Brânza este unul dintre produsele des întâlnite pe masa românilor. Este delicioasă și poate fi consumată chiar și în timpul dietelor, căci reprezintă o necesitate în procesul de pierdere a kilogramelor. Ca să nu-și piardă din gust și din prospețime, trebuie păstrată în anumite condiții.
Brânza își pierde rapid din prospețime dacă nu este întreținută în mod corespunzător. La fel, se poate strica dacă nu se pune în frigider sau într-un loc răcoros. Iată ce truc aplică adesea cele mai iscusite gospodine ca brânza să pară o perioadă îndelungată ca abia făcută.
Producătorii de brânză sau fermierii se pricep foarte bine la prepararea și la depozitarea brânzei. Tot ei cunosc metode prin care acest produs să nu capete mucegai. Totul are legătură cu modul de împachetare, cu temperatura, dar și cu ingredientele pe care le adăugăm încât să nu capete un miros și un aspect neplăcute.
Ca brânza să fie proaspătă mai mult timp, luați un vas, iar în acesta turnați lapte proaspăt. Apoi, aranjați bucățile de brânză și acoperiți recipientul cu un capac. Veți observa cum acest truc va da roade și îl veți mai aplica și de acum încolo.
De asemenea, imediat ce o cumpărăm din magazin, brânza nu se lasă neacoperită. Fiecare bucată se împachetează în hârtie de copt sau în hârtie cerată, fiindcă asigură aerul necesar. Așa se evită și formarea mucegaiului sau apariția unui gust amărui.
Foliile de plastic dau un gust amărui și un miros greu de suportat, brânzei. O pânză din bumbac este iar recomandată de gospodine. Cu aceasta se poate înfășura produsul și apoi umezi, zi de zi, pentru ca să se asigure umiditatea, respectiv prospețimea.
De asemenea, atunci când vreți să băgați brânza în frigider, evitați rafturile de sus ale acestuia, fiindcă aici sunt cele mai scăzute temperaturi. Specialiștii vă recomandă să o depozitați în sertarul de legume, fiindcă aici este mai mare umiditatea.
Alți producători ung brânza cu puțin unt după ce taie din ea, tocmai pentru a nu se usca și a nu se întâri. Dacă veți dori apoi o altă bucată, nu o consumați pe cea unsă, ci o îndepărtați și luați din următoarea. Untul în combinație cu brânza vă poate crea o stare de greață.
Și, deși pare bizar, nu ezitați să puneți un cub de zahăr în cutia cu brânză, pe care ați depozitat-o în frigider, respectiv pe raftul pentru legume. Zahărul previne formarea mucegaiului și a modificării gustului, dar este și un ingredient util pentru prospețime.