News

Cum s-a prăbuşit economia mondială în 100 de zile de COVID-19

13.04.2020 | 13:44
Cum sa prabusit economia mondiala in 100 de zile de COVID19
ADVERTISEMENT

Anul 2019 a fost încheiat cu mare stil pe bursele globale. Acțiunile din SUA au crescut cu 30% anul trecut, cele din Japonia cu 18%, iar în Marea Britanie a înregistrat o creștere de 12%, în ciuda incertitudinilor legate de Brexit, notează Guardian

Cum s-a prăbuşit economia mondială în 100 de zile de COVID-19

A fost cel mai bun an după 2009 din acest punct de vedere și economiștii nu au văzut niciun motiv real pentru care petrecerea nu putea să continue în 2020. SUA și China au încheiat un armistițiu în războiul lor comercial, iar victoria lui Boris Johnson a înlăturat dubiul Brexitului.

ADVERTISEMENT

Însă, când pe burse era sărbătoare, pe piețele din cealaltă parte a lumii, cele publice din Wuhan, o serie de cazuri similare pneumoniei au fost raportate de către China la Organizația Mondială a Sănătății. Puțini știau de Wuhan la vremea respectivă, însă cât de mult s-a schimbat asta după o lună.

După trei luni, această problemă locală de sănăate s-a transformat într-o pandemie. Economia globală este paralizată, a existat o extindere masivă a virusului și lumea se întreabă dacă acest capitalism global va reveni vreodată la un nivel normal.

ADVERTISEMENT

Coronavirusul, “ultimul lucru de care s-au temut oamenii”

Fostul Ministru de Finanțe al Marii Britanii în perioada crizei financiare din 2008, Alistair Darling a declarat că știe cât de rapid pot fi depășite guvernele de o asemenea criză: „Se întâmpla în China și nu am făcut prea multe lucruri în acest sens. Pentru oameni a fost ultimul lucru de care să se teamă”, a spus oficialul pentru Guardian.

Însă, pe lângă numărul înfricoșător de victime au urmat numerele economice înfricoșătoare. Colaps instantaneu, mai rapid decât în recesiune. Conform sursei citate, până la mijlocul lunii martie, aproximativ 200.000 de americani au depus cereri de angajare în fiecare săptămână. În ultima săptămână a lunii martie, cifra a ajuns la 3 milioane, iar săptămâna viitoare numărul s-a dublat și a ajuns la 6,87 milioane.

ADVERTISEMENT

În ultimele trei săptămâni, numărul cererilor de angajare a fost de 16 milioane. Însă, nu doar SUA, ci întreaga lume este afectată. Peste 80 de economii de pe piețele emergente caută ajutor la FMI care avertizează: “O recesiunea la fel de rea sau chiar mai rea decât în 2008”.

“Suntem într-un punct critic al istoriei europene”

Există temeri pentru o nouă criză a datoriilor în Africa și pentru viitorul Uniunii Europene, în care răspunsul inițial al statelor membre a fost să închidă frontierele și fiecare să aibă grijă de proprii cetățeni. Italia este una dintre cele mai afectate țări europene, iar premierul Giuseppe Conte a declarat:

ADVERTISEMENT

„Dacă Europa nu se ridică la nivelul acestei provocări fără precedent, întreaga structură europeană își pierde rațiunea de a fi în fața poporului. Suntem într-un punct critic al istoriei europene”

Cifrele dezastrului! Cum a paralizat coronavirusul economia mondială

Este o dublă natură a crizei: o pandemie globală și un colaps economic, iar asta complică foarte mult lucrurile. Gordon Brown, fostul premier al Marii Britanii a spus: “Cu cât intervii ca să ameliorezi urgențele medicale, cu atât pui economia la risc. 

Avem nevoie de lideri care să se sfătuiască, de cooperare internațională pentru a putea face față atât provocărilor medicale, cât și provocării economice”, a spus Brown.

Cum a paralizat coronavirusul economia globului în doar 100 de zile: 

  • 6,6 milioane de americani au formulat cereri de angajare la începutul lunii aprilie (220.000 de cereri s-au înregistrat în ianuarie)
  • 2,237,4 este cifra la care a ajuns indicele de piață S&P 500, față de 3,400 la finalul anului trecut
  • 200 miliarde de lire sterline – aproximativ 10% din produsul intern brut – este estimarea deficitului din Marea Britanie

Donald Trump a venit cu un plan de stimulare a economiei cu 2,2 de trilioane de dolari. Băncile centrale au reactivat presele de printare a banilor, iar experții de pe piața muncii vin cu vești proaste: o treime dintre americani rămân fără job-uri, mai rău ca și în criza din anii 30.

PIB-ul chinez s-a mișcorat cu 40% în primele 3 luni din 2020

Multe guverne spun că este un război împotriva COVID-19, însă acest termen nu este cel mai potrivit. Asta pentru că în vreme de război, companiile lucrează la maximum pentru a furniza echipament militar. De data asta, magazine, restaurante, hoteluri, baruri și multe altele sunt închise pentru că oamenilor li s-a spus să stea acasă.

Conform JP Morgan, PIB-ul chinez s-a mișcorat cu 40% în primele 3 luni din 2020. Însă, ceea ce este cu adevărat îngrijorător: viața normală a încetat și este un scenariu greu de imaginat și în filmele science fiction.

În luna ianuarie la Davos a fost organizată World Economic Forum, iar printre cele 5 îngrijorări ale următoarei decade nu s-a regăsit posibilitatea unei pandemii globale, chiar dacă în ianuarie au fost câteva cazuri raportate în Europa.

Ceea ce este neclar în acest moment este modul în care se va recupera totul. China iese din carantină, iar câteva țări europene au în plan să facă la fel. Restricțiile rămân și deocamdată prognoza arată o recuperare ușoară, poate chiar și inegală, de la țară la țară.

“Nu noi facem cronologia evenimentelor, virusul face cronologia”

Guvernele vor fi îngrijorate de un al doilea val al coronavirusului. Afacerile vor avea nevoie de timp pentru a trece peste șoc. Va fi nevoie de timp înainte ca oamenii să poată merge în siguranță în afara granițelor. Ar putea fi niște schimbări mai dramatice: mai multă muncă de acasă, încă o lovitură pentru retailerii din stradă.

Costurile uriașe fac ca guvernele încerce să dea drumul cât mai repede la economie. În special în țările foarte dezvoltate ca Statele Unite, unde există obsesia de a evita a doua mare criză economică înainte de alegeri. Dar peste tot va trece o perioadă de timp până când viața va reveni la normal.

Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național al alergiilor și bolilor infecțioase a spus pentru Guardian: „Trebuie să fim realiști și trebuie să înțelegem că nu noi facem cronologia evenimentelor, virusul face cronologia”

 

 

ADVERTISEMENT