Life

Cum să albești cearșafurile și fețele de masă fără clor. Trucul eficient și natural cu rezultate rapide

Dacă vrei să ai fețe de masă albe, dar și cearșafuri strălucitoare fără să utilizezi clor, acest truc îți va fi de mare ajutor.
18.02.2025 | 17:32
Cum sa albesti cearsafurile si fetele de masa fara clor Trucul eficient si natural cu rezultate rapide
Metoda prin care albești cearșafurile fără clor. Sursă foto: Freepik / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Știai că poți să albești cearșafurile și fețele de masă fără clor? Te poți bucura de ele mai mult timp, eviți petele galbene și dincolo de asta metoda de curățare este și ea una cât se poate de naturală.

Metoda prin care albești cearșafurile fără clor

În general, țesăturile albe sunt și destul de pretențioase. Iar uneori, fără voia ta, petele pur și simplu ajung pe ele și unele sunt chiar dificil de curățat. Ce să faci însă într-o astfel de situație?

ADVERTISEMENT

Prima soluție la care te gândești e cel mai probabil clorul. Acesta curăță intens petele galbene și lasă materialul curat. Totodată, există și alte substanțe active din comerț pentru care poți opta. Totuși, mai găsești și soluții ieftine și naturale.

Astfel, dacă vrei să albești cearșafurile fără clor, poți să folosești bicarbonat de sodiu. Acest ingredient are proprietăți de curățare și de albire. Astfel, nu trebuie decât să dizolvi un pachet de bicarbonat de sodiu în apa caldă, într-un lighean.

ADVERTISEMENT

Pune acolo cearșaful, sau fața de masă și las-o la înmuiat câteva ore. Ulterior pune materialul în mașina de spălat și selectează programul normal de spălare. Vei vedea că petele au dispărut, iar albul este unul chiar mai intens.

Cojile de ouă fac minuni pentru pete

Mai sunt însă și alte trucuri la care poți apela. Exemplu sunt cojile de ouă. Spală și usucă cojile de la mai multe ouă, iar ulterior zdrobește-le în bucăți mici și pune-le într-o pungă de bumbac.

ADVERTISEMENT

Aceasta trebuie lăsată în tamburul mașinii de spălat împreună cu fața de masă, sau cu cearșaful alb. Programul de spălare trebuie să fie cel utilizat și până acum. De altfel hotelierii folosesc acest truc care e și foarte eficient.

ADVERTISEMENT

Cum mai poți să albești cearșafurile fără clor? Sucul de lămâie este de asemenea eficient. Acidul citric are un efect natural de albire. Astfel, stoarce sucul unei lămâi într-un lighean cu apă caldă.

Lasă apoi fața de masă, sau cearșaful la înmuiat timp de măcar o oră. Ulterior spală materialul la mașina de spălat. Cu siguranță vei observa diferența și vei mai apela la această metodă și a doua oară.