Puiul este unul dintre produsele alimentare pe care mulți îl consumăm în mod regulat. Bucătarii de la restaurant au grijă să-l prepare într-un fel unic, care-i oferă un gust aparte.
Iată o rețetă de pui, trecut prin fulgi de porumb și asortat cu cartofi prăjiți, sos de usturoi și salată verde. Ingredientele de care ai nevoie:
Pentru început se mărunțesc fulgii de porumb. Ulterior, se toarnă laptele într-un vas iar peste se pun: făina, lingura de sare, pudra de usturoi, lingura de ulei, piperul negru și cayenne.
Toate cele menționate se amestecă, până se obține o compoziție precum smântâna, dar într-o textură mai ușoară. Odată îndepliniți acești pași, puii tăiați bucăți se trec prin ”aluat”, iar apoi prin fulgii de porumb și se lasă la prăjit, vreme de 5 minute, pe o parte și pe cealaltă.
După ce s-au prăjit bucățelele de pui, se curăță cartofii și se prăjesc. Între timp, puteți prepara sosul de usturoi: într-un bol puneți câțiva căței de usturoi, îi pisați, iar mai apoi îi frecați cu ulei și smântână.
Dacă vă doriți și o salată, aveți nevoie de: salată verde, roșii, castraveți, ceapă, sare și ulei de măsline. Într-un vas, se taie roșiile, castraveții, ceapa.
La urmă se pune salata verde, ruptă sau tăiată bucăți. Nu uitați și de ulei. După preferințele voastre, se mai pot pune și alte ingrediente în salată.
Spre final, nu vă rămâne decât să vă așezați masa. Cei dragi cu siguranță vor mai dori o porție. Vă urăm poftă bună!