Life

Cum s-au cunoscut, de fapt, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman. Unde s-au întâlnit prima oară

03.02.2021 | 12:08
Cum sau cunoscut de fapt Cristina Ciobanasu si Vlad Gherman Unde sau intalnit prima oara
Cum s-au cunoscut, de fapt, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman. Unde s-au întâlnit prima oară. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au anunțat că merg pe drumuri diferite după 9 ani în care au împărțit și bune și rele, însă puțină lume își mai amintește cum s-au cunoscut cei doi actori sau ce i-a legat până acum. 

Vedetele s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru serialul „Pariu cu viața”, care a fost difuzat la Pro TV. Așadar, povestea lor de dragoste a început când erau foarte tineri, perioadă care i-a aduc în punctul în care au făcut foarte multe lucruri împreună.

ADVERTISEMENT

Actrița din serialul „Adela” și artistul au trăit o poveste de dragoste cum rar întâlnești, fanii fiind șocați la aflarea veștii că nu mai formează un cuplu. Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au sentimente în continuare, însă nu mai găsesc motivația de a merge împreună pe același drum.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, despre cum s-au întâlnit. Ce i-a legat acum 9 ani

Cei doi sunt de părere că motivul care a dus la separare când toată lumea se aștepta să se căsătorească este faptul că au fost mult prea concentrați pe nevoile celuilalt și au uitat în felul acesta de propriile ambiții și vise, care au fost lăsate deoparte.

ADVERTISEMENT

„Noi când ne-am cunoscut eram foarte tineri și din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat și jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenți la nevoile noastre, la ce ne doream noi ca indivizi.

Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să te uiți pe tine, să uiți că ai alte nevoi și aspirații față de partener și că-ți dorești alte lucruri de la viață”, a spus Vlad Gherman în clipul de pe Instagram în care anunță separarea de Cristina Ciobănașu.

ADVERTISEMENT

Anul acesta, în luna martie, cuplul ar fi urmat să împlinească 9 ani de relație, iubirea lor fiind una frumoasă și discretă. Actorii s-au cunoscut de mici, dar au știut că vor să se căsătorească, asta până când pandemia i-a făcut să-și dea seama că nu mai sunt pe aceeași lungime de undă.

Cântărețul și frumoasa blondină au vorbit mereu deschis despre nuntă și venirea pe lume a primului lor copil, însă din păcate, lucrurile au luat o altă turnură și aceste planuri nu au mai ajuns să fie duse la bun sfârșit.

ADVERTISEMENT

„Vârsta nu a fost niciodată un impediment! Pur și simplu nu este momentul acum. Avem proiecte de terminat, facultăți de terminat, lucruri de făcut până la nuntă și chiar ne dorim să respectăm ordinea corectă a priorităților… toate la timpul lor!

Așa cum ați zis și voi: inelul este dat, propunerea a fost acceptată. Nunta? În curând! 🙂 Cred că cel mai probabil va veni pe lume și primul bebeluș până va schimba Criss prefixul, dar nu vreau să pun presiune pe ea.

Eu ador copiii și fără să mă umflu în pene pot să vă zic că am lipici la copii. Indiferent de vârstă, reușesc să mă fac plăcut de toți”, declara Vlad Gherman în urmă cu un an despre iubirea pe care i-o poartă actriței.

ADVERTISEMENT