News

Cum să-ți recuperezi salariile neplătite de angajatorii rău-platnici. Noi reguli stabilite de Ministerul Muncii

21.11.2020 | 07:00
Cum sati recuperezi salariile neplatite de angajatorii rauplatnici Noi reguli stabilite de Ministerul Muncii
Procedură simplificată pentru compensarea salariaților neplătiți/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ministerul Muncii a pregătit un proiect de lege prin care salariații neplătiți ai companiilor aflate în insolvență pot avea acces mai ușor la Fondul de garantare al creanțelor salariale.

Fondul este creat prin contribuțiile angajatorilor, însumând 0,25% din salariile brute plătite de fiecare companii și angajații care nu sunt plătiți de angajatori îl pot accesa în limita a trei salarii medii brute pe economie.

ADVERTISEMENT

Printr-un proiect de lege pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, este eliminată una dintre condițiile puse salariaților pentru a beneficia de aceste plăți, anume pe viitor nu va mai fi nevoie ca firmei în insolvență să-i fie retras dreptul de administrare.

Compensarea salariilor neplătite se va face mai ușor

Legea 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale stipulează două condiții pentru angajații neplătiți care vor să aibă acces la fond. În primul rând, este nevoie ca firma să intre în insolvență, iar a doua condiție stipulează ca firma să piardă dreptul de administrare în favoarea unui administrator judiciar.

ADVERTISEMENT

Pe viitor, angajații vor putea să ceară banii de la Fond după ce firma angajatoare intră în insolvență, indiferent dacă aceasta și-a pierdut sau nu dreptul de administrare. Astfel, proiectul de lege al Ministerului Muncii vizează „eliminarea din textul art.2 din lege a tezei referitoare la dispunerea măsurii ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare în contextul asigurării din Fondul de garantare a plății creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei.

În consecință, pe viitor angajații care vor să-și recupereze salariile neplătite  vor putea face prin mai puțin pași procedurali. Astfel, ei pot cere intra în insolvență a companiei angajatoare dacă nu li s-au achitat salariile după cel puțin 60 de zile de la data la care ar fi trebuit să le primească, potrivit termenilor contractuali.

ADVERTISEMENT

În cazul instanța aprobă intrarea în insolvență, angajații vor putea să facă cerere pentru compensarea salariilor neachitate prin Fondul de garantare a creanțelor salariale, chiar dacă angajatorul nu și-a pierdut dreptul de administrarea a firmei.

Cuantumul despagubirilor este plafonat la valoarea a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. În cazurile în care angajatorul se redresează, iese din insolvență și plătește salariile restante, angajații vor trebui să returneze sumele primite de la Fond.

ADVERTISEMENT
Tags: