Life

Cum să speli rufele inteligent. Trucul care te va ajuta să reduci factura la energie

Cum ar trebui să speli rufele, de fapt, pentru a economisi bani. Trucul simplu care te poate ajuta să plătești mai puțin la factura de electricitate.
02.04.2025 | 18:31
Cum sa speli rufele inteligent Trucul care te va ajuta sa reduci factura la energie
Cum să folosești mașina de spălat într-un mod economic. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Ce ar trebui să faci pentru a reduce din consumul energiei electrice, atunci când speli rufele. Este un truc simplu, dar, din păcate, nu multe gospodine se gândesc la asta.

Mașina de spălat, unul dintre cei mai mari consumatori de energie

În contextul scumpirilor din ultima vreme, românii sunt din ce în ce mai atenți la costuri, mai ales atunci când vine vorba de facturi. Consumul de energie electrică nu poate fi evitat, însă, poate fi controlat, astfel încât să nu plătești mici averi la factură.

ADVERTISEMENT

Pentru a reduce consumul de energie electrică, trebuie să cunoști câteva trucuri. Unele dintre ele sunt recomandate chiar de Matt Ayres, expert în aparate electrocasnice. Potrivit acestuia, un rol important îl joacă alegerea corectă a electrocasnicelor, dar și folosirea lor inteligentă.

Specialistul a discutat despre mașina de spălat, unul dintre marii consumatori de energie electrică din orice gospodărie. Pentru că nimeni nu poate renunța la ea, expertul a oferit câteva sfaturi importante, care vor ajuta pe oricine să reducă consumul de energie.

ADVERTISEMENT

Cum ar trebui să speli pentru a reduce consumul de energie electrică

Specialistul recomandă să optezi mereu pentru programe de spălat la temperaturi reduse. În loc să speli rufele la 40°C sau chiar mai mult, cel mai bine este să alegi programe de 20°C sau 30°C. Chiar dacă temperaturile sunt scăzute, rufele se vor curăța la fel de bine dacă alegi produsele potrivite.

Dacă nu vrei alegi un astfel de program, poți opta și pentru setarea ”spălare economică”. Multe modele de mașini vin deja echipate cu o astfel de opțiune, care garantează un consum mai redus de energie electrică.

ADVERTISEMENT

Dacă obișnuiești să usuci hainele în uscătorul electric, atunci trebuie să știi că și acesta consumă destul de mult. Pentru a evita folosirea lui îndelungată, specialistul în aparate electrocasnice recomandă să folosești ciclul suplimentar de centrifugare.

ADVERTISEMENT

De obicei, puține sunt persoanele care folosesc acest ciclu, mai ales că orice alt program stoarce hainele. Ei bine, câteva minute de centrifugare în plus pot face diferența, iar hainele tale vor ieși mai uscate, ceea ce înseamnă că le vei ține mai puțin în uscător.

Tags: