News

Cum s-au îndrăgostit, de fapt, Elena şi Nicolae Ceauşescu. Povestea a fost muşamalizată

27.06.2019 | 11:08
Cum sau indragostit de fapt Elena si Nicolae Ceausescu Povestea a fost musamalizata

S-a aflat cum s-au îndrăgostit Elena şi Nicolae Ceauşescu! Comuniștii au încercat să țină secretă povestea de dragoste dintre dictatori, însă cei care i-au cunoscut au vorbit mai mult decât se dorea! Nicolae Ceaușescu a cucerit-o pe Elena după ce i-a cumpărat foarte multe cărți poștale! Cei doi s-au întâlnit în Ferentari!

Cum s-au îndrăgostit Elena şi Nicolae Ceauşescu

Pe 13 august 1939, în Ferentari s-a dat o mare petrecere la care au fost invitați și Elena Petrescu și Nicolae Ceaușescu. Evenimentul a fost organizat de breasla lucrătorilor din industria textilă, pielărie și încălțăminte, iar în cadrul petrecerii avea să fie desemnată Regina Muncii, în urma unui concurs de frumusețe.

Regina Muncii era de fapt desemnată femeia care reușea să vândă cele mai multe cărți poștale! Așadar, Nicolae Ceaușescu nu a stat cu mâinile-n sân, ci s-a pus pe cumpărat cărți poștale. Efortul său financiar a propulsat-o pe Elena până ce aceasta a fost desemnată Regina Muncii!

Cum s-au îndrăgostit Elena şi Nicolae Ceauşescu
Cum s-au îndrăgostit Elena şi Nicolae Ceauşescu

Nici închisoarea nu i-a putut ține departe unul de celălalt

Imediat după ce a fost decernat premiul, Nicolae Ceușescu a ținut un mic discurs care i-a adus mai ani grei de pușcărie! Nicolae Ceaușescu a ținut să mulțumească „proletariatului conștient de eforturile făcute pentru apărarea libertății și a martirilor clasei muncitoare.” 

Declarația i-a adus o condamnare la închisoare, astfel că a stat în spatele gratiilor între 1940 și 1944. Elena însă nu l-a uitat și l-a vizitat la Jilava, unde cei doi au petrecut primele momente de intimitate, cu acordul paznicilor. Acest lucru a fost posibil după ce Nicolae s-a prefăcut că are nevoie la dentist. Pe drum, a mituit gardianul, care l-a dus la o casă conspirativă deținută de partid, unde îl aștepta nimeni alta  decât Elena.

Povestea s-a aflat după ce membrul de partid Ilona Papp a făcut un denunț, dar întâlnirile amoroase dintre Ceaușescu și Elena au continuat. Întâlnirile lor aoroase au avut și consecințe. Elena Petrescu a fost suspendată din funcția de conducere pe care o avea în partid, iar lui Ceaușescu „i s-a bătut obrazul”.

Elena și Nicolae Ceaușescu s-au căsătorit în decembrie 1947, când ea era însărcinată în 7 luni cu Valentin și au rămas împreună până când moartea i-a despărțit, în ziua de Crăciun a anului 1989, când cei doi au fost executați în urma unui proces nu foarte serios.