News

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc pe Aeroport. Ce i-a spus Suveranului Pontif

31.05.2019 | 12:30
Cum sa imbracat Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc pe Aeroport Ce ia spus Suveranului Pontif

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc pe Aeroport! Soția președintelui României i-a stat alături lui Klaus Iohannis. Cuplul prezidențial a fost primul care l-a așteptat pe Suveranul Pontif atunci când acesta a coborât din avionul care l-a adus de la Roma. Papa s-a îndreptat mai întâi către șeful statului. După câteva secunde de discuții, Klaus Iohannis și-a prezentat soția (VEZI IMAGINI IN GALERIA FOTO).

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc pe Aeroport

Aceasta a venit îmbrăcată într-o rochie elegantă, de culoare bleu şi cu o croială ușor deasupra genunchilor. Când Papa Francisc i-a strâns mâna, Carmen Iohannis i-a spus că atât ea, cât și soțul ei sunt deosebit de onorați și încântați de moment și de vizita pe care Suveranul Pontif o face în România. „Bun venit”, i-a mai transmis soția președintelui, Sfântului Părinte, care le-a mulțumit celor doi pentru primire.

Avionul care l-a adus pe Papa Francisc în România a aterizat în jurul orei 11:30. Papa Francisc a fost întâmpinat apoi de doi copii, care i-au oferit flori. La rândul său, Suveranul Pontif le-a dat celor doi copii două iconițe. Sfântul Părinte și cuplul prezidențial sunt așteptați să ajungă la ora 12:05 la Palatul Cotroceni, iar la 12:20 vor face împreună o vizită de curtoazie. O jumătate de oră mai târziu, Papa Francisc va avea o întâlnire și cu premierul Viorica Dăncilă.

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc pe Aeroport. Carmen și Papa
Klaus Iohannis și-a prezentat soția Suveranului Pontif. Sursă foto – captură Digi 24

Unde mai poate fi văzut Papa în prima zi a vizitei

De la ora 13:00, Papa va ține un discurs la palatul Cotroceni în fața autorităților române, a membrilor din societatea civilă dar și a corpului diplomatic acreditat la București. Urmează o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel şi rugăciune la Catedrala Mânturirii Neamului. La ora 17:00  Papa va spune Tatăl Nostru. Ziua Papei în Bucureşti se va încheia cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, ce va avea loc în Catedrala Catolică Sfîntul Iosif, la ora 18.10.

Credincioşii care nu şi-au rezervat bilete în biserică vor putea să urmărească slujba pe cele trei ecrane ce vor fi instalate în faţa catedralei. Mai mult, alte două ecrane vor fi puse pe Calea Victoriei, în Piaţa George Enescu, şi încă un ecran în Piaţa Revoluţiei, lângă memorialul renaşterii.