrani a jucat și în 4-3-3 și în 4-4-2. Deci, din punctul ăsta de vedere nu sunt probleme”, a spus Dică înainte de meci.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,98 este cota pentru „peste 2,5 goluri” la Sillkeborg – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT