Vrei să știi cum să speli hainele ca să nu se mai șifoneze? E foarte simplu. Nu trebuie decât să alegi temperatura ideală de spălare. Aceasta te va scăpa de problema rufelor mototolite, dar și de alte neplăceri.
În general, mai toate persoanele obișnuiesc să își calce rufele. Asta nu înseamnă însă că acest obicei le aduce și plăcere. Uneori ne poate lua destul de mult timp să facem acest lucru. De asemenea, avem nevoie și de o masă de călcat, dar și de spațiu suficient
Din fericire există soluții. Mai exact, poți să speli hainele astfel încât acestea să nu se mai șifoneze. Contează temperatura la care setezi mașina de spălat rufe. Acest detaliu va face diferența la final.
Și nu ai nevoie nici de uscător de rufe. Vei vedea că această metodă te va convinge cu adevărat. În acest mod o să economisești timp când vine vorba de rufele tale și nu vei mai fi nevoit să le calci ore în șir.
Înainte de toate ține cont de faptul că fiecare haină e făcută dintr-un anumit material. De cele mai multe ori, producătorul scrie pe etichetă temperatura la care aceasat trebuie spălată, astfel încât să nu fie distrusă. Iar acest detaliu e cel mai important.
Bumbacul spre exemplu se spală la o temperatură maximă de 95 de grade celsius. La polul opus, satinul, care este și un material ceva mai pretențios, se spală la 40 și maxim 60 de grade celsius.
Cum să speli hainele ca să nu se mai șifoneze? Hainele ajung să fie șifonate din mai multe motive. Spre exemplu, dacă pui prea multe rufe în mașina de spălat, acestea vor fi înghesuite și nu se vor mai putea mișca.
Astfel, evită situația aceasta și alege să speli mai puține haine deodată. Totodată, contează și balsamul de rufe. E bine ca acesta să fie adăugat în cuva pentru haine. Țesăturile devin mai moi și au și acel miros plăcut.
Un alt sfat al specialiștilor este să adăugăm o ceașcă de oțet alb în cuva mașinii de spălat. Oțetul are și el un rol esențial. Acesta va reduce eventualele urme de pe haine, iar tu te vei bucura de ele întinse.