Life

Cum să scanezi codurile QR fără bătăi de cap. Metoda utilă pentru telefoane Samsung și iPhone

Cum poți scana codurile QR foarte simplu, cu ajutorul telefonului. Ce trebuie să faci dacă ai un dispozitiv Samsung sau iPhone.
18.03.2023 | 10:35
Cum sa scanezi codurile QR fara batai de cap Metoda utila pentru telefoane Samsung si iPhone
Cum poți scana codurile QR cu ajutorul telefonului. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

Codurile QR pot fi scanate cu ușurință dacă ai un telefon Samsung sau iPhone. Metoda este una foarte simplă, pe care orice deținător al unui astfel de telefon o poate aplica.

Cum poți scana codurile QR pe iPhone și Android

Pe măsură ce tehnologia continuă să avanseze, codurile QR devin tot mai populare. Cu ajutorul lor poți scana diverse produse cu telefonul tău mobil, fie că ai un iPhone sau un Samsung.

ADVERTISEMENT

Pentru cei care dețin un dispozitiv Apple, fie că este iPhone, iPad sau iPod, cu o cameră funcțională, este foarte simplu să scaneze un cod QR. Tot procesul durează doar câteva secunde.

Dacă ai un iPhone, trebuie doar să deschizi Camera foto. Selectează camera din spate și plimbă dispozitivul deasupra codului QR până când acesta îl captează în vizor. Telefonul tău ar trebui acum să recunoască codul QR, după care va apărea o notificare către link-ul pe care acesta îl conține.

ADVERTISEMENT

Este foarte simplu să scanezi un cod QR și dacă ai un dispozitiv cu sistemul de operare Android. Dacă dispozitivul are versiunea 9 de Android sau chiar una mai nouă, trebuie doar să deschizi camera și să o plasezi deasupra codului.

Software-ul știe să deschidă automat scannerul QR al Google Lens. Atfel, URL-ul pe care codul vrea să-l afișeze va fi detectat automat. De asemenea, poți face o fotografie a unui cod QR și să o vizualizezi mai târziu, în Google Photos și apoi folosind pictograma Google Lens.

ADVERTISEMENT

Pentru telefoanele care au Android 8, lucrurile stau altfel. În acest caz, trebuie să accesezi Google Assistant și să faci clic pe pictograma obiectivului situat în partea de jos a ecranului.

Camera telefonului se va deschide și trebuie să o îndrepți în direcția codului QR. După aceea ar trebui să apară un link sau codul QR, care va fi conturat. Astfel, trebuie să faci clic pe el pentru a vedea un text, notează The Sun.

ADVERTISEMENT

În cazul în care folosești Android 7 sau o versiune mai veche, trebuie să procedezi diferit. Mai exact, pentru asta e nevoie să descarci o aplicație de coduri QR și să le scanezi cu ajutorul acesteia.

Scanarea codurilor QR pe telefoanele Samsung

Telefoanele Samsung au tot Android, așa că este foarte simplu să scanezi un cod QR cu ajutorul lor. La fel ca la iPhone, trebuie să deschide Camera foto, să o îndrepți spre codul QR, iar URL-ul acestuia ar trebui să apară.

Tot ce trebuie să faci este să dai clic pe URL, iar link-ul afișat de codul QR va apărea. De altfel, codurile QR care arată doar text îți oferă opțiunea de a importa mesajul în aplicația Samsung Notes.

ADVERTISEMENT
Tags: