Gândacii urât mirositori devin o mare problemă primăvara, dar și vara, atunci când vremea este caldă. Există o soluție simplă care te poate scăpa de aceștia.
Odată cu creșterea temperaturilor, au început să apară și ploșnițele de câmp, adică acei gândaci urât mirositori care îi deranjează pe mulți. Aceștia caută locuri calde și uscate, motiv pentru care au nevoie să intre în locuințele oamenilor.
Aceste insecte pot pătrunde prin crăpăturile din fațadă, din conducte sau din streșini, dar și prin orice spațiu care nu este izolat foarte bine. Din fericire, există soluții prin care pot fi ținute la distanță.
Primul pas pentru a preveni pătrunderea ploșnițelor de câmp în case este repararea deteriorărilor exterioare, notează publicația Blic. În cazul în care insectele apar în continuare, poți să aplici un truc util al grădinarilor.
Este vorba despre o soluție de bicarbonat de sodiu în apă, pentru stropirea plantelor. În plus, se crede că ploșnițele nu suportă mirosul de mentă și de usturoi, iar aceste ingrediente pot fi puse în locurile de acces, cum ar fi ușile sau ferestrele.
De asemenea, poți pulveriza o soluție cu câteva picături de ulei esențial de mentă în apă, pe exteriorul ușilor și ferestrelor. Specialiștii îi îndeamnă pe oameni să nu încerce să sperie sau să ucidă insectele, deoarece atunci vor elimina acel miros neplăcut.
“Nu le ucideți sau speriați în niciun fel, deoarece atunci când se simt amenințate, ploșnițele emit un miros neplăcut”, a explicat expertul citat de publicația menționată.
Gândacii urât mirositori sunt atrași nu doar de căldură, dar și de lumină. Aceștia pot fi văzuți și după ce ies din starea de hibernare, adică primăvara. Pot fi găsite mai ales pe pereți sau perdele, aproape de ferestre, atunci când este soare. Ploșnițele de câmp sunt atrase și de alimente, mai ales de fructe și legume, dar și de plantele care produc suc sau nectar.
Dacă ai în grădină sau în casă gândaci urât mirositori, poți scăpa de ei cu ajutorul unei metode naturale. Nu este nevoie să folosești substanțe chimice. Trebuie să folosești un litru de apă, 2 cești de oțet și 10 picături de ulei esențial de mentă.
Ingredientele se amestecă bine într-un pulverizator. Se identifică zonele în care insectele se adună cel mai des, în general pe frunze și pe flori. Soluția se pulverizează pe plante, în special pe părțile inferioare ale frunzelor, scrie libertatea.ro.
Procesul se repetă la fiecare trei zile sau după ploaie. Metoda este una naturală, care nu va fi dăunătoare pentru plante sau pentru mediul înconjurător.