News

Cum să îți recuperezi banii pe asigurarea auto RCA, dacă ți-ai vândut mașina. Procesul nu este deloc unul complicat

Care sunt pașii esențiali pentru recuperarea banilor de pe polița RCA în cazul în care mașina a fost vândută. Ce trebuie să știe șoferii
23.09.2024 | 09:27
Cum sa iti recuperezi banii pe asigurarea auto RCA daca tiai vandut masina Procesul nu este deloc unul complicat
Iată metoda prin care poți recupera banii pe asigurarea RCA dacă vinzi mașina. Sursa foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

Românii au de parcurs multe formalități atunci când vine vorba de asigurarea RCA. Printre alte numeroase întrebări, sunt și cele legate de recuperarea banilor pentru perioada rămasă nefolosită din polița RCA dacă își vând mașina. Din fericire, acest lucru este posibil.

De ce este important să avem asigurare RCA

Din fericire, acest lucru este posibil. Șoferii români trebuie să aibă neapărat Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA), iar ea acoperă daunele provocate de vehiculul asigurat în cazul unui accident.

ADVERTISEMENT

Ea trebuie făcută pentru toate autovehicule înmatriculate și are rol de protecție pentru părțile implicate. De asemenea, ea acoperă daunele materiale și vătămările corporale.

Când îți vinzi mașina, noul proprietar trebuie să încheie o asigurare RCA proprie, iar fostul proprietar are dreptul să solicite returnarea sumei corespunzătoare perioadei nefolosite din asigurarea veche, scrie Antena 3 CNN.

ADVERTISEMENT

Cum poți să-ți recuperezi banii din polița RCA după vânzarea mașinii

Procesul de recuperare a banilor din polița RCA este simplu, dar necesită parcurgerea unor etape, astfel încât banii dumneavoastră să poată fi recuperați după vânzare.

ADVERTISEMENT

După ce vehiculul este vândut, primul pas este să te asiguri că schimbarea de proprietate a fost înregistrată corect atât la Registrul Auto Român (RAR), cât și la Direcția de Taxe și Impozite Locale, mai scrie sursa citată.

ADVERTISEMENT

Apoi, trebuie să informezi asiguratorul unde ai încheiat polița RCA. Majoritatea companiilor de asigurări cer ca acest lucru să fie făcut în termen de 30 de zile de la vânzare.

Și nu în ultimul rând, este necesară o cerere scrisă pentru a anula polița și a solicita restituirea sumei pentru perioada rămasă. Dacă nu închei procedura de anulare a poliței RCA după ce ai vândut mașina, riști să pierzi banii pentru perioada nefolosită.

ADVERTISEMENT

Totodată, dacă noul proprietar are un accident și nu a încheiat propria poliță RCA, te poți confrunta cu probleme legale, chiar dacă nu mai ești proprietarul vehiculului, potrivit Antena 3 CNN.