Experții au explicat cum poți avea un stil de viață sănătos și de sărbători. Trebuie să ții cont de câteva sfaturi importante în această perioadă.
În perioada sărbătorilor avem tendința să ne înfruptăm cu diferite preparate tradiționale românești. De multe ori se întâmplă să mâncăm mai mult decât trebuie, așa că ne trezim cu kilograme în plus după sărbători.
Deși ne dorim să menținem un stil de viață sănătos, perioada dintre Crăciun și Revelion, în care mâncăm sarmale, salată boeuf, carne de porc și cozonac ar putea să ne dea peste cap.
Asociația Internațională de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness (AIPNSF) a cerut câteva sfaturi de la experți astfel încât să te ajute să rămâi sănătos și în această perioadă. Tentațiile sunt mari atunci când vine vorba de alimente, dar le putem face față.
Poți consuma orice fel de mâncare, dar cu măsură. Excesele nu sunt binevenite, chiar dacă ai poftă de toate preparatele de Crăciun sau de Anul Nou.
Un lucru de care ar trebui să ții cont în perioada sărbătorilor este modul în care mănânci. Atunci când te afli alături de familie sau la o petrecere, nu trebuie să mănânci în exces.
Sfatul medicului specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Dr. Arămescu Anca este să ne “stricăm” pofta de mâncare înainte de a merge la o cină sau la un eveniment. Doar așa vei avea șanse mult mai mici să consumi în exces preparatele de sărbători.
Ideal ar fi să iei o gustare cu o oră înainte, astfel încât să nu îți fie atât de foame la masa de sărbători. O gustare bogată în proteine este soluția perfectă în acest caz.
“Când ți-e foame, tinzi să iei decizii proaste în ceea ce privește mâncarea. Așa că ia o gustare, de preferat proteică (pentru mai multă sațietate) și acordă-ți timp să vezi ce alimente sunt disponibile și să faci alegeri în funcție de ceea ce ai poftă și de ceea ce dorești de fapt.”, mai spune Dr. Arămescu.
Este recomandat să umpli jumătate de farfurie cu legume de fiecare dată, apoi să iei cealaltă jumătate și să o împarți în sferturi. Un sfert este destinat pentru carbohidrați, iar celălalt sfert pentru proteine. Astfel de porții îți vor satisface pofta de mâncare și nici nu te vei simți plin după masă.
Toți experții ne sfătuiesc să consumăm zilnic doi litri de lichide pe zi. Aceștia se referă la apă sau la ceai neîndulcit și nu la alcool sau la băuturi carbogazoase.
Dacă nu ne hidratăm corespunzător, simțim de multe ori foame și oboseală. Din această cauză tindem să renunțăm la exercițiile fizice și să consumăm alimente nepotrivite.
“Fără o hidratare adecvată, simțim adesea foame și oboseală. Acest lucru ne poate face să sărim peste orele de activitate fizică, să gustăm alimente nesănătoase și să exageram cu aportul de cofeină.
Pentru a evita toate acestea, asigură-te că bei 33 ml/kg corp de apă pe zi.”, a mai explicat Dr. Anca Arămescu.
Specialistul a mai spus că o soluție ar fi să stabilești niște limite pentru băuturile alcoolice.
Alcoolul trebuie consumat în cantități cât mai mici. În plus, la fiecare pahar de alcool, ar fi ideal să consumi două pahare de apă.
“Limitează-ți aportul de calorii goale, cum ar fi alcoolul, care este zahăr pur și nu are valoare nutrițională. Alcoolul face parte din ‘spiritul’ sărbătorilor.
Sugestia mea este să vă limitați cantitatea și la fiecare pahar de alcool, să consumați 2 pahare de apa plata”, este recomandarea făcută de Dr. Arămescu.
Chiar dacă perioada sărbătorilor ți-ar putea afecta ritmul, nu trebuie să neglijezi somnul. Este important să dormi suficient, chiar și atunci când ai planuri de călătorie în vacanța de sărbători. Ar fi bine să păstrezi ritmul obișnuit de somn și de trezire.
„Somnul suficient este esențial pentru o bună dispoziție, o sănătate bună și o perspectivă bună – exact ceea ce îți dorești în timpul sărbătorilor.
Chiar dacă ai planuri de călătorie de vacanță, asigură-te că îți faci timp pentru somn.
Reține că este esențial să fii consecvent, așa că fă tot posibilul să îți menții orele obișnuite de somn și de trezire, chiar și atunci când călătorești.”, explică Iulian Dinu, președintele AIPNSF si Kinetoterapeut si Preparator Fizic, cu o experiență de peste 15 ani in domeniu.
De obicei, după sărbători suntem mai obosiți, lucru care nu este benefic pentru corp. Nu trebuie să stai până târziu și nici să te trezești mai devreme pentru a face mai multe lucruri. Dacă dormi suficient noaptea, vei reuși să fii productiv și să faci tot ce îți propui.
Indiferent că îți petreci sărbătorile acasă sau pleci în concediu, de sărbători nu trebuie să neglijezi exercițiile fizice. Acestea se pot face și dacă nu ai la dispoziție o sală de sport.
„Sezonul sărbătorilor este plin de călătorii, pe măsură ce mergem din oraș în oraș pentru a ne întâlni cu prietenii și familia.”, mai spune Iulian Dinu.
Dacă nu ai o sală de fitness la care să mergi poți opta pentru alte soluții. Plimbările de cel puțin 30 de minute în natură sau exercițiile cu greutatea propriului corp, făcute în casă, sunt alternativele pentru momentele în care nu ai prea multe posibilități.
Chiar dacă te îngrași câteva kilograme de sărbători, asta nu înseamnă că trebuie să intri în panică sau să-ți pierzi motivația. Este important să nu renunți atunci când vezi că ai luat în greutate. În plus, trebuie să-ți reiei stilul de viață sănătos.
Iulian Dinu ne îndeamnă să nu exagerăm cu mâncărurile tradiționale dacă vrem să ne menținem și după ce trec Crăciunul și Revelionul.
“Cel mai bine este să previi decât să tratezi. Pe acest principiu am mers dintotdeauna.
Decât să te chinui să dai jos kg acumulate de sărbători, nu mai bine ai grijă la alimentație, nu faci excese și rămâi pe drumul cel bun?
Nu spun să nu ne atingem de sarmale sau cozonac, dar trebuie să le mâncam cu cap, să nu exagerăm și cu siguranță nu vom avea probleme”, a mai explicat Iulian Dinu.