Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 11 ani, dezvăluind recent cum au ajuns să se cunoască. Cele două vedete și-au deschis sufletul și au povestit cum a început relația lor amoroasă.
Frumoasa blondină și prezentatorul de la Antena 1 au oferit detalii inedite despre dragostea lor, după ce drumurile li s-au întâlnit la filmările serialului „Iubire și onoare”. Gazda de la „Insula Iubirii” a fost cea care a simțit prima oară fiorii iubirii, realizând că este îndrăgostit.
Radu Vâlcan s-a îndrăgostit lulea de Adela Popescu și a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-i intra în grații. Cât despre primul sărut, acesta a fost ”furat” pe holurile studiourilor din Buftea, dragostea lor fiind una pură și inocentă din toate punctele de vedere.
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei.
La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea.
Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging. Aaa, sărutul acela furat pe holurile de la Buftea, când ne-am întâlnit în drum spre repetiții.
Eram doar noi doi, o mâncam din priviri, înnebuneam când apărea, mă fâstâceam când o vedeam și mă încurcam în replici când ne uitam unul la celălalt? Da, ai dreptate, așa a fost!”, a dezvăluit Radu Vâlcan într-un interviu pentru revista viva.ro.
Pe de cealaltă parte, Adela Popescu a fost mai precaută, mai ales că știa trecutul de cuceritor al actorului. Artista a întors situația pe toate părțile pentru că nu voia să fie dezamăgită, acesta fiind și motivul pentru care o vreme au ascuns că sunt împreună.
„Eram foarte îndrăgostiți. Am plecat destul repede într-o vacanță în Bali împreună cu o gașcă de prieteni. Vacanța aceea a accelerat cumva lucrurile și ne-a ajutat să ne lămurim că ne place să ne trezim unul lângă celălalt. La întoarcere, ne-am mutat împreună”, a completat vedeta.
Cântăreața l-a făcut pe Radu Vâlcan să-și dorească să se așeze la casa lui, dovadă că în prezent blondina este însărcinată pentru a treia oară. Cuplul are doi băieți, Alexandru și Andrei, cel din pântece având exact același sex ca cei de acasă.