Apar detalii tulburătoare despre tragedia din Argeș, petrecută vineri seara, când un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, strivit de un acoperiș smuls de vijelie. Adolescentul încerca să se adăpostească de furtună într-o anexă a unei gospodării din comuna Hârtiești, potrivit relatărilor presei locale. Băiatul era însoțit de încă două persoane.
Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate în ce împrejurări a ajuns tânărul în curtea respectivă. Cert este că nu era singur. Alături de el se aflau un alt adolescent, de 17 ani, și tatăl acestuia, un bărbat de 40 de ani, chiar proprietarul gospodăriei, arată Ancheta Online. În momentul în care vijelia s-a dezlănțuit, cei trei au ales să se refugieze în anexa casei.
Din nefericire, decizia s-a transformat într-o capcană mortală: acoperișul construcției a cedat și s-a prăbușit peste cei trei. Tânărul de 18 ani a fost găsit în stop cardio-respirator de paramedicii sosiți la fața locului. Din păcate, acesta nu a putut fi salvat. Celelalte două victime au fost transportate la o unitate medicală.
„Din primele cercetări s-a stabilit că trei persoane, dintre care două din respectiva gospodărie, au fost surprinse de colapsarea unei clădiri construită din materiale din lemn, cu destinaţie de magazie de lucru, având depozitat fân în partea superioară”, au transmis, vineri, reprezentanții IPJ Argeș.
„Una dintre persoanele în cauză, tânăr de 18 ani, a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul. Celelalte două persoane, respectiv bărbat de 40 de ani, din Hârtieşti, proprietarul gospodăriei, şi fiul acestuia, de 17 ani, au suferit leziuni, fiind transportaţi la spital”, a adăugat Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
În urma acestei tragedii, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă, fiind preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Câmpulung, urmând să se stabilească, în mod exact, cum a avut loc decesul tânărului în vârstă de 18 ani.
Mai multe județe din România, printre care și Argeșul, s-au aflat, vineri seara, sub atenționare nowcasting de vijelii puternice, ploi torențiale și grindină. Pe lângă decesul tânărului de 18 ani, patru persoane din București, Prahova și Argeș au fost rănite, în urma fenomenelor meteorologice extreme. De asemenea, vremea rea a provocat pagube materiale în mai multe zone ale țării.