Life

Cum să prăjești peștele pentru a obține crusta perfectă: aurie și crocantă. Trucul bucătarilor cu experiență

Trucul folosit de marii bucătari. Ce să adaugi în mălai pentru a obține un pește crocant și delicios în Postul Paștelui.
12.03.2025 | 10:59
Cum sa prajesti pestele pentru a obtine crusta perfecta aurie si crocanta Trucul bucatarilor cu experienta
Secretul unui pește prăjit perfect. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dacă ai poftă de un pește prăjit crocant și delicios sau dacă te pregătești să-ți planifici meniul pentru zilele de dezlegare din Postul Paștelui, acest truc trebuie neapărat încercat. Te va ajuta să obții un preparat perfect, cu o textură deosebită și un gust de neuitat.

Cum să prăjești peștele pentru a fi crocant și gustos

Din 3 martie și până pe 19 aprilie 2025, creștinii ortodocși țin Postul Paștelui, în care alimentele de origine animală sunt interzise. Totuși, pe 25 martie – de Buna Vestire și pe 13 aprilie, atunci când sunt sărbătorite Floriile, credincioșii au dezlegare la pește. 

ADVERTISEMENT

Un mod simplu și gustos de a-l preparat este prăjirea, însă și în acest caz există trucuri pentru a obține un preparat delicios. Secretul pentru o crustă aurie și perfect crocantă stă în alegerea mălaiului prin care treci peștele înainte de a-l prăji.

Bucătarii cu experiență recomandă mălaiul  gros sau cel de tip polentă, datorită texturii ideale pentru formarea unei cruste delicioase și crocante. Pe de altă parte, dacă vrei un rezultat aromat, cu un gust deosebit, asigură-te că amesteci mălaiul cu condimente.

ADVERTISEMENT

Folosește sare și piper, paprika sau ardei iute, dacă ești fan al gustului picant. În plus, poți adăuga busuioc, cimbru, care vor oferi un plus de prospețime și complexitate rezultatului final.

De ce să adaugi smântână sau lapte

Chiar dacă nu te-ai gândit la asta, probabil, pentru o crustă crocantă, uniformă și care să se lipească bine de pește, trebuie să adaugi și un ingredient lichid. Poți folosi lapte, iaurt sau smântână, care vor ajuta la formarea unui strat ce se va lipi perfect de pește.

ADVERTISEMENT

Pentru ca crusta să se lipească mai bine, este esențial să usuci bine bucățile de pește înainte de a le acoperi cu mălai. Un șervețel de hârtie te va ajuta să îndepărtezi excesul de umiditate, notează spynews.ro. 

ADVERTISEMENT