Fotbal intern

Cum s-a schimbat Dinamo de la meciul tur cu FCSB. Transformări majore în lotul “câinilor”

03.02.2021 | 09:00
Cum sa schimbat Dinamo de la meciul tur cu FCSB Transformari majore in lotul cainilor
ADVERTISEMENT

Echipa lui Dinamo s-a schimbat de la meciul tur cu FCSB, atât lotul “câinilor” cât și pe banca tehnică lucrurile stau diferit acum, impactul declinului financiar dovedindu-se a fi nimicitor la club în sezonul actual.

Dinamo a suferit o transformare majoră de la meciul tur desfășurat în octombrie anul trecut. La înfrângerea cu 3-2, în meciul găzduit de FCSB, pe banca tehnică a “câinilor” se afla Cosmin Contra, un antrenor care avea o concepție diferită față de Ionel Gane, și care beneficia de un lot superior din punct de vedere valoric față de ce are acum Dinamo.

ADVERTISEMENT

Meciul de miercuri seară o găsește pe Dinamo într-o stare accentuată de incertitudine, cu promisiunile patronului Pablo Cortacero în continuare neîndeplinite și un lot “încropit”, format din jucători care au acceptat să rămână alături de club în cel mai greu moment al său de la înființare.

Transformări majore în lotul lui Dinamo față de meciul tur

Din cauza problemelor financiare majore pe care Dinamo le traversează în acest sezon, o mare parte din jucători au ales să părăsească clubul, fără să mai aștepte după promisiunile lui Pablo Cortacero. Anunțat la începutul stagiunii ca un proiect solid și serios, “Nuevo Dinamo” s-a stins rapid, după numai 5 luni s-a transformat într-un “exod iberic”, spaniolii aduși la club fiind deja la alte echipe.

ADVERTISEMENT

Cosmin Contra alinia în octombrie un 4-2-3-1 la startul marelui derby, iar din cei 11 jucători trimiși atunci pe teren, 5 au plecat de la echipă. Zone importante au fost descoperite, ambii fundași laterali, Alex Gonzalez și Isma Lopez au ales să revină în Spania gest urmat și de Borja Valle, portarul Tomas Mejias a ajuns la Middlesbrough, în timp Juan Camara s-a reîntors la Jagiellonia.

Dinamo a făcut un meci bun atunci în fața roș-albaștrilor, echipa lui Toni Petrea fiind cotată și atunci datorită jocului prestat cu prima șansă la titlu. Borja Valle pe lângă faptul că a marcat în poarta lui Andrei Vlad, organiza jocul ofensiv al formației din  “Ștefan cel Mare”, care se afla încă în calculele pentru o clasare cât mai bună, fără să își imagineze dezastrul care urma.

ADVERTISEMENT

Visele de a redeveni campioana României s-au năruit din cauza promisiunilor și a neseriozității la nivel de conducere, lotul s-a destrămat, antrenorul a plecat, doar fanii excepționali au rămas să apere și să sprijine atât financiar cât și moral jucătorii înaintea celui mai important derby din campionatul intern.

Schimbare de antrenor la Dinamo față de meciul tur cu FCSB

Dacă pentru FCSB banca tehnică va fi identică cu partida din tur nu același lucru se poate spune și despre Dinamo. Cu o “legiune spaniolă: la îndemână jocul formației sub comanda lui Cosmin Contra se degrada de la o etapă la alta. Mai sclipeau pe alocuri prin Borja Valle și coechipierii spanioli, fazele de joc erau mai mult reușite individuale decât scheme colective pregătite pe terenul de antrenament.

ADVERTISEMENT

Aspectul dezorganizat afișat de echipă și problemele financiare îl făceau pe Cosmin Contra să renunțe la banca tehnică a echipei, declarând că lipsa banilor a fost principalul motiv pentru eșecul suferit: “Mi s-au promis multe lucruri si s-au facut putine sau chiar deloc. Jucătorii noi și cei din jurul meu n-au primit nici măcar un euro. Nimeni nu a luat un euro de când a venit la echipă.

Din contră, am cheltuit 20.000 de euro din buzunarul meu pentru a plăti diverse lucruri. Când voi pleca, voi face o conferință de presă în care voi spune exact situația de la Dinamo și ce am trăit. Și lumea să aprecieze dacă am lucrat in conditii normale sau in unele imposibile”, declara Cosmin Contra înainte să se despartă de Dinamo.

În locul lui Contra venea Jerry Gane și adapta echipa la realitatea sumbră cauzată de plecările jucătorilor care aveau capacitatea de a face diferența. Realizând că punctele cruciale într-o situație în care retorgradarea nu putea fi exclusă, Gane preferă defensiva în detrimentul jocului ofensiv.

Sistemul de joc rămâne asemănător, dintr-un 4-2-3-1 în care Borja Valle interpreta rolul de playmaker, s-a trecut la un 4-4-2, cu Nemec și Gueye în atac iar Diego Fabbrini în bandă de unde capătă libertatea de a ataca zonele ofensive, în momentele de tranziție ofensivă.

Jeery Gane este conștient că echipa supraviețuiește datorită suporterilor care fac toate eforturile pentru ca echipa să nu dispară, și speră să dea lovitura în meciul Dinamo – FCSB. Chiar dacă roș-albaștrii pleacă din postura de mari favoriți, iar Dinamo a trecut prin o mulțime de schimbări, rezultatul partidei de miercuri seară rămâne unul deschis, într-un derby în care orgoliile primează, forma de moment poate să fie cea care înclină decisiv balanța.


  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 3,45 este cota pentru „X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT