Life

Cum să recuperezi fișierele șterse din Windows 11: Trucuri și soluții rapide

Cum să recuperezi fișierele pierdute în Windows 11. Sfaturi și trucuri pentru a le accesa din nou dacă le-ai șters din greșeală.
29.03.2025 | 00:06
Cum sa recuperezi fisierele sterse din Windows 11 Trucuri si solutii rapide
Cum să recuperezi fișierele pierdute dacă ai Windows 11. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Oricine a experimentat, măcar o dată în viață, să mute în coșul de gunoi fișiere de care chiar avea nevoie. Dacă folosești sistemul de operare Windows 11 și treci prin asta, nu intra în panică. Iată cum le poți recupera.

Cum recuperezi fișierele șterse din greșeală dacă ai Windows 11

Dacă ai șters din greșeală fișiere importante sau chiar ai golit coșul de gunoi, nu te panica. Windows 11 oferă mai multe metode pentru a le recupera, însă multe dintre ele sunt necunoscute de utilizatori.

ADVERTISEMENT

Coșul de reciclare este primul loc în care trebuie să te uiți dacă ai șters accidental un fișier. În Windows 11, fișierele rămân acolo până când le ștergi manual sau când coșul se umple.

Pentru a recupera fișierele șterse, deschide Coșul de reciclare dând dublu clic pe pictograma de pe desktop sau căutând „Recycle Bin” în bara de căutare Windows. Apoi, găsește fișierul dorit – poți să le sortezi după nume, dată sau tip pentru a-l localiza mai ușor. Odată găsit, dă clic dreapta pe fișierul respectiv și selectează opțiunea „Restore”. Fișierul va fi restaurat în locația sa inițială.

ADVERTISEMENT

Ce faci dacă ai golit coșul

Dacă ai golit coșul de gunoi, Windows 11 oferă funcții de backup automate care pot fi extrem de utile pentru recuperarea fișierelor pierdute. Dacă ai activat File History înainte de a șterge fișierul, îl poți recupera cu ușurință.

Deschide folderul unde se afla fișierul, dă clic dreapta într-un spațiu gol și selectează „Properties”. Apoi, accesează tab-ul „Previous Versions” și alegi versiunea anterioară a fișierului sau folderului. La final, apasă „Restore” pentru a-l aduce înapoi în locația sa originală.

ADVERTISEMENT

Restore Previous Versions este o altă metodă de recuperare a fișierelor șterse. Dacă nu ai activat File History, Windows 11 îți permite să restaurezi versiunile anterioare ale fișierelor, dar acest lucru este posibil doar dacă punctele de restaurare sunt active.

ADVERTISEMENT

Pentru a folosi această opțiune, dă clic dreapta pe folderul unde se afla fișierul și alege „Restore Previous Versions”. Selectează o variantă mai veche și apasă „Restore” pentru a obține fișierul pierdut.

Dacă nici această metodă nu funcționează, există programe speciale de recuperare. Pentru Windows 11 se poate folosi Recuva, EaseUS Data Recovery Wizard și Disk Drill, notează playtech.ro.