Cât de ușor se prepară conopida cu usturoi și ciuperci. Nu ai nevoie de multe ingrediente și este ideală de consumat în perioada Postului Paștelui.
Conopida este o legumă versatilă, cu ajutorul căreia se pot prepara o mulțime de feluri de mâncare. Gospodinele care sunt în pană de idei și nu mai știu ce să gătească în perioada postului, pot încerca rețeta de conopidă cu usturoi și ciuperci.
Acest preparat nu necesită mult timp și nici nu trebuie să fii un bucătar iscusit pentru a pune un deliciu în farfurie. Ba mai mult, conopida cu usturoi și ciuperci poate fi consumată atât în timpul Postului Paștelui, dar poate fi inclusă și în dietele vegane sau vegetariene.
Ca să prepari acest deliciu, ai nevoie de o conopidă medie, 200 de grame de ciuperci champignon, 3 căței de usturoi și 2 linguri de ulei de măsline. De pe lista ingredientelor nu pot lipsi condimentele. Ai nevoie de o jumătate de lingurița de sare, o jumătate de linguriță de piper negru măcinat, o jumătate de linguriță de boia dulce sau afumată și pătrunjel tocat.
Pentru început, va trebui să te ocupi de conopidă, să o speli și să o rupi în mici buchețele. Apoi, va trebui să speli și să tai ciupercile, iar usturoiul va trebui curățat și tocat mărunt.
După ce ai terminat de pregătit legumele, într-o tigaie încăpătoare vei pune uleiul de măsline la încins. Usturoiul se va pune primul în tigaie si va avea nevoie de 30 de secunde pentru a se căli. Peste el, vei pune ciupercile și le vei lăsa la gătit pentru 5-7 minute.
Ciupercile sunt numai bune atunci când devin aurii și lasă apă. La final, vei pune buchețelele de conopidă în tigaie, iar peste ele vei adăuga restul condimentelor. 10-12 minute vor fi suficiente pentru ca acestea să se gătească, însă, va trebui să amesteci ocazional.
Conopida poate înlocui cu succes carnea în anumite rețete, iar exemplul de mai sus este cea mai bună dovadă. Dacă este gătită așa cum trebuie, conopida este delicioasă și, în plus, are o mulțime de beneficii pentru organism.
Conopida conține vitaminele C și K și reprezintă o sursă importantă de acid folic. Acesta este esențial pentru creșterea celulară, mai ales pentru femei, în perioada sarcinii.
Este important de reținut că această legumă nu conține deloc grăsimi și nici sodiu. Bogată în fibre dietetice, conopida poate fi alegerea ideală atunci când vrei să te bucuri de un preparat delicios și sățios, fără să aibă prea multe calorii.